ICCJ. Decizia nr. 2727/2003. Civil. Revizuire
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 2727
Dosar nr. 7643/2003
Şedinţa publică din 6 aprilie 2004
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
Revizuientul S.N.C. a solicitat revizuirea deciziei nr. 2103 din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susţinând că este potrivnică sentinţei civile nr. 5378 din 29 septembrie 1994 a Judecătoriei Rădăuţi.
Cererea de revizuire nu este admisibilă, pentru considerentele ce vor urma.
Prin Decizia nr. 2103 din 17 iulie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul S.N. împotriva deciziei civile nr. 119 din 28 ianuarie 2003 a Tribunalului Suceava, în considerentele căreia a fost analizată excepţia autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 5378/1994, pronunţată de Judecătoria Rădăuţi, ce se pretinde a fi contradictorie cu cea a cărei anulare a fost solicitată prin cererea de revizuire.
Cum una dintre condiţiile admisibilităţii cererii de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este aceea de a nu fi fost invocată şi soluţionată excepţia autorităţii de lucru judecat, condiţie ce nu este îndeplinită în prezenta cauză, cererea de revizuire urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire a deciziei civile nr. 2103 din 17 iulie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă, formulată de revizuientul S.N.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 2764/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2725/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
---|