ICCJ. Decizia nr. 2764/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2764
Dosar nr. 2965/2003
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 21 iunie 2002 Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, solicitând casarea acesteia şi menţinerea sentinţei civile nr. 1858 din 5 martie 2001 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti în litigiul privind pe reclamanta N.F. în contradictoriu cu Ministerul de Interne şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
Rezultă din dosar că la data de 16 martie 2000 reclamanta N.F. a chemat în judecată Ministerul de Interne solicitând obligarea acestuia să-i plătească drepturile salariale în cuantum de 140.400.000 lei reprezentând suma de 38.000.000 lei contravaloarea impozitului pe venit reţinut conform OG nr. 73/1999 şi suma de 102.400.000 lei, respectiv 16 solde neachitate conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 138/1999.
Pârâtul Ministerul de Interne a formulat la data de 10 aprilie 2000 o cerere de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice solicitând obligarea acestuia să-i plătească reclamantei cele 16 solde brute, neimpozabile deoarece în temeiul art. 69 din Legea nr. 138/1999 drepturile băneşti reglementate de această lege se acordă în limita fondurilor bugetare aprobate anual ministerelor.
Reclamanta a depus la data de 11 decembrie 2000 o cerere modificatoare şi totodată de precizare a acţiunii în sensul că solicită obligarea pârâtului numai la plata sumei de 82.875.608 lei deoarece de la începerea procesului i s-a achitat suma de 89.627.734 lei din care s-a reţinut impozit în sumă de 32.333.090 lei. De asemenea a cerut reactualizarea sumei în funcţie de indicele de inflaţie pentru plata scursă de la plata fiecărei tranşe şi până la pronunţarea hotărârii.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, competentă să soluţioneze litigiul, prin sentinţa civilă nr. 1858 din 5 martie 2001 a admis acţiunea reclamantei N.F. şi a obligat Ministerul de Interne să-i plătească suma de 124.374.665 lei reprezentând impozit perceput la ajutoarele şi plăţile compensatorii acordate în baza Legii nr. 138/1999 şi contravaloarea a două solde brute, cuvenite în temeiul art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege, actualizate în funcţie de rata inflaţiei.
A fost admisă în parte cererea de chemare în garanţie formulată de pârât împotriva Ministerului de Finanţe ce a fost obligat să plătească pârâtului suma de 107.102.121 lei reprezentând impozit virat la bugetul de stat, actualizat în raport de rata inflaţiei.
Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut că reclamanta N.F., locotenent colonel în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost trecută în rezervă la data de 31 decembrie 1999, la vârsta de 47 de ani.
Întrucât reclamanta avea o vechime de peste 27 de ani în cadrele armatei, beneficia în temeiul art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 de 15 solde lunare calculate în raport de solda lunară brută din ultima lună de activitate şi în baza art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege de 16 solde lunare, având în vedere că s-a pensionat cu 8 ani înainte de împlinirea vârstei legale de pensionare de 55 de ani.
S-a stabilit că pârâtul i-a plătit reclamantei cele 15 solde cuvenite în baza art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 şi doar 14 solde din cele 16 la care avea dreptul potrivit art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege, dar prin aplicarea greşită a OG nr. 73/1999 i-a reţinut impozit la aceste sume.
Instanţa de fond a considerat că dreptul reclamantei la plata ajutoarelor şi compensaţiilor prevăzute de Legea nr. 138/1999 s-a născut la data trecerii în rezervă – 31 decembrie 1999 – astfel încât nu trebuiau impozitate întrucât OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000.
Admiţând cererea principală şi obligând pârâtul la plata către reclamantă a impozitului perceput la ajutoarele şi plăţile compensatorii cuvenite în baza Legii nr. 138/1999 şi cum pârâtul a virat impozitul la bugetul de stat, instanţa de fond a admis în parte şi cererea de chemare în garanţie formulată de pârât, obligând Ministerul de Finanţe să plătească acestuia suma reprezentând impozitul, actualizat în funcţie de rata inflaţiei.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs atât pârâtul Ministerul de Interne cât şi chematul în garanţie Ministerul Finanţelor Publice.
Judecând recursurile, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin Decizia nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a admis recursurile declarate împotriva sentinţei judecătoriei pe care a modificat-o în sensul că a admis în parte acţiunea reclamantei N.F. Drept urmare, a obligat Ministerul de Interne să plătească reclamantei suma de 12.803.962 lei reprezentând contravaloarea a două solde pe an din care se va scade impozitul calculat conform OG nr. 73/1999 iar suma rămasă urmând să fie actualizată în raport de indicele de inflaţie.
Totodată a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanţie a Ministerul Finanţelor Publice.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că dosarul de pensionare al reclamantei a fost înregistrat la data de 17 ianuarie 2000 şi pe baza lui s-a emis Decizia de pensionare nr. 122881 din 27 ianuarie 2000, în care se menţionează că data trecerii în rezervă este 31 decembrie 1999.
Începând cu data de 1 ianuarie 2000 a intrat în vigoare OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit, care prin art. 86 abrogă expres o serie de acte normative ce prevăd scutiri sau reduceri de impozit, precum şi orice alte dispoziţii contrare, deci şi art. 31 din Legea nr. 138/1999.
Potrivit art. 22 şi art. 23 din OG nr. 73/1999 soldele cuvenite intimatei-reclamante sunt considerate venituri salariale supuse impozitării, iar plătitorul de salarii are obligaţia conform art. 25 din aceeaşi ordonanţă, de a calcula şi a reţine impozitul aferent veniturilor fiecărei luni, la data efectuării plăţii.
Că, în cauză, plata ajutoarelor către intimata-reclamantă s-a făcut după data de 1 ianuarie 2000, astfel că recurentul Ministerul de Interne avea obligaţia legală de a calcula şi a reţine impozitul pentru aceste sume. În acest sens fiind şi dispoziţiile art. 70 din OG nr. 73/1999.
Mai mult, prin Decizia nr. 1/2000 a Comisiei Centrale Fiscale a impozitelor directe aprobată prin Ordinul nr. 629/2000 al Ministerului Finanţelor Publice s-a definit sintagma "venituri realizate anterior datei de 1 ianuarie 2000" la care se referă art. 78 din OG nr. 73/1999 în sensul că acestea sunt sumele evidenţiate ca obligatorii de plată, individualizate şi reflectate în evidenţa contabilă a plătitorului de venit pe anul 1999.
Sub acest aspect, ajutoarele de care beneficiază intimata-reclamantă nu pot fi considerate venituri realizate anterior datei de 1 ianuarie 2000 din moment ce nu au fost cuprinse în evidenţa contabilă pentru anul 1999 şi nici nu puteau fi cuprinse, câtă vreme dosarul de pensionare şi Decizia intimatei au fost înregistrate după data de 1 ianuarie 2000, iar data trecerii în rezervă coincide cu data încheierii exerciţiului financiar al ministerului.
Aşadar, reţinând că ajutoarele cuvenite intimatei-reclamante în baza art. 31 din Legea nr. 138/1999 nu erau supuse impozitării, s-a considerat că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit şi drept urmare hotărârea pronunţată a fost modificată.
Împotriva deciziei pronunţate de tribunal a declarat recurs în anulare Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie solicitând casarea acesteia şi menţinerea sentinţei pronunţate de prima instanţă, cu motivarea că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 73/1999 ci dispoziţiile Legii nr. 138/1999.
Prin Decizia nr. 2067 din 21 mai 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a fost admis recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti pe care a casat-o. Totodată a fost casată şi sentinţa civilă nr. 1858 din 5 martie 2001 a Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti şi în fond acţiunea reclamantei N.F. a fost respinsă.
S-a considerat că, deşi reclamanta a fost trecută în rezervă începând cu data de 31 decembrie 1999, ajutoarele cuvenite conform art. 31 din Legea nr. 138/1999 se constituie în venituri realizate după data intrării în vigoare a OG nr. 73/1999 ale cărei dispoziţii sunt incidente cauzei.
La data de 5 iunie 2003, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a solicitat revizuirea deciziei nr. 2067 din 21 mai 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, în recursul în anulare declarat împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti cu motivarea că prin recursul în anulare a fost criticată doar Decizia pronunţată de tribunal a cărei casare s-a cerut iar Curtea s-a pronunţat şi asupra sentinţei instanţei de fond, respingând acţiunea.
Soluţionând cererea de revizuire, prin Decizia nr. 2800 din 25 iunie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, aceasta a fost admisă, a fost desfiinţată Decizia nr. 2067 din 21 mai 2003 a aceleiaşi instanţe şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului în anulare.
S-a apreciat că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât recursul în anulare viza doar Decizia pronunţată de tribunal în recurs iar Curtea s-a pronunţat şi asupra sentinţei instanţei de fond pe care a casat-o şi a respins acţiunea reclamantei N.F.
Rejudecând recursul în anulare declarat împotriva deciziei nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, se reţin următoarele:
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi-a întemeiat recursul în anulare pe dispoziţiile art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 138/2000 şi nr. 59/2001.
În esenţă, se susţine că Decizia pronunţată de tribunal, ca instanţă de recurs, are la bază încălcarea esenţială a legii ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, se apreciază că drepturile cadrelor militare la care se referă art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 se nasc "la data trecerii în rezervă sau direct în retragere" iar obligaţia de plată este scadentă pe aceeaşi dată.
Ca atare, intimata-reclamantă ce a fost trecută în rezervă la data de 31 decembrie 1999, beneficiază de drepturile prevăzute de art. 31 din Legea nr. 138/1999, fără a i se aplica impozitul pe venit la care se referă OG nr. 73/1999 ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 2000. Dacă s-ar aplica impozitul prevăzut de OG nr. 73/1999 s-ar încălca art. 15 alin. (2) din Constituţia României ce acreditează principiul neretroactivităţii legii.
Data înregistrării dosarului de pensionare şi data emiterii deciziei de pensionare nu prezintă relevanţă sub aspectul legii aplicabile în materia impozitării veniturilor realizate în temeiul art. 31 din Legea nr. 138/1999.
