ICCJ. Decizia nr. 2642/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÃŽNALTA CURTE DE CASAÅ¢IE ÅžI JUSTIÅ¢IE
SECÅ¢IA CIVILÄ‚ ÅžI DE PROPRIETATE INTELECTUALÄ‚
Decizia nr. 2642
Dosar nr. 20945/1/2003
11762/2003
Şedinţa publică de la 10 martie 2006
Asupra recursului de faţă,
Din analiza actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Arad reclamanta T.G.K. a chemat în judecată pârâta SC I. SA Arad solicitând restituirea în natură a imobilului situat în Arad, înscris în C.F. Arad cu nr. top 773 şi acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul.
Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 211 din 24 aprilie 2003 a respins acţiunea reclamantei, continuată de legatara cu titlu particular, O.M. şi, ca urmare a respingerii acţiunii principale a respins şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta SC I. SA împotriva A.P.A.P.S. precum şi cererea de intervenţie în interes propriu formulată de I. P.A.S. şi cererea de chemare în garanţie formulată de această intervenientă împotriva A.P.A.P.S., admiţând cererea de intervenţie formulată de aceeaşi intervenientă în interesul pârâtei SC I. SA.
În motivarea sentinţei, instanţa de fond a reţinut că imobilul în litigiu a fost preluat de către Statul Român în baza Decretelor nr. 218/1960 şi 712/1966, acte normative care încălcau prevederile constituţionale de la acea vreme, tratatele internaţionale la care România era parte şi dispoziţiile Codului civil privind proprietatea, astfel încât preluarea s-a făcut fără titlu valabil.
Ulterior imobilul a fost trecut în patrimoniul SA I. SA ca efect al privatizării.
S-a considerat că art. 20 alin. (19 din Legea nr. 10, invocat de reclamantă ca temei al restituirii, nu este aplicabil în speţă, întrucât nu se referă la societăţile cu capital integral privat.
S-a avut în vedere şi faptul că potrivit art. 4 alin. (2) al Legii nr. 10/2001, sunt supuse restituirii în natură doar imobilele preluate fără titlu valabil şi înstrăinate în cadrul procesului de privatizare doar dacă actele de privatizare au fost anulate printr-o hotărâre judecătorească, iar reclamanta nu deţine o astfel de hotărâre.
Mai mult, prima instanţă a reţinut că nu a fost investită cu un capăt de cerere privind nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare şi nici cu u capăt de cerere prin care să se solicite anularea deciziei din 7 noiembrie 2001 emisă de pârâtă, prin care s-a respins notificarea reclamantei.
Capătul de cerere privind acordarea măsurilor reparatorii pentru utilaje şi instalaţii s-a considerat neîntemeiat în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, deoarece, din probatoriul administrat nu rezultă faptul că acestea ar mai exista în prezent şi că ar fi în patrimoniul pârâtei.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta arătând că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Legea 10/2001 conform cărora sunt obligate la restituirea în natură şi societăţile comerciale care s-au privatizat. În motivarea apelului se învederează că nu a formulat cerere de anulare a actelor juridice de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare, întrucât o asemenea cerere era prescrisă. De asemenea, instanţa nu a reţinut concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză potrivit cărora imobilul nu este întreţinut şi folosit de pârâtă.
Curtea de Apel Timişoara, prin decizia civilă nr. 157 din 3 noiembrie 2003 a respins apelul reţinând că imobilul în litigiu este proprietatea pârâtei SC I. SA, în urma procesului de privatizare conform Legilor 58/1991 şi 77/1994.
Instanţa a reţinut că reclamanta critică dispoziţia din 7 noiembrie 2001 prin care pârâta a respins cererea de restituire în natură a imobilului şi de acordare de măsuri reparatorii pentru instalaţii şi utilaje şi, chiar dacă nu s-a solicitat anularea ei, prezenta acţiune nu poate fi caracterizată altfel decât o contestaţie împotriva dispoziţiei unităţii deţinătoare.
