ICCJ. Decizia nr. 2659/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2659
Dosar nr.7765/2003
Şedinţa publică din 5 aprilie 2005
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 28 noiembrie 2001, sub nr. dosar 29578/2001, reclamantul D.M.G. a chemat în judecată pe pârâta SC L. SA Iaşi solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea acesteia la a-l angaja pe postul de revizor contabil sau la a-i prezenta oficial motivele pentru care nu a fost angajat.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în urma anunţului publicitar dat de societatea pârâtă a depus la sediul acesteia o cerere de angajare şi un C.V. şi, ulterior, a susţinut un test profesional, fiind singurul participant la concursul organizat, însă nu i-au fost comunicate oficial rezultatele testului.
De asemenea, reclamantul a mai arătat că, la intervenţia sa telefonică, a fost anunţat neoficial, că nu poate fi angajat datorită unor referinţe nefavorabile obţinute de la fostul său loc de muncă. A susţinut reclamantul şi că, postul de revizor contabil a fost ocupat de o altă persoană ca urmare a organizării unui nou concurs, la o dată ulterioară.
Judecătoria Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 21214 din 16 octombrie 2002, a respins excepţia de necompetenţă materială a instanţei, invocată din oficiu, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul D.M.G., ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în ceea ce priveşte excepţia necompetenţei materiale, că obiectul cauzei este obligaţia de a face, iar reclamantul, deşi se referă la obligaţia pârâtei de a-i încheia un contract de muncă, are în vedere susţinerea unui concurs prealabil, pentru care nu i-au fost comunicate rezultatele şi, prin urmare, această situaţie nu se regăseşte în teza avută în vedere de art. 67 lit. a) din Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că reclamantul nu a administrat probe în dovedirea celor susţinute prin acţiunea introductivă, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1169 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul D.M.G., arătând că, în mod neîntemeiat prima instanţă a considerat că nu şi-a dovedit cererea, întrucât a depus la dosar corespondenţa purtată cu pârâta, din care rezultă situaţia de fapt prezentată, iar proba cu interogatoriu, admisă de instanţă, nu a putut fi administrată deoarece pârâta a refuzat să se prezinte.
Tribunalul Iaşi, prin Decizia civilă nr. 737 din 18 aprilie 2003, a anulat ca netimbrat apelul, reţinând că reclamantul-apelant nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a achita taxa judiciară de timbru, atât pentru judecata în prima instanţă, cât şi pentru judecata în apel, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, arătând că, în mod greşit, tribunalul a reţinut că datorează taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar, deoarece natura pricinii deduse judecăţii era de „litigiu de muncă" şi, prin urmare, era scutită de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.
Prin Decizia civilă nr. 1040 din 9 septembrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a admis recursul, reţinând că în speţă s-a făcut greşit aplicarea art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi a stabilit termen pentru rejudecarea apelului.
Ulterior, prin Decizia civilă nr. 71 din 7 octombrie 2003, Curtea de Apel Iaşi a respins apelul declarat de reclamantul D.M.G., ca neîntemeiat.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut că acţiunea nu se subscrie dispoziţiilor Legii nr. 168/1999, lege specială ce reglementează raporturile de muncă dintre salariaţi şi unităţile la care sunt încadraţi, de esenţă fiind existenţa unui contract individual de muncă, iar reclamantul nu se încadrează în categoria „salariaţi", aşa încât prezenta cauză nu are caracterul unui „litigiu de muncă", ci este o obligaţie de a face.
De asemenea, curtea de apel a mai arătat că soluţia pronunţată de instanţa de fond este temeinică şi legală, reţinându-se în mod corect, în motivarea acesteia, că reclamantul nu a produs dovezi în susţinerea celor afirmate prin cererea de chemare în judecată.
Împotriva acestei decizii a exercitat calea de atac a recursului reclamantul D.M.G., reiterând în esenţă, prin motivele de recurs, susţinerile din apel.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins pentru considerentele ce succed:
Drepturile afirmate în justiţie se întemeiază pe fapte şi acte juridice a căror dovadă în proces se impune în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, iar potrivit art. 1169 C. civ., regulă de drept comun în materia probaţiunii, cel ce face o afirmaţie în faţa judecăţii, trebuie să o dovedească.
În speţă, reclamantul nu a administrat probe în dovedirea celor susţinute prin acţiunea introductivă, aşa cum în mod corect au reţinut instanţele de fond şi apel.
Astfel, la cererea sa, reclamantul a ataşat doar copii de pe două cereri adresate societăţii pârâte, prin care solicita precizări în legătură cu concursul susţinut, acestea fiind practic singurele înscrisuri depuse la dosarul cauzei pe parcursul soluţionării litigiului. Deşi reclamantul a solicitat şi administrarea unui interogatoriu pârâtei, probă ce a fost admisă de instanţa de fond, acesta nu a formulat nici un interogatoriu pentru a fi administrat în cauză.
De asemenea, deşi reclamantul a depus odată cu recursul său, copii de pe C.V. şi de pe cererea, datată 18 aprilie 2001, adresată directorului SC L. SA Iaşi, prin care solicita înscrierea la concursul organizat în vederea ocupării postului de revizor contabil, aceste înscrisuri nu poartă ştampila societăţii pârâte, care să ateste înregistrarea lor la registratura acesteia.
Este nedovedită şi susţinerea reclamantului potrivit căreia postul în discuţie ar fi fost ocupat ulterior, de către o altă persoană, ca urmare a organizării unui nou concurs. Mai mult, sub acest aspect, apărătorul pârâtei a arătat, cu ocazia judecării litigiului în primă instanţă, că postul de revizor contabil este liber şi nu s-a organizat pentru ocuparea acestuia nici un concurs, nici la data precizată de reclamant şi nici la o dată ulterioară.
În ceea ce priveşte critica reclamantului formulată în apel şi reiterată în recurs, potrivit căreia instanţa de fond nu şi-ar fi exercitat rolul activ, întrucât nu a impus pârâtei să depună la dosar întreaga documentaţie privind organizarea concursului, este de reţinut că şi această critică este neîntemeiată.
Astfel, prima instanţă a emis către pârâtă două adrese (filele 11 şi 21 din dos. nr. 29578/2001), dispuse prin încheierile de şedinţă din 23 ianuarie 2002 şi respectiv, 5 iunie 2002, prin care a solicitat relaţii privind organizarea concursului menţionat de reclamant prin cererea de chemare în judecată, dar societatea pârâtă nu a confirmat organizarea vreunui concurs pentru ocuparea postului în discuţie. De altfel, instanţa de fond a reţinut în motivarea sa şi faptul că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici o copie de pe anunţul publicitar ce pretinde că ar fi fost dat de SC L. SA Iaşi în vederea organizării concursului.
Faţă de cele ce preced, se constată că Decizia atacată este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul D.M.G. împotriva deciziei nr. 71 din 7 octombrie 2003 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2788/2003. Civil. Conflict de munca - Legea... | ICCJ. Decizia nr. 2097/2003. Civil. Daune morale. Recurs → |
|---|
