CSJ. Decizia nr. 2521/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2521
Dosar nr.493/2003
Şedinţa publică din10 iunie 2003
La ordine pronunţarea în recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.313 din 5 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea cu data de 4 iunie 2003 care face parte integrantă din prezenta, iar pronunţarea s-a amânat la 10 iunie 2003.
CURTEA,
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti la 14.05.1997 şi precizată la 12.09.1997, reclamantulM.M.C.a chemat în judecată pe pârâta N.V.şi a solicitat evacuarea pârâtei din spaţiul ce îl ocupă în imobilul situat în Bucureşti, str.Aviator Mărăşescu nr.2, sector 1 parter şi mansardă.
În motivarea acţiunii reclamantul arată că este proprietarul imobilului dobândit prin Contractul devânzare-cumpărare nr.2577/26 august 1996 transcris sub nr.8417 iar pârâta locuieşte în imobil în calitate de chiriaş.
Că pârâta, a produs distrugere şi degradări la imobil, punând în pericol construcţia şi a schimbat destinaţia de locuinţă a spaţiului ocupat în spaţiu comercial.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a arătat că modificările aduse locuinţei au fost făcute cu acordul fostului proprietar precizând că lucrările erau necesare pentru conservarea imobilului.
Pe cale de cerere reconvenţională pârâta N.V.a solicitat ca reclamantul să fie obligat la plata contravalorii îmbunătăţirilor efectuate şi totodată să i se acorde undrept de retenţie asupra imobilului până la plata lor.
La termenul de judecată din 8.12.2000 reclamantul M.M.C.a precizat acţiunea în sensul că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu A.S.- soţul pârâtei N. V., care locuieşte în imobil solicitând introducerea în cauzăşi citarea lui în calitate de pârât.
Prin sentinţa civilă nr.2825/9.03.2001 pronunţatăde Judecătoria sector 1 Bucureşti acţiunea reclamantului M.M.C., aşa cum a fost precizată este admisă şi se dispune evacuarea pârâţilor din spaţiile pe care le ocupă în imobilul situat înBucureşti str.Aviator Mărăşescu nr.2, sector 2.
Prin aceeaşi sentinţă este admisă şi cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă N.V.şi este obligat reclamantul-pârât M.M.C.să plătească acesteia, contravaloarea îmbunătăţirilor aduse imobilului în cuantum de 535.453.000 lei,stabilindu-se şi un drept de retenţie asupra imobilului până la plata sumei datorate.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că pârâţii ocupă imobilul fără titlu, întrucât contractul de închiriere al acestora nu a fost reînoit potrivit prevederilor OUG nr.40/1999 şi că pârâţii au efectuat lucrări de modificare a locuinţei, schimbând structura interioară a apartamentului nr.1 şi destinaţia acestuia, fără consimţământul proprietarului.
Cu privire la cererea reconvenţională instanţa a reţinut că lucrările efectuate de părăta-reclamantă la apartamentul în litigiu au adus un spor de valoare acestuia şi pentru a nu se realiza o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului, pârâţii sunt îndreptăţiţi să primească contravaloarea lucrărilor.
Prin Decizia nr.2448/A18.09.2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – secţia a IV-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţii-reclamanţi N.V.şi A.S., împotriva sentinţei civile nr.2825/9.03.2001 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti.
Prin aceeaşi decizie a fost anulat ca insuficient timbrat apelul declarat împotriva hotărârii instanţei de fond de reclamantul-pârât M.M..C.
Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă prin Decizia nr.313/5 februarie 2002 a admis recursul pârâţilor, a modificat în parte hotărârile criticate în sensul că a respins acţiunea de evacuare ca neîntemeiată şi a menţinut toate celelalte dispoziţii ale sentinţei şi deciziei.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de recurs a considerat că în speţă operează prorogarea legală a contractului de locaţiune prevăzută de OUG nr.40/1999, pârâţii ocupând imobilul înbaza locaţiunii conferită de acest act normativ.
De asemenea, a apreciat instanţa de recurs că lucrările de îmbunătăţiri ale imobilului nu au dus la modificări structurale sau la schimbarea destinaţiei locuinţei, întrucât există acordul şi aprobarea proprietarului imobilului de la data efectuării lucrărilor.
Împotriva deciziei civile nr.313/5 februarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti secţia a IV-a civilă a declarat recurs în anulare în conformitate cu art.330 pct.2 C.proc.civ.Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie considerând că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond pentru următoarelemotive:
- greşit a fost obligat reclamantul M.M.C.să plătească pârâţilor contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de acesta la imobil, câtă vreme, dreptul acestora se naşte numai la încetarea contractului de închiriere, până atunci chiriaşii fiind cei care se folosesc de sporul de valoare adus imobilului.
