CSJ. Decizia nr. 2608/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2608/2003
Dosar nr.5134/2002
Sedinţa publică de la 17 iunie 2003
S-a luat în examinaredeclarat deîmpotriva deciziei nr.24 din3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia civilă.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice prin consilier juridic E.B., lipsind recurentul-reclamant M. V.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului cu care a fost investită.
Consilier juridic E.B. solicită respingerea recursului ca nefondat, conform art.312 alin.(1) teza a II-a din C.proc.civ.
Reprezentantul Ministerului Public pune aceleaşi concluzii în sensul respingerii recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 23.03.2001 la Tribunalul Iaşi, reclamantul M. V. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor pentru obligarea acestuia la plata sumei de 60.000 USD pentru pagubele pricinuite prin arestarea sa ilegală în perioada 2 martie 1999-18 mai 1999, în temeiul art.504-506 C.proc.pen., art.998 C.civ.şi art.274 C.proc.civ.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că a fost arestat preventiv fiind cercetat pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art.189 alin.2 Cod penal şi trimis în judecată prin rechizitoriul întocmit la 08.03.1999 de Parchetul Militar Iaşi.
Măsura arestării preventive a fost prelungită până la 20.04.1999, măsură luată de Judecătoria Iaşi, infirmată în recurs de Tribunalul Iaşi care a dispus la 18.05.1999 punerea în libertate.
Dosarul penal în evoluţia sa a fost trimis deautorităţile judiciare române instanţei competente din Republica Moldova pentru completarea urmăririi penale.
Ca răspuns, Procuratura Generală a Republicii Moldova a emis o „Ordonanţă de refuz în pornirea procesului penal".
Ca urmare, reclamantul prejudiciat în imaginea creată în mediul său social a suferit fizic şi moral dar şi material fiind împiedicat pe perioada arestării la reluarea activităţii profesionale comerciale zilnice şi fiind astfel privat de drepturi băneşti.
Tribunalul Iaşi prin sentinţa civilă nr.288/25.06.2000 pronunţată în dosarul nr.2937/2001 a anulat cererea de daune morale şi a dispus judecarea cererii pentru despăgubiri materiale în sumă de 38.000 USD şi totodată s-a suspendat judecarea acestei din urmă cereri în temeiul art.244 pct.1 C.proc.civ., până la rămânerea irevocabilă a sentinţei.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că deşi reclamantului is-a pus în vedere să achite o cauţiune de 30.000.000 lei în temeiul OG53/2000 pentru pretenţiile de daune morale, acesta nu s-a conformat. S-a reţinut că este datorată cauţiunea indiferent de izvorul acestei pretenţii şi această obligaţie izvorând din lege nu se confundă cu obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru, prevăzută de Legea nr.146/1997 şi se aplică şi cererilor care sunt scutite potrivit art.15 din Legea 146/1997 de plata taxei judiciare de timbru.
Judecata celui de al doilea capăt de cerere a fost reluată după repunerea cauzei pe rol, la solicitarea reclamantului şi s-a finalizat prin sentinţa civilă nr.24 din 14.01.2002, pronunţată în acelaşi dosar, prin care a fost respinsă acţiunea. Instanţa a reţinut că nici reclamantul nici avocatul ales nu s-au mai prezentat la cele două termene acordate în cauză după repunerea pe rol, deşis-au emis citaţii.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia civilă nr.24 din 03.09.2002 a respins apelul declarat de reclamant, neprimindu-se criticile soluţiei, care au constat în fapt în justificări ale neprezentării sale la proces (dificultăţi la vamă şi imposibilitate de a anunţa instanţa despre împiedicare).
S-a mai reproşat lipsa de rol activ a instanţei care nu a ordonat probe.
S-a constatat şi în apel acelaşi absenteism din partea reclamantului şi avocatului său (la cele trei termene acordate). Instanţa nu a putut da curs probei testimoniale, nefiind indicate nici numele nici adresele martorilor şi a reţinut din înscrisurile existente la dosar că s-a refuzat pornirea procesului penal împotriva lui M. V. şi a celorlalte persoane din lipsa elementelor infracţiunii raportat la faptele împricinaţilor sau, în termenii „Ordonanţei Parchetului General al Republicii Moldova", „din lipsa componenţei carevai infracţiuni în acţiunile lor". S-a considerat că, în lipsa dovezilor pentru pretinsele pagube materiale – cheltuieli cu întreţinerea sa, veniturile potenţiale în perioada arestării – acţiunea corect a fost respinsă.
S-a respins şi critica privind încălcarea dreptului la apărare, faţă de cele două termene acordate în vederea probării acţiunii şi neprezentarea părţilor la proces.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr.24 din 03.09.2002 şi sentinţei civile nr.24 din 14.01.2002 criticându-le pentru motivele cuprinse în art.304 pct.7 şi 9 C.proc.civ.
Astfel, s-a arătat că nici instanţa de fond nici cea de apel nu au motivat în fapt nici în drept soluţiile de respingere şi nu au luat în considerare faptul că dispoziţiile privind cauţiunea în cererile privind daunele morale au fost abrogate. S-a mai criticat faptul că instanţele nu au făcut o analiză a probelor – considerate de recurent suficiente - existente la dosar şi că nu s-a argumentat în drept. S-a criticat de asemenea faptul că Decizia curţii de apel nu are argumentare proprie ci reia motivele din sentinţa de fond.
