ICCJ. Decizia nr. 2900/2003. Civil. Revendicare imobiliara. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2900
Dosar nr. 10347/2003
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea îndreptată la 3 martie 2003 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta C.N.P.A.S. a chemat în judecată pe pârâta SC E.L. SA pentru retrocedarea imobilului situat în localitatea Olăneşti şi alcătuit din terenul pe care s-a aflat oficiul telefonic şi pe care se află librăria G Coşbuc. Temeiul de drept al acţiunii reclamantei a fost art. 480 şi urm. C. civ.
Tribunalul Vâlcea prin sentinţa civilă nr. 338 din 10 iunie 2003 a respins acţiunea.
Pentru a motiva această soluţie instanţa a reţinut că SC Olăneşti SA, societate anonimă a fost proprietara băncii Marmorosch Blank iar în 1940 staţiunea a intrat în administrarea Centrului Naţional de Românizare fiind cu acest statut până în 23 august 1944.
La 5 octombrie 1965 Societatea Anonimă Olăneşti a vândut mai multe terenuri şi vile Casei Centrale de Asigurări Sociale. Printre bunurile vândute se aflau la acel moment imobile afectate de ipoteci, privilegii erau în executare silită sau aveau caracter litigios.
Instanţa a reţinut că nu s-au făcut dovezi din care să rezulte că imobilul revendicat se află printre cele vândute din 1945 şi nici din care să rezulte titlul de proprietate al reclamantei.
S-a constatat că pârâta care deţine terenul revendicat a făcut dovada proprietăţii în temeiul Legii nr. 15/1990 şi HG 246/1991, acte normative prin care statul a transferat proprietatea din patrimoniul său fostelor întreprinderi de stat, transformate în societăţi comerciale.
S-a mai constatat că pârâta a devenit societate privatizată în temeiul Legii 58/1991 şi Legii 77/1974 şi salariaţii săi au devenit acţionari prin cumpărarea de acţiuni (contract nr. 247/1995 şi 440/1995).
Curtea de apel Piteşti prin Decizia 134/A din 25 septembrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamantei.
În motivarea soluţiei curtea a reţinut că instanţa de fond nu a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, deci critica acesteia că nu a fost recunoscută ca succesoarea de drept a Casei Centrale de Asigurări Sociale, este neîntemeiată.
Instanţa a dat o corectă soluţionare cauzei pe fondul său, constatând că reclamanta nu a dovedit în mod cert că este proprietara bunului revendicat.
Actul de vânzare cumpărare din 1945 invocat nu poate face această dovadă câtă vreme în cuprinsul său nu este identificat terenul nici în întindere nici prin vecinătăţi.
S-a mai constatat că instanţa a făcut o corectă aplicare a regimului juridic al terenului în raport de actele normative ce au intervenit după 1990 pentru reglementarea terenurilor aferente construcţiilor aflate în patrimoniul societăţii comerciale.
Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul legal, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În fapt s-a criticat soluţia pentru împrejurarea că instanţele nu au exercitat un rol activ în temeiul art. 129 pct. 4 şi 5 C. proc. civ., dacă au constatat că obiectul litigiului nu se poate identifica, s-ar fi impus administrarea unei expertize topografice, nici o instanţă nepronunţându-se asupra unei asemenea probe.
S-a mai criticat împrejurarea că instanţa a apreciat greşit titlul de proprietate al pârâtei.
Recursul este neîntemeiat şi se va respinge pentru considerentele următoare:
Instanţele nu au încălcat dispoziţiile art. 129 C. pen. Ambele părţi au avut reprezentare şi asistenţă calificată. Sarcina probei cade fără îndoială în sarcina reclamantului care nu a făcut dovada pentru individualizarea terenului pretins, cum în mod corect au reţinut instanţele. Împrejurarea că nu s-a dispus o expertiză nu este o scădere a modului în care instanţele au administrat procesul. Această probă nu a fost solicitată. Împrejurarea că în acţiune s-a menţionat că reclamanta „înţelege să se folosească de orice alt mijloc de probă" în afară de acte şi interogatoriu, „ce va apărea necesar pe parcursul dezbaterilor", nu atrage o obligaţie din partea instanţei de a dispune o asemenea probă dacă aceasta nu este solicitată. Reclamanţii nu au solicitat această probă ci au criticat instanţa că nu a dispus-o.
Din probele administrate nu a rezultat necesitatea efectuării unei expertize. Reclamanta nu a solicitat-o, iar instanţa nu a avut elemente (un titlu explicit şi o situaţie confuză pe teren) care să-i formuleze opinia că se impune o asemenea probă.
Interpretarea pe care recurenta o dă concluziilor ce se impun din împrejurarea că instanţa a luat în considerare titlul pârâtei şi nu titlul său, nu este fundamentată pe considerente ale hotărârilor pronunţate în care să se fi etichetat titlul reclamantei ca ilegal.
Instanţele au constatat, în mod just că titlul prezentat de reclamanţi în susţinerea acţiuni, nu identifică obiectul revendicării. Or, identificarea bunului revendicat ţine de esenţa unei asemenea acţiuni. În lipsa unor atari identificări soluţia corectă este cea adoptată de instanţe în prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.N.P.A.D.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 134 A din 25 septembrie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă. Obligă recurenta reclamantă la cheltuieli de judecată de 2.500.000 lei către SC E. SA.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2897/2003. Civil. Pretentii - evictiune. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2885/2003. Civil. Daune art. 504 Cod procedura... → |
|---|
