ICCJ. Decizia nr. 2897/2003. Civil. Pretentii - evictiune. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2897
Dosar nr. 4484/2003
Şedinţa publică din 12 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 22 noiembrie 2000 reclamantul C.A.G.T. a chemat în judecată pe T.G., Ministerul de Interne şi lucrătorul de poliţie care a efectuat prima înmatriculare în România a autoturismului sau pentru a fi obligaţi să-i plătească în solidar echivalentul în lei la data executării a 8.000 dolari SUA reprezentând contravaloarea autoturismului marca VW Passat şi îmbunătăţirile aduse, inclusiv cheltuieli cu confiscarea lui de autorităţile germane. Reclamantul a mai solicitat daune morale de 100.000.000 lei.
Reclamantul şi-a completat acţiunea la 30 noiembrie 2000, solicitând şi rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare a autoturismului pentru că a fost evins, autoturismul fiindu-i confiscat la Passau în Germania pentru că fusese furat.
Tribunalul Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 916 din 8 noiembrie 2002 a admis în parte acţiunea, a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiat cu pârâtul T.G. A fost obligat pârâtul T.G. la plata sumei de 6015 dolari SUA în echivalent în lei la cursul valutar BNR la data executării sentinţei şi la contravaloarea îmbunătăţirilor aduse de reclamant la autoturism.
Au fost respinse capetele de cerere privind obligarea părţilor la plata cheltuielilor determinate de confiscarea autoturismului de către autorităţile germane şi la plata daunelor morale.
A fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului de Interne şi a respins acţiunea împotriva acestui pârât.
Totodată a fost anulată acţiunea în contradictoriu cu lucrătorul de poliţie, care a efectuat prima înmatriculare în România a autoturismului.
Pentru a pronunţa această soluţie Tribunalul a reţinut că reclamantul a cumpărat la 10 mai 2005 de la pârâtul T.G. un autoturism marca Volkswagen Passat CL pentru preţul de 110.000.000 lei, autoturism cumpărat de vânzător, la rândul său de la M.S., la 27 aprilie 2000 şi înmatriculat la acea dată. Ulterior cumpărării reclamantul a adus autoturismului reparaţii şi îmbunătăţiri în valoare de 10.314.926 lei.
La 17 octombrie 2000 reclamantul a fost deposedat de autoturism de autorităţile germane care i l-au confiscat, fiind furat de la proprietarul neamţ la data de 9 martie 2000, măsură confirmată prin hotărârea judecătorească pronunţată la 27 octombrie 2000 de Judecătoria Passau, bunul intrând în proprietatea societăţii de asigurări care a plătit proprietarului asigurarea.
S-a constatat că deposedarea reclamantului de bunul său are valoarea unei evicţiuni totale conform art. 1341 C. civ., cumpărătorul fiind îndreptăţit la despăgubiri de la vânzător cât priveşte preţul şi îmbunătăţirile aduse autoturismului, iar rezoluţiunea contractului a fost pronunţată pentru neexecutarea contractului, sancţiune incidentă în contractele sinalagmatice.
Au fost respinse ca neîntemeiate pretenţiile reclamantului pentru cheltuieli suplimentare determinate de confiscarea autoturismului.
S-a considerat că daunele morale se apreciază pe baza dispoziţiilor generale în materia contractelor şi potrivit art. 1085 C. civ. debitorul nu răspunde decât pentru daune interese care au fost prevăzute sau puteau fi prevăzute la facerea contractului.
S-a anulat acţiunea împotriva persoanei neidentificate conform art. 133 alin. (1) C. proc. civ., iar faţă de Ministerul de Interne, s-a constatat că nu s-a dovedit vreo încălcare de dispoziţie normativă la înmatricularea autoturismului.
Curtea de Apel Iaşi prin Decizia nr. 54 din 2 iulie 2003 a respins apelul declarat de pârâtul T.G. ca neîntemeiat.
Instanţa a reţinut că efectele convenţiilor se produc numai între părţile contractuale, ca urmare, rezoluţiunea convenţiei atrage despăgubiri de la partea în culpă şi nu de la societatea de asigurări, cum a pretins pârâtul. Obligaţia de a garanta liniştita posesie şi proprietate a bunului vândut există indiferent de buna sau reaua credinţă. S-a considerat de asemenea că sumele la care a fost obligat pârâtul (preţul şi contravaloarea îmbunătăţirilor) nu sunt voluptorii cum a apreciat pârâtul. Nici critica că nu s-a aplicat art. 1910 C. civ. nu a fost primită deoarece acest text se referă la un lucru cumpărat de la o vindere publică, de la bâlci sau târg sau de la un comerciant care vinde asemenea bunuri, situaţie care nu se regăseşte în speţă, bunul fiind cumpărat de la o persoană fizică.
Împotriva acestei hotărâri a declarat, în termen legal, recurs pârâtul care nu şi-a întemeiat în drept criticile iar în fapt, în esenţă a făcut un istoric al situaţiei.
Pârâtul a considerat nelegală hotărârea, arătând că el însuşi este lezat, pentru că nu a cunoscut nici el faptul furtului, deci consimţământul i-a fost viciat la cumpărarea efectuată de el. A mai susţinut că a fost în imposibilitate de a cunoaşte furtul autoturismului şi nici Ministerul de Interne nu a cunoscut despre furt, nefiind raportat decât autorităţilor germane. Pârâtul s-a mai apărat arătând că el nu a preluat de la autorul său obligaţia de evicţiune pentru a o putea transmite mai departe.
Recursul este nefondat, urmând a se respinge.
Potrivit art. 3021 C. proc. civ. cererea de recurs trebuie să cuprindă dispoziţii imperative, printre altele şi motivele de legalitate, pe care se întemeiază recursul în dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse într-un memoriu separat.
Art. 304 indică de la pct. 1-10 motivele pentru care hotărârea se poate modifica sau casa.
Art. 306 alin. (3) îndreptăţeşte instanţa de recurs să purceadă la o analiză a motivelor de fapt în lipsa indicării motivelor de drept, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Analizarea dezvoltării în fapt a recursului ar putea contura motive prevăzute de art. 304 pct. 9, atunci când pârâtul vorbeşte despre art. 1082 şi art. 1083 C. civ. care indică clar obligaţiile contractuale şi încadrarea greşită a răspunderii sale pentru evicţiune.
Acest motiv nu poate fi primit. Instanţele au făcut o corectă stabilire a situaţiei de fapt în raport de care au aplicat corect legea, dispoziţiile art. 1341 C. civ. fiind aplicabile în cauză, conform analizei detaliate făcute, atât de instanţa de fond cât şi cea de recurs. Tranzacţionarea unui bun furat face din persoanele participante posibile victime dar aceasta nu înlătură răspunderea acestora pentru evicţiune. Împrejurarea că vânzătorul putea fi în situaţia de astăzi a cumpărătorului evins nu-l exonerează de răspunderea pentru evicţiune în baza contractului încheiat cu reclamantul.
Celelalte critici nu-şi regăsesc corespondentul în nici unul din celelalte motive de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse se va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul T.G. împotriva deciziei nr. 54 din 2 iulie 2003 a Curţii de Apel Iaşi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2925/2003. Civil. COTESTATIE LA EXECUTARE.... | ICCJ. Decizia nr. 2900/2003. Civil. Revendicare imobiliara.... → |
|---|