Recursul se referă şi la daunele morale criticându-se inactivitatea instanţelor de a aprecia cuantumul acestora în raport de criteriile suficiente existente pentru o asemenea apreciere „cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială" şi, în raport de dovezile existente, „acte şi înscrisuri", cu privire la afacerile importante pe care le derula la momentul arestării şi suferinţele psihice urmare puternicei mediatizări a cazului atât în România cât şi în Republica Moldova.
Nu s-a ţinut cont nici de cheltuielile făcute de reclamant pe parcursul proceselor pentru a-şi asigura asistenţa juridică de specialitate.
Recursul este nefondat, urmând a se respinge pentru considerentele ce succed.
1. Sub aspect procedural:
Acţiunea introductivă de instanţă conţine două capete de cerere referitoare la daune morale şi la daune materiale.
Instanţa de fond a rezolvat cele două capete de cerere separat, urmare disjungerii lor, prin două sentinţe civile. Astfel sentinţa civilă nr.288/25.06.2001 a soluţionat cererea privind daunele morale iar sentinţa civilă nr.24 din 14.01.2002 a soluţionat cererea privind daunele materiale.
Reclamantul la 13.11.2001 a formulat o cerere de repunere pe rol a acţiunii disjunse şi suspendate până la rămânerea definitivă a soluţiei dateîn sentinţa civilă nr.288/25.06.2001.
Apelul declarat de reclamant a privit numai sentinţa civilă nr.24 din 14.01.2002 referitor la daunele materiale. Tot astfel recursul prezent atacă numai soluţiile date în rezolvarea cererii privind daunele materiale.
Ca urmare, criticile referitoare la soluţionarea cererii privind daunele morale nu vor fi luate în consideraţie, ele nereferindu-se la obiectul hotărârilor atacate.
De altfel sentinţa civilă nr.288/25.06.2001 a fost comunicată reclamantului la 06.07.2001 şi împotriva ei nu s-au exercitat căi de atac iar reclamantul nu s-a referit la aceasta nici în cererea de repunere pe rol – formulată după patru luni de la pronunţarea primei sentinţe – nici în motivele de apel care s-au axat exclusiv pe lipsa rolului activ al instanţei în analiza probelor din dosar şi încălcarea dreptului său la apărare.
Nemulţumirile reclamantului cu privire la modul în care s-a rezolvat cererea privind daunele morale – recte sentinţa nr.288/2001 – puteau fi exprimate pe calea unui apel conform dispoziţiilor art.282 în termenul prevăzut de aer.284 C.proc.civ.
2. Examinând recursul sub aspectul criticilor referitoare la rezolvarea cererii de daune materiale se constată că nici acestea nu se pot primi, nefiind fondate.
Instanţele de fond şi apel au pronunţat soluţii legale şi temeinice.
În mod procedural, faţă de absenţele de la proces ale reclamantului cât şi ale avocatului său ales s-au acordat termene pentru lipsă de apărare (conform art.118 C.proc.civ.) şi pentru formulare de probe.
Potrivit art.112 pct.5 C.proc.civ. cererea de chemare în judecată va cuprinde „arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere". Această obligaţie a fost îndeplinită de către reclamant prin acţiune sub forma unor fraze eliptice „în dovedire mă voi folosi de proba cu acte şi martori". Nu se spune mai mult sub acest aspect nici în cererea de precizare a acţiunii – de fapt al cuantumului pretenţiilor, depusă la fila 35 în dosarul de fond şi nici nu se detaliază cele două sume pretinse.
În cadrul procesului civil reclamantul joacă un rol activ principal pentru că lui îi revine sarcina probei. Articolul 1169 C.civ.este fără echivoc „cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească".Art.1170 C.civ.arată categoria de probe la îndemâna părţilor.
Simpla menţiune generică a probelor de care o parte înţelege să se folosească în proces, desigur că este ineficientă. Instanţa nu se poate substitui reclamantului în administrarea de probe şi dispoziţiile procedurale privind rolul activ al acesteia, în lipsa individualizării unor probe concrete şi în absenţa părţii sau a avocatului său, sunt dificil de realizat. O asemenea atitudine denotă lipsă de interes.
Instanţele au făcut însă o analiză a actelor depuse la dosar au constatat în mod corect că reclamantul nu şi-a susţinut prin probe pretenţiilecare sunt admisibile în mod generic, în temeiul invocat dar au fost respinse ca nedovedite.
Curtea de apel explică în mod amplu, cu argumente şi în drept şi în fapt, soluţia de respingere.
Motivele prevăzute de art.304 pct.7 şi 9 nu se regăsesc în cauză şi sunt infirmate de conţinutul considerentelor hotărârilor atacate.
Pe cale de consecinţă prin respingerea recursului se va menţine hotărârea curţii de apel care a respins apelul împotriva sentinţei civile nr.24/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantul M. V. împotriva deciziei nr.24 din 3 septembrie 2002 a Curţii de Apel Iaşi, Secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 261/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2593/2003. Civil → |
|---|