De asemenea, s-a apreciat că prin aplicarea OG nr. 73/1999 unor drepturi născute anterior intrării sale în vigoare, s-ar încălca şi principiul general al fiscalităţii respectiv acela al nediscriminării. Sub acest aspect şi Decizia nr. 1/2000 a Comisiei centrale fiscale a impozitelor directe contravine în parte principiului enunţat.
Ca urmare s-a solicitat casarea deciziei pronunţate de tribunal şi menţinerea sentinţei judecătoriei ca fiind legală şi temeinică.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Intimata-reclamantă N.F., locotenent-colonel în cadrul Ministerului de Interne a fost trecută direct în retragere la data de 31 decembrie 1999 prin Ordin al Ministrului de Interne, fiind clasat medical "inapt pentru serviciul militar cu scoatere din evidenţă" şi încadrată în gradul II de invaliditate, cu drept la pensie.
Dosarul de pensionare al intimatei s-a înregistrat la data de 17 ianuarie 2000 şi pe baza lui s-a emis Decizia nr. 122881 din 27 ianuarie 2000.
La data trecerii direct în retragere intimata avea 47 ani şi o vechime în cadrul armatei de peste 27 ani.
Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 "La trecerea în rezervă sau direct în retragere, cu drept la pensie, cadrele militare, pentru activitatea depusă, în funcţie de vechimea efectivă ca militar şi ca salariat civil în cadrul ministerelor şi instituţiilor centrale prevăzute la art. 1, beneficiază de un ajutor neimpozabil stabilit în raport cu solda lunară brută avută în luna schimbării poziţiei de activitate".
De asemenea, art. 31 alin. (2) din aceeaşi lege prevede dreptul cadrelor militare în activitate trecute în rezervă, înainte de împlinirea vârstei de pensionare, de a beneficia, pentru fiecare an rămas până la limita de vârstă, de un ajutor egal cu două solde lunare brute neimpozabile.
În cauză, intimata s-a pensionat cu 8 ani înainte de vârsta legală de 55 de ani, deci i se cuveneau 16 solde brute, din care i s-au plătit doar 14 solde.
Având în vedere că intimata-reclamantă a fost trecută în rezervă la data de 31 decembrie 1999, dreptul la ajutoarele prevăzute de Legea nr. 138/1999 s-a născut la 31 decembrie 1999 şi are caracterul unor venituri de natură salarială, neimpozabile, realizate în cursul anului 1999.
În aceste condiţii, când legea nu prevede un termen de plată a sumelor cuvenite, obligaţia de plată se consideră scadentă pe data naşterii dreptului şi i se aplică legea în vigoare la această dată, respectiv Legea nr. 138/1999.
Împrejurarea că aceste drepturi băneşti nu au fost individualizate ca obligaţii de plată aferente anului 1999 în evidenţa contabilă a ministerului nu este de natură să restrângă drepturile cuvenite intimatei-reclamante.
OG nr. 73/1999 privind impozitul pe venit nu poate fi aplicată drepturilor salariale născute, realizate de intimata-reclamantă în cursul anului 1999 deoarece art. 70 prevede că "Prezenta ordonanţă intră în vigoare la 1 ianuarie 2000 şi se aplică veniturilor realizate începând cu această dată" iar art. 78 arată că "Impunerea veniturilor realizate anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se face în conformitate cu legislaţia în vigoare la acea dată".
Aceste dispoziţii legale sunt în concordanţă cu respectarea principiului neretroactivităţii legii şi are în vedere să nu aducă atingere unor drepturi câştigate de cadrele militare.
Din această perspectivă, data plăţii drepturilor cuvenite intimatei-reclamante nu are nici o valoare juridică în ce priveşte determinarea legii aplicabile deoarece criteriul este dat de art. 31 din Legea nr. 138/1999, respectiv data trecerii în rezervă când se naşte şi realizează dreptul, iar obligaţia de plată devine scadentă.
Drept urmare, prin încălcarea esenţială a legii tribunalul a admis recursurile pârâtului Ministrul de Interne şi a chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice, considerând greşit că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 73/1999 în loc de art. 31 din Legea nr. 138/1999.
Faţă de cele ce preced şi în temeiul art. 3303 C. proc. civ. şi art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul în anulare, va casa Decizia tribunalului, va respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul de Interne şi Ministerul Finanţelor Publice şi va menţine ca legală şi temeinică sentinţa judecătoriei.
Potrivit art. 274 C. proc. civ. va obliga intimatul-pârât şi intimatul-chemat în garanţie la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată intimatei-reclamante reprezentând onorariul de avocat pentru faza recursului în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1003/R din 21 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
Casează Decizia atacată şi respinge ca nefondate recursurile declarate de Ministerul de Interne şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 1858 din 5 martie 2001 pronunţată de Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, pe care o menţine.
Obligă intimaţii de Ministerul de Interne şi Ministerul Finanţelor Publice să plătească intimatei-reclamante N.F. suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 276/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2727/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
