CSJ. Decizia nr. 2516/2003. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2516DOSAR NR.2505/2003
Şedinţade la 10 iunie 2003
S-a luat în examinare, în Camera de Consiliu, conflictul negativ de competenţă intervenit între Tribunalul Prahova şi Tribunalul Bucureşti în legătură cu soluţionarea acţiunii formulate de E.P., E.N., T.G.şi I.M.A..
În lipsa părţilor, a căror citare nu s-a dispus, conform art.22 alin.5 C. proc. civ.
CURTEA
Asupraconflictuluinegativ de competenţă de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii E.P., E.N., T.G.şi I.M.A. au revendicat, prin acţiunea, astfel cum a fost completată la data de 26 noiembrie 2002, imobilele situate în oraşul Sinaia, B-dul Carol I, nr.25, denumită iniţial vila „Constanza", iar în prezent vila „Holiday", compuse din teren, clădiri şi constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.98/1995, precum şi acontractului de schimb de certificate de proprietate contra acţiunii nr.139/1995, privitoare la acest imobil.
Prin sentinţa nr.356 din 28 ianuarie 2003, pronunţată de Tribunalul Prahova – secţia comercială şi de contencios administrativ afost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, pe a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei Autoritatea pentru Privatizare şi Administraţia Participaţiilor Statului.
La rândul său, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă şi a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Prahova şi constatând existenţa unui conflict negativ decompetenţă a înaintat dosarul Curţii Supreme de Justiţie, pentru a-l soluţiona.
Competenţa soluţionării cauzei revine Tribunalului Prahova, pentru considerentele ce vor urma.
Capătul de cerere principal al acţiunii îl constituie revendicarea imobilului situat în oraşul Sinaia, B-dul Carol I, nr.25.
În conformitate cu prevederile art.13 alin.1 din C.proc.civ., cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află imobilele.
În atare situaţie, competent a soluţiona cauza este Tribunalul Prahova, pe a cărui rază teritorială se află imobilul revendicat, dat fiind caracterul imperativ al regulii de com petenţă teritorială reglementată prin textul de lege susmenţionat.
În consecinţă, conform art.22 din C.proc.civ., urmează a fi stabilită competenţa soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte în favoarea Tribunalului Prahova competenţa soluţionării acţiunii formulate de E.P., E.N., T.G.şi I.M.A..
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2494/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2492/2003. Civil → |
---|