ICCJ. Decizia nr. 2459/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2459
Dosar nr. 4926/2003
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin acţiunea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 înregistrată la data de 19 august 2002 la Tribunalul Argeş reclamanta C.S. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, Primăria Municipiului Piteşti şi pe S.M., cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că este proprietara terenului în suprafaţă de 956 mp şi constatarea nulităţii actelor întocmite de stat în favoarea pârâtului S.M.
În motivare a arătat în esenţă că este descendenta familiei C.T.(nepoată de fiu) terenul fiind expropriat abuziv prin Decretul nr. 92/1950, iar din anul 1954 folosit de pârâtul S.M. fără vreun drept.
Mai arată reclamanta că a notificat Primăria Municipiului Piteşti în baza Legii nr. 10/2001 depunând şi actele doveditoare, iar aceasta nu s-a pronunţat asupra cererii de restituire.
La data de 26 noiembrie 2002 reclamanta şi-a precizat acţiunea arătând că solicită diferenţa din suprafaţa totală de teren de 1680 mp, nerestituiţi în baza Legii nr. 18/1991 şi care sunt în posesia pârâtului S.M.
Prin sentinţa civilă nr. 53 din 11 februarie 2003 Tribunalul Argeş a respins acţiunea ca prematur formulată, reţinând în esenţă, în raport de dispoziţiile art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, inexistenţa deciziei sau dispoziţiei motivate, împotriva căreia persoana îndreptăţită poate formula contestaţie.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi arătând că prin introducerea acţiunii a dorit să nu depăşească termenul stabilit de art. 46 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Prin Decizia civilă nr. 90 A din 5 iunie 2003 Curtea de Apel Piteşti, secţia civilă, a admis apelul şi a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea faţă de Primăria Municipiului Piteşti pe care a obligat-o să emită decizie sau dispoziţie motivată în termen de 60 de zile de la data deciziei instanţei.
Pentru a hotărî astfel instanţa a reţinut în esenţă că acţiunea este consecinţa nerespectării dispoziţiilor imperative conţinute de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de către unitatea notificată şi că rezolvarea pretenţiei reclamantei se poate face doar prin obligarea unităţii deţinătoare de a emite Decizia sau dispoziţia motivată.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta C.S. cât şi pârâta Primăria municipiului Piteşti prin primar.
I. Reclamanta C.S. invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ.
Principala critică a reclamantei constă în faptul că instanţele nu au dispus restituirea în natură a diferenţei de teren reclamanta susţinând că s-a dat ceea ce nu s-a cerut.
Hotărârea Curţii de Apel Piteşti mai este criticată pentru că nu s-a pronunţat asupra probelor, ceea ce ar fi dus la concluzia că are dreptul asupra suprafeţei de teren.
Recurenta reclamantă mai arată că faţă de cererea sa de restituire în natură hotărârile sunt date cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi cuprind motive contradictorii.
Astfel, instanţa de fond greşit a respins acţiunea ca prematur introdusă, această posibilitate nefiind prevăzută de Legea nr. 10/2001.
În fine, instanţa de apel reţinând că nu au fost respectate dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 trebuia să caseze hotărârea instanţei de fond.
II. Recursul intimatei Primăria Municipiului Piteşti invocă motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4, 6 şi 9 C. proc. civ.
Critica esenţială este că instanţa a dat ceea ce nu s-a cerut.
Reclamanta a solicitat restituirea suprafeţei de 652 mp, iar instanţa a obligat Primăria Municipiului Piteşti să emită dispoziţie în baza Legii nr. 10/2001. Este considerată corectă soluţia instanţei de fond.
Recursurile nu sunt fondate, urmând a fi respinse pentru considerentele ce vor urma.
Critica comună a celor două recursuri constă în faptul că instanţele au dat mai mult decât s-a cerut.
Instanţele de fond şi de apel s-au pronunţat în limita investirii.
În acţiunea bazată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi precizată la data de 26 noiembrie 2002 reclamanta a solicitat să se dispună restituirea în natură a diferenţei de teren din suprafaţa totală de 1608 mp (fila 32 dosar fond).
Potrivit principiului disponibilităţii partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acţiunii a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată. În acest scop, partea este obligată să determine obiectul acţiunii urmând ca litigiul să fie soluţionat în acest cadru al obiectului şi fără ca instanţa să poată depăşi limitele lui. Obligaţia instanţei de a se pronunţa doar cu privire la obiectul acţiunii constituie corelativ garanţia aplicării principiului disponibilităţii în procesul civil.
Rezultă că instanţele s-au pronunţat în limitele investirii, aşa încât nu este întemeiată această critică.
Nici celelalte critici ale celor două recursuri, care urmează a fi analizate global, nu pot fi primite.
Astfel, doar în urma analizei materialului probator instanţa de apel a pronunţat Decizia atacată cu recurs.
Instanţa nu se poate substitui unităţii deţinătoare, care trebuie să emită dispoziţia sau Decizia motivată.
Deşi legiuitorul nu a reglementat expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare nu respectă dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, iar persoana juridică deţinătoare urmează să oblige unitatea să emită o decizie sau dispoziţie motivată, întrucât o atare obligaţie decurge din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ-jurisdicţională prealabilă instituită în mod imperativ.
Pentru considerentele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile urmează să fie respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta C.S. şi pârâta Primăria municipiului Piteşti împotriva deciziei nr. 90 A din 5 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2517/2003. Civil. Actiune în revendicare.... | ICCJ. Decizia nr. 2455/2003. Civil. LG. 10/2001. Recurs → |
|---|
