ICCJ. Decizia nr. 298/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 298.
Dosar nr. 6763/1/2003
Nr. vechi 1769/200.
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanţa la 14 mai 2002, reclamanţii I.C.C.S., I.C.S., ş.a., au chemat în judecată pe pârâţii Primăria Constanţa, Ministerul Finanţelor şi SC D.M. SRL, solicitând obligarea acestora la restituirea imobilului teren, în suprafaţă totală de 65,2 ha, denumit în vechile acte de proprietate parcela I şi II, lotul 29, situat în intravilanul Municipiul Constanţa, în zona cartierelor Viile Noi, Km 4-5 şi Faleza Sud.
În motivarea cererii reclamanţii au arătat că terenul în litigiu, proprietatea autoarelor lor E.C. şi M.I.S. a fost preluat de stat în anul 1945 fără a fi expropriat cu titlu valabil şi, deşi Primăria Constanţa a fost notificată, în temeiul Legii 10/2001, nu le-a soluţionat notificarea, atribuind terenul în folosinţă gratuită prin HCL Constanţa nr. 264 şi 480/2001 către A.N.L. pentru construirea unui ansamblu de locuinţe.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 766 din 16 iulie 2002, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale de exerciţiu a Primăriei Municipiului Constanţa şi în temeiul art. 161 C. proc. civ. a anulat cererea în raport cu aceasta.
Prin aceeaşi hotărâre s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Ministerul Finanţelor Publice şi SC D.M. SRL şi s-a respins acţiunea faţă de acestea, reţinându-se că Ministerul Finanţelor nu deţine bunul revendicat, iar cea de a doua pârâtă deţine doar folosinţa limitată pe durata concesiunii.
Împotriva sentinţei menţionate au declarat apel reclamanţii, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru greşita soluţionare a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu a Primăriei Constanţa faţă de dispoziţiile art. 67 alin. (1) din Legea 215/2001 precum şi art. 26 din Legea 10/2001, cât şi pentru aprecierea eronată în sensul că Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, deşi art. 26 alin. (3) recunoaşte persoanelor îndreptăţite posibilitatea de a acţiona în judecată, după expirarea termenului de 90 de zile de la data trimiterii notificării către Primăria Constanţa, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia civilă nr. 21/C din 3 martie 2003, a respins apelul reclamanţilor ca nefondat, reţinând că imobilul ce a aparţinut autorilor reclamantei este un teren agricol, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001, care exceptează de la aplicarea acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat de Legea 18/1991, republicată şi Legea 1/2000.
S-a reţinut, totodată, că dispoziţiile Legii 10/2001, art. 26 se referă, într-adevăr la primărie, însă din coroborarea cu dispoziţiile art. 67 din Legea 215/2001, rezultă că în proces unitatea administrativ-teritorială este reprezentată de Primar.
De asemenea, s-a considerat că a fost corect soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, întrucât, în cauză, persoