CSJ. Decizia nr. 2593/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.2593DOSAR NR.649/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2003
S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr.116 D din 13 mai 2002 a TribunaluluiSatu Mare şi deciziei civile nr.966 R din 11 septembrie 2002 a Tribunalului Satu Mare.
La apelul nominal s-a prezentat intimatul Ministerul Justiţiei, prin consilier juridic M.A., lipsind intimaţii-reclamanţi Ţ.R., N.I., A.A.G., B.C., B.A., S.S., B.C.A., G.L., Ş.D., M.M., S.M., M.E., Ş.M., T.M., P.C., T.M., I.A.D., R. G., K.C., P.F., L.M., P.R., Ş.F., A.I.G., C.M., I.M., intimatul-pârât Tribunalul Satu Mare şi intimata-chemată în garanţie Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
Procedura completă.
Nefiind chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului în anulare cu care a fost investită.
Reprezentantul Ministerului Public susţine recursul în anulare şi solicită admiterea acestuia, casarea hotărârilor pronunţate şi pe fond respingerea acţiunii ca neîntemeiată, conform art.314 din C.proc.civ..
Consilier juridic M.A. solicită, la rându-i admiterea recursului în anulare, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei civile 966 R din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea şi sentinţei civile nr.116 D din 13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi pe fond respingerea acţiunii, în temeiul art.314 din C.proc.civ..
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 26.02.2002 sub nr.986 pe rolul Tribunalului Satu-Mare, reclamanţii: Ţ.R., N.I., A.A.G., B.C., B.A., Ş.S., B.C.A., G.L., S.D., M.M., S.M., M.E., Ş.M., T.M., P.C., T.M., I.A.M.D., R.G., K.C., P.F., L.M., P.R., Ş.F., A.I.G., C.M., I.M. au chemat în judecată pe pârâţii: Tribunalul Satu-Mare în calitate de ordonator secundar de credite şi Ministerul Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâţii să fie obligaţi să le restituie sumele încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlu de contribuţie pentru asigurări de sănătate pe perioada: 1.01.2000 – 1.03.2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie, la data executării hotărârii.
În motivarea acţiunii reclamanţii arată în esenţă că prin Legea nr.92/1992 şi OG nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, precum şi pentru familiile acestora.
Se mai arată că aceste prevederi legale au caracter special şi ele derogă de la prevederile Legii nr.145/1999 privind asistenţa medicală, lege care are un caracter general.
Tribunalul Satu-Mare, prin sentinţa civilă nr.116/D/13.05.2002 a admis acţiunea şi a obligat pe pârâţi să restituie reclamanţilor sumele reţinute cu titlu de contribuţie de asigurări sociale de sănătate, în procent de 7% raportat la salariu lunar, precum şi reactualizarea acestor sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii; a respins cererea de chemare în garanţie formulată de Tribunalul Satu-Mare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că pentru perioada 1.01.2000–1.03.2001 prin Legea nr.92/1992 şi OG nr.409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, dispoziţii legale care se coroborează şi cu prevederile Legii nr.145/1999.
S-a mai reţinut că, abia la 29.03.2001 prin Legea nr.118, aceste prevederi au fost modificate, dar acest act normativ este ulterior datei de 1.03.2001.
Referitor la cererea de chemare în garanţie a reţinut că este neîntemeiată „deoarece contractul de asigurare încheiat prevede prestaţiile care urmau să fie asigurate şi nicidecum plata contribuţiei de sănătate".
Curtea de Apel, prin Decizia civilă nr.961/R/11.09.2002, a admis recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Satu-Mare împotriva sentinţei civile nr.116/13.05.2002 pronunţată de Tribunalul Satu-Mare, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a admis cererea de chemare în garanţie şi a obligat Casa de Asigurări de Sănătate, a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti să achite pârâţilor sumele la care aceştia au fost obligaţi către reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că pentru perioada în litigiu încasarea sumelor s-a făcut automat pe ştatul de plată neexistând contract individual de asigurare şi ca atare Casa de Asigurări a încasat o sumă de bani necuvenită.
În conformitate cu prevederile art.27 lit.f din Legea nr.92/1992 şi art.330 pct.2 C.proc.civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr.116/13.05.2002 a TribunaluluiSatu-Mare şi a deciziei civile nr.966/R/11.09.2002 a Curţii de Apel Oradea, considerând că hotărârile au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În acest sens, se arată că în conformitate cu art.99 din Legea nr.92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr.409/1998 precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr.145/1997.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că Legea nr.145/1997 prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România, precum şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară. Că cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare, se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în normativele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, este de necontestat că în conformitate cu prevederile art.99 şi art.141 din legea nr.92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în aliniatul al doilea, art.99.
În acest sens, Guvernul a emis la data de 20.07.1998 Hotărârea nr.409 care, în art.1, arată fără echivoc, că aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurările sociale de sănătate nr.145/1997 – intrată în vigoare la 2.01.1998 – acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr.318/F.B. – 64 – 87/C din 26.05.1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr.409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art.99 şi art.141 din Legea nr.92/1992 se face în condiţiile Legii nr.145/1997 care prevede în art.4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii cu domiciliu în ţară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În articolele 6 şi 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Prin urmare, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa – anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr.145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art.99 şi 141 din Legea nr.92/1992 să aibe calitate de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile legii 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art.6 sau art.55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria excepţiilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile legii nr.145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între legea specială nr.92/1992 şi Legea generală nr.145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele invederate, urmează a mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr.118/30.03.2001 pentru aprobarea OUG nr.179/11.11.1999 privind modificarea şi completarea Legii nr.92/1992, alin.1 al art.99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente, proteze în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constatată în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, şi văzând şi dispoziţiile art.314 C.proc.civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi, pe fond, a respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr.966 R din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Oradea pe care o casează precum şi sentinţa civilă nr.116 D/13 mai 2002 a Tribunalului Satu Mare şi pe fond respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2608/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 2594/2003. Civil → |
|---|
