ICCJ. Decizia nr. 276/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 276.
Dosar nr. 141/2003
Şedinţa publică din 7 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Prin notificarea formulată la 22 iunie 2001, P.N. şi M.S.P., au solicitat S.C. V. S.A., în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 restituirea în natură a imobilului (casă de locuit şi 1,6 ha teren) situat în Urlaţi, jud.Prahova.
Persoanele îndreptăţite au arătat că imobilul a aparţinut autorului lor P.S., decedat la data de 14 ianuarie 1971 şi a fost preluat abuziv de către stat, în anul 1952.
Prin adresa nr. 3200 din 20 septembrie 2001, S.C. V. le-a comunicat celor în cauză că cererea de restituire a fost respinsă, motivat de faptul că nu s-a făcut dovada vocaţiei succesorale a solicitanţilor şi nici a dreptului de proprietate invocat.
P.N. şi M.S.P., au contestat această decizie solicitând instanţei să dispună obligarea pârâtei S.C. V. S.A., de a le restitui imobilul în legătură cu care au notificat-o, respectiv o construcţiedin zidărie, compusă din 5 camere şi terenul aferent în suprafaţă deaproximativ 3000 mp.
În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că terenul în litigiu a fost cumpărat de autorul lor iar construcţia a fost edificată în timpul căsătoriei acestuia cu soţia sa P.E. (decedată la 5 aprilie 1973), în anul 1952 imobilul, în integralitatea lui, fiind preluat abuziv de fostul G.A.S. Urlaţi.
Prin sentinţa nr. 455 din 25 septembrie 2002 Tribunalul Prahova, secţia civilă, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâta S.C. V. S.A. şi intervenientul I.N.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, imobilul putând fi restituit doar prin Decizia motivată a organului deconducere al societăţii, competenţa aparţinând, înconformitate cu dispoziţiile art. 113 lit. f) din Legea nr. 31/1990, Adunării Generale a Acţionarilor.
Hotărârea instanţei de fond a fost confirmată prin Decizia nr. 144 din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, ca urmare a respingerii apelului declarat de reclamanţii P.N. şi M.S.P.
În cauză, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanţii P.N. şi M.S.P., susţinând în esenţă că instanţele în mod greşit au reţinut excepţia inadmisibilităţii acţiunii în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, invocată de pârâta S.C. V.
Recursul este fondat, urmând a fi admis cu consecinţa casării hotărârilor pronunţate în cauză şi a trimiterii cauzei spre rejudecare la acelaşi tribunal, pentru următoarele considerente:
În prezentul litigiu este de necontestat că reclamanţii au declanşat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi au întreprins demersul prevăzut de art. 21 alin. (1) din acest act normativ notificând, la data de 28 iunie 2001 S.C. V. S.A. căreia i-au solicitat restituirea în natură a imobilului (casă de locuit şi suprafaţa de 1,6 ha teren) situat în oraşul Urlaţi.
Fără a emite o decizie sau dispoziţie motivată, deşi avea această obligaţie, la data de 20 septembrie 2001, S.C. V. S.A. Urlaţi a răspuns reclamanţilor, printr-o simplă adresă,act fără nici o consecinţă deordin juridic, că cererea de restituire a fost respinsă întrucât nu au făcut dovada vocaţiei succesorale şi nici a dreptului de proprietate invocat.
Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 22, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin deciziesau după caz dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorulimobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziţie motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Din ambele texte rezultă, fără echivoc, că indiferent dacă persoanei îndreptăţite i se restituie în natură imobilul ori i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deţinătoare este obligată ca asupra solicitării adresată pe cale de notificare să se pronunţe printr-o decizie sau dispoziţie motivată.
Cazul dedus recursului de faţă pune de fapt în discuţiesituaţia în care lipseşte răspunsul persoanei juridice notificate, lipsă datorată conduitei imputabile a acesteia care, în speţă, prin două adrese succesive, echivoce şi contradictorii au comunicat celor în cauză, fie respingerea cererii (adresa nr. 3200 din 20 septembrie 2001) fie necesitatea depunerii unui nou set de acte care urmează a fi examinate de către Adunarea Generală a Acţionarilor, înconformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 (adresa nr. 3490 din 19 octombrie 2001).
Or, conduita culpabilă a persoanei juridice notificate nu poate să afecteze interesele persoanelor îndreptăţite şi nici să le lipsească în fapt de posibilitatea de a-şi apăra drepturilerecunoscute de lege.
Ca atare, dacă persoana juridică notificată nu emite, în termenul prevăzut de lege, o decizie sau o dispoziţie motivată, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prinipoteză, actul ce trebuie atacat lipseşte, iar aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare, nefiind aplicabile prin analogie.
Deşi legiuitorul nu a reglementat expres situaţia în care persoana juridică deţinătoare nu respectă dispoziţiile art. 23 alin. (1) din lege,aceasta fiind unanim privită de doctrină şi practica judecătorească ca o lacună a Legii nr. 10/2001, totuşi cei îndreptăţiţi se pot adresa instanţei judecătoreşti competente pentru ca persoana juridică deţinătoare să fie obligată să emită o decizie sau dispoziţie motivată, întrucât o atare obligaţie decurge din lege şi face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicţională prealabilă, instituită în mod imperativ.
În considerarea celor ce preced, soluţia de respingere a cererii reclamanţilor ca inadmisibilă este esenţial nelegală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă prealabilă şi că în cele din urmă unitatea deţinătoare a dat un răspuns negativ notificării ce i-a fost adresată, instanţele aveau îndatorirea să verifice şi să se pronunţe cu privire la legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând atât motivele refuzului de restituire a imobilului în natură cât şi lipsa ofertei de restituire prin echivalent, corespunzătorvalorii acestuia, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de cele reţinute, recursul reclamanţilor se priveşte ca fondat, urmând a fi admis, în baza art. 312 şi art. 313 C. proc. civ., a fi casate ambele hotărâri şi trimisă cauza la instanţa de fond, pentru rejudecare, în sensul celor ce preced.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii P.N. şi M.S.P. împotriva deciziei nr. 144 din 3 decembrie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Casează Decizia, precum şi sentinţa nr. 455 din25 septembrie 2002 a Tribunalului Prahova, secţia civilă, şi trimite cauza spre rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2773/2003. Civil. Majorare pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2764/2003. Civil → |
|---|