S-a mai reţinut că prevederile art. 20 alin. (1) al Legii nr. 10/2001 se aplică în coroborare cu dispoziţiile art. 46 alin. (2) şi art. 48 ale aceleiaşi legi, potrivit cărora se poate obţine restituirea în natură a imobilelor confiscate în măsura în care se obţine câştig de cauză în acţiunea pentru constatarea nulităţii actelor de înstrăinare făcute în procesul de privatizare şi a relei credinţe a dobânditorului, însă instanţa nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere.
Măsurile reparatorii pentru utilaje şi instalaţii se acordă doar dacă acestea nu au fost înlocuite, casate sau distruse, or reclamanta nu a administrat nici o probă în acest sens.
Împotriva deciziei instanţei de apel a formulat recurs reclamanta, în temeiul art. 304 pct. 7,8, 9 şi 10 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- acţiunea dedusă judecăţii este o acţiune în revendicare pentru repararea abuzurilor statului totalitar
- nu a formulat acţiune în anularea actelor de privatizare întrucât nu a pierdut calitatea de proprietar
- calificarea acţiunii ca o contestaţie a dispoziţiei unităţii deţinătoare este o încălcare a principiului disponibilităţii
- instanţa de apel nu a analizat cele două rapoarte de expertiză efectuate în cauză.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune.
Afirmaţia recurentei potrivit căreia a formulat acţiunea ca pe o cerere în revendicare nu poate fi reţinută. Analizând cererea dedusă judecăţii s-a constatat că aceasta a fost întemeiată în drept în baza art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2), art. 7, art. 9 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi art. 51 ale Legii 10/2001, astfel încât, în mod corect instanţele care au instrumentat cauza în fond şi apel au calificat-o ca o contestaţie a dispoziţiei emise de unitatea deţinătoare a imobilului.
Nu se poate reţine nici încălcarea principiului disponibilităţii, întrucât instanţele au soluţionat cauza în limitele sesizării, adică în temeiul Legii nr. 10/2001.
In cauză, prin hotărârea atacată s-a avut în vedere împrejurarea că imobilul a trecut legal în proprietatea pârâtei SC I. SA privatizată conform contractelor de vânzare cumpărare de acţiuni nr. 306/1994, 307/1994 şi a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M03 nr. 0903/1994, determinantă fiind în cauză legalitatea convenţiei de privatizare.
O asemenea chestiune nu a format însă obiect de judecată, reclamanta neformulând un capăt de cerere în acest sens.
În atare situaţie, câtă vreme, pe cale de judecată, nu a fost desfiinţat , prin constatarea nulităţii, actul de privatizare, în mod legal instanţa de apel a reţinut imposibilitatea de restituire în natură a imobilului.
În acelaşi sens sunt de reţinut şi prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001 din care rezultă, pentru ipoteza restituirii în natură, necesitatea desfiinţării actelor juridice de înstrăinare, inclusiv a celor făcute în cadrul procesului de privatizare şi aceasta, chiar în situaţia în care au ca obiect imobile preluate de stat fără titlu valabil. Cum în speţă o asemenea judecată nu a avut loc, în ce priveşte actele juridice încheiate în cadrul procesului de privatizare, cererea de restituire în natură a imobilului nu putea fi admisă.
În mod corect a fost respins şi capătul de cerere privind acordarea de măsuri reparatorii pentru utilajele şi instalaţiile preluate odată cu imobilul, întrucât reclamanta recurentă nu a făcut dovada existenţei acestora la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi nici că au fost casate, înlocuite sau distruse.
Nu se poate reţine nici critica potrivit căreia instanţa de apel nu a analizat rapoartele de expertiză, întrucât acestea nu sunt hotărâtoare în cauză deoarece nu conchid în sensul restituirii în natură a imobilului.
Astfel, în expertiza tehnică a construcţiilor se stabileşte că imobilul iniţial a fost extins şi modernizat după preluarea de către Statul Român, iar pe terenul liber s-au ridicat noi construcţii. Prin expertiza topografică se stabileşte că nu se poate efectua o parcelare a terenului liber întrucât s-ar încălca regulamentele de urbanism.
Ca atare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÃŽN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta O.M. împotriva deciziei nr. 157 din 3 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată astăzi 10 martie 2006, în şedinţa publică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2723/2003. Civil. LEGEA NR.10/2001 restituire Ã... | ICCJ. Decizia nr. 1410/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs → |
|---|