Cum aceste despăgubiri au fost solicitate prin cererea reconvenţională formulată de pârâţi care, apare în contextul cauzei ca o cerere accesorie, rezolvarea ei fiind determinată în mod obligatoriu de soluţionarea cererii principale având ca obiect evacuarea, cererea reconvenţională a fost introdusă prematur.
- de asemenea se critică prin recursul în anulare menţinerea în favoarea pârâţilor a dreptului de retenţie, care nu poate fi recunoscut decât debitorului obligaţiei de predare a unui bun; ori în speţă prin respingerea acţiunii în evacuare pârâţii nu au calitatea de debitori ai obligaţiei de predare a bunului şi deci nu au un interes născut şi actual cu privire la retenţia bunului.
Recursul în anulare este fondat.
Rezultă din probele administrate în cauză la cererea părţilor că pârâţii au executat lucrărilor la imobilul pe care îl ocupă în calitate de chiriaşi şi din care s-a cerut evacuarea lor, în perioada anilor 1974-1975 cu acordul administratorului din acea perioadă care la data respectivă era I.C.R.A.L. Herăstrău, prin unităţi specializate ale acestuia.
De asemenea, expertizele efectuate în cauză au stabilit că lucrările efectuate la apartament nu au afectat structura de rezistenţă a construcţiei şi nu au constat din modificări funcţionale.
În raport cu starea de fapt rezultată din probe se reţine că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art.13 lit.g din OUG nr.40/1999, pârâţii continuând locaţiunea în conformitate cu art.1 şi art.7 din aceeaşi lege măsura evacuării lor din locuinţă fiind corectrespinsă de instanţa de recurs.
Rezultă că între reclamant şi pârâţi vor continua raporturile locative în condiţiile în care aceste raporturi sunt reglementate de OUG nr.40/1999 şi Legea nr.114/1996.
Or, în această situaţie, cererea reconvenţională formulată de pârâţi cu privire la restituirea contravalorii lucrărilor executate la imobil trebuia soluţionată în raport cuart.43 din OUG 40/1999 care prevede că chiriaşul are dreptul la despăgubiri pentru sporul de valoare adus locuinţei prin îmbunătăţirilenecesareşi utile efectuate cu aprobările prevăzute de lege, confirmate pe bază de acte justificative.
Chiriaşii din locuinţele care au fost restituite potrivit legii, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora au dreptul la despăgubiri în condiţiile alin (1) şi (3) din art.43 al OUG nr.40/1999.
Numai că dreptul la despăgubiri se naşte de la data încetării contractului deînchiriere, prin ajungere la termen sau în alte condiţii prevăzute de lege deoarece până la încetarea raporturilor locative chiriaşul este cel care se foloseşte de acest spor de valoare.
Dacă s-ar admite teza potrivit căreia chiriaşul ar putea cere contravaloarea îmbunătăţirilor ce exced cheltuielilor locative, lucrări efectuate cu respectarea aprobărilor necesare şi consimţământul proprietarului, s-ar crea o îmbogăţire fără justă cauză a acestuia din urmă întrucât la sfârşitul locaţiunii valoarea îmbunătăţirilor va fi inferioară prin uzură, morală şi fizică, de care a profitat chiriaşul, fără vreun profit direct în patrimoniul proprietarului.
În lumina aceloraşi considerente, neputându-se naşte în favoarea chiriaşului un drept cert actual şi determinat, cu privire lavaloarea lucrărilor executate la imobil înainte de încetarea contractului de locaţiune şi în lipsa obligaţiei de a preda imobilul închiriat, nu se poate pretinde recunoaşterea unui drept de retenţie pentru garantarea creanţei.
Pentru considerentele arătate recursul în anulare urmează a fi admis şi a se casa toate hotărârile pronunţate în cauză prin care s-a judecat cauza în fond, apel şi recurs, iar pe fond rejudecându-se acţiunea principală şi cererea reconvenţională, acestea se vor respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr.313 din5 februarie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia recurată, Decizia nr.2448/A din 18 septembrie 2001 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IV-a, precum şi sentinţa civilă nr.2825 din 9 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi înfond respinge acţiunea principală precizată, formulată de reclamantul M.M.C., precum şi cererea reconvenţională precizată, formulată de pârâţii-reclamanţi reconvenţionali N.V.şi HA.S..
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2532/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2520/2003. Civil → |
|---|
