ICCJ. Decizia nr. 1410/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 1410
Dosar nr. 7933/1/2003
(nr.vechi 2115/2003)
Şedinţa publică din 8 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 28 decembrie 2001 pe rolul Tribunalului Ialomiţa, C.F.M. a solicitat, în baza Legii nr. 10/2001 şi în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA şi Primăria Scânteia, restituirea în natură a clădirii din zid acoperită cu tablă ce a aparţinut bunicului său P.I., a presei de ulei, precum şi terenului aferent de 3.000 mp. A arătat că urmare notificării formulate, SC M. SA a emis adresa nr. 125 din 22 noiembrie 2001 prin care i-a comunicat că deţine titlu de proprietate asupra terenului, clădirea nefiind în proprietatea societăţii, iar Primăria Scânteia a precizat prin adresa nr. 893 din 30 august 2001 că în clădirea revendicată funcţionează moara de mălai.
Tribunalul Ialomiţa, prin sentinţa civilă nr. 657 F din 17 iunie 2002 a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA şi Primăria comunei Scânteia.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că bunurile solicitate de reclamantă au fost trecute în proprietatea statului potrivit Decretului nr. 111/1951, fiind transferate în folosinţa fostului Sfat Popular al comunei Scânteia, în baza deciziei nr. 225 din 31 iulie 1956 a Secţiei Financiare a fostei Regiuni Bucureşti. S-a constatat că reclamanta, potrivit actelor de stare civilă de la dosar, a dovedit că este nepoata celui deposedat de bunurile în cauză şi are calitatea de a formula o astfel de cerere în justiţie. S-a arătat totodată că pârâta SC M. SA a fost privatizată în totalitate şi are în proprietate exclusivă suprafaţa de teren de 63.180,5 mp, care o include şi pe cea revendicată, în timp ce clădirea, producţie deţinută de societatea pârâtă nu este una şi aceeaşi cu cea revendicată. Având în vedere aceste considerente, tribunalul a reţinut că în cauză îşi pot găsi aplicarea dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 la care fac trimitere cele ale art. 9 alin. (2) din lege, restituirea putându-se realiza numai prin măsuri reparatorii prin echivalent, ţinându-se seama de opţiunea persoanei îndreptăţite şi cu respectarea procedurii reglementată de Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunţată de tribunal a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia nr. 33 din 30 ianuarie 2003.
S-a reţinut de către instanţa de apel că au fost satisfăcute cerinţele procedurale impuse de Legea nr. 10/2001 întrucât la notificarea reclamantei, pârâta SC M. SA a răspuns cu adresa nr. 725 din 22 noiembrie 2001. Totodată s-a arătat că în mod corect s-a constatat de către tribunal că în cauză se pot aplica dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 având în vedere că vechea construcţie pretinsă de reclamantă nu mai există, iar pârâta, datorită privatizării, are contract de vânzare–cumpărare a acţiunilor pentru construcţia existentă şi celelalte bunuri din patrimoniul său, iar pentru teren are certificat de atestare a dreptului de proprietate.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs reclamanta, arătând că SC M. SA a prezentat la dosar un certificat al dreptului de proprietate asupra unui teren de 63.100 mp şi nu a depus înscrisuri care să ateste că respectiva clădire din zid acoperită cu tablă a fost incendiată precum şi actul de construcţie al clădirii. A solicitat restituirea clădirii şi a terenului aferent de 3.000 mp, iar în subsidiar restituirea prin echivalent.
Recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se casa decizia atacată, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Prin adresa nr. 893 din 30 august 2001, Primăria comunei Scânteia a comunicat reclamantei că în clădirea în care a fost instalată presa de ulei aparţinând autorului său funcţionează o moară de mălai a SC M. SA, societate căreia trebuie să i se adreseze cu notificare potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Urmare notificării formulată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001, SC M. SA, prin adresa nr. 725 din 22 noiembrie 2001, a comunicat că asupra terenului societatea deţine titlul de proprietate seria IL nr. 0022, iar clădirile revendicate şi presa de ulei nu sunt şi nu au fost niciodată în proprietatea sau în folosinţa sa.
Ulterior, prin întâmpinările formulate la fond şi apel, pârâta SC M. SA a arătat că a deţinut o moară de mălai pe raza comunei Scânteia pe un alt amplasament, clădire care a fost distrusă integral în urma unui incendiu în anul 1968. A precizat totodată că i-a fost pusă la dispoziţie de către Consiliul popular al comunei o altă suprafaţă de teren, care la momentul încredinţării, respectiv în anul 1970 era liber şi pe care s-a edificat o nouă construcţie cu destinaţia moară.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 din lege, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură. Or, în speţă, nu a fost emisă dispoziţie de către deţinătorul imobilului, SC M. SA comunicând reclamantei numai o adresă.
Se reţine totodată că în raport de menţiunile contradictorii ale pârâtelor SC M. SA şi Primăria comunei Scânteia, instanţa de apel nu s-a preocupat de identificarea imobilului care a făcut obiectul preluării de către stat şi nu a stabilit care este persoana deţinătoare a construcţiei.
Instanţa de judecată nu a exercitat rolul activ conferit de dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, sens în care vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Or, în speţă, în virtutea rolului activ, instanţa trebuia să stabilească cu claritate situaţia de fapt şi să dispună efectuarea unei expertize pentru identificarea şi individualizarea imobilului în litigiu şi pentru a stabili dacă clădirea revendicată există şi este aceeaşi cu cea deţinută de societatea pârâtă.
Pentru aceste motive, se va admite recursul, se va casa decizia atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleaşi curţi de apel.
În raport de cele reţinute în rejudecare, urmează a se examina şi solicitările din recurs privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent ce i se cuvin reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta C.F.M. împotriva deciziei nr. 33 din 30 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează decizia atacată şi trimite cauza aceleaşi instanţe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2642/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5336/2003. Civil. Drept de autor. Recurs → |
|---|
