ICCJ. Decizia nr. 2885/2003. Civil. Daune art. 504 Cod procedura penala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2885
Dosar nr. 1900/2003
Şedinţa de la 11 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Brăila sub nr. 2322/2002, cu completările ulterioare B.N. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 11.500.000.000 lei reprezentând echivalentul prejudiciilor materiale şi morale suferite ca urmare a arestării şi condamnării sale pe nedrept în perioada 6 decembrie 1990–12 iulie 2001.
Soluţionând cauza în primă instanţă prin sentinţa civilă nr. 429 din 7 noiembrie 2002, Tribunalul Brăila, secţia civilă, a admis în parte acţiunea obligând pe pârât să plătească reclamantului suma de 601.426.571 lei reprezentând daune materiale echivalente cu veniturile nete nerealizate în perioada aprilie 1995-octombrie 1996, când nu a prestat activitatea de avocat şi suma de 2 (două) miliarde lei, daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a stabilit în conformitate cu probele administrate în cauză că reclamantul care la 5 decembrie 1990 era locotenent major în cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, în perioada 27 decembrie 1994–6 ianuarie 1995 a fost inculpat şi arestat preventiv pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 174 C. pen., iar prin Decizia penală nr. 34 din 21 martie 2000 a Curţii Militare de Apel Bucureşti condamnat la 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Ulterior, prin Decizia nr. 3663 din 12 iulie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală, hotărârea de condamnare menţionată a fost casată, dispunându-se menţinerea sentinţei penale nr. 34 din 5 martie 1994 a Tribunalului Militar Bucureşti prin care reclamantul fusese achitat pentru fapta de care a fost inculpat, în conformitate cu disp. art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Constatând aşadar că reclamantul a fost victima unei erori judiciare instanţa de fond a socotit că în temeiul art. 504-507 C. proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ., i se cuvin daunele materiale stabilite prin expertiza judiciară efectuată de 601.426.571 lei reprezentând veniturile de care a fost lipsit în timpul cuprins între anii 1995–2000, când deşi avea atestat de avocat, era în imposibilitate legală să-şi exercite profesia.
Totodată s-a apreciat că pentru suferinţa morală încercată se cuvin reclamantului daune morale de 2.000.000.000 lei.
Hotărârea instanţei de fond a fost integral infirmată de Curtea de Apel Galaţi, secţia civilă, prin Decizia nr. 21 A din 12 februarie 2003, ca urmare a admiterii recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi Ministerul Finanţelor Publice pentru Statul Român.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a considerat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 504 C. proc. pen., întrucât deşi a fost trimis în judecată şi arestat preventiv pentru două infracţiuni, purtare abuzivă şi omor în concurs real, în primă instanţă adică prin sentinţa penală nr. 34 din 5 martie 1999 a Tribunalului Militar Teritorial, reclamantul a fost achitat numai pentru infracţiunea prev. de art. 174 C. pen., pentru cea de a doua faptă înlăturându-se răspunderea penală prin intervenţia prescripţiei speciale prevăzute de art. 124 cu referire la art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen. şi încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.
Instanţa de apel a considerat că în condiţiile necontinuării procesului penal pentru fapta prescrisă şi a obţinerii şi în acest caz a unei hotărâri de achitare, din culpa reclamantului care nu a stăruit, acesta nu ar putea invoca dreptul la repararea pagubei suferite în condiţiile art. 504 şi urm. C. proc. pen., inaplicabilă în condiţiile prescrierii răspunderii penale.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul şi cu respectarea cerinţelor procedurale aplicabile, reclamantul B.N.
Invocând lipsa de temei legal a hotărârii atacate, recurentul a susţinut în esenţă că instanţa de apel a aplicat greşit legea, dând o interpretare contrară disp. art. 504 şi urm. C. proc. pen., Deciziei nr. 45/1998 a Curţii Constituţionale a României şi totodată că a reţinut împotriva dovezilor cauzei că măsura arestării preventive a avut în vedere şi infracţiunea de purtare abuzivă.
În legătură cu neconstituţionalitatea interpretării date de instanţă disp. art. 504 alin.(1) C. proc. pen. recurentul a mai arătat că în condiţiile intervenirii prescripţiei răspunderii penale din culpa organelor judiciare, inculpatul poate şi nu este obligat să ceară continuarea procesului penal.
Totodată s-a învederat instanţei de recurs că recurentul reclamant renunţă la capătul de cerere privind majorarea cuantumului daunelor morale.
Recursul se dovedeşte fondat.
Prin Decizia nr. 45 din 10 martie 1998 a Curţii Constituţionale, definitivă s-a statuat că potrivit art. 48 alin. (3) din Constituţia României dispoziţiile art. 504 alin. (1) C. proc. pen. sunt constituţionale numai în măsura în care nu limitează la ipotezele prevăzute de text, cazurile în care statului îi revine răspunderea patrimonială pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare săvârşite în procesele
Aşadar, răspunderea pentru repararea pagubei în cazul condamnării sau al luării unei măsuri preventive pe nedrept reglementată de art. 504 C. proc. pen., funcţionează şi în cazul încetării procesului penal pentru oricare dintre cazurile prevăzute de art. 11 lit. b) cu referire la art. 10 C. proc. pen.
Stabilind contrariul, instanţa de apel a admis fără temei legal recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila.
Ca urmare recursul reclamantului se va admite cu consecinţa casării hotărârii atacate, a respingerii recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila şi a trimiterii cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate de Ministerul Finanţelor Publice şi de reclamantul B.N.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul B.N. împotriva deciziei nr. 21/A din 12 februarie 2003 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelurilor declarate de reclamant şi de pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 429 din 7 noiembrie 2002 a Tribunalului Brăila, secţia civilă.
Respinge ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila împotriva aceleiaşi sentinţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2900/2003. Civil. Revendicare imobiliara.... | ICCJ. Decizia nr. 2795/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
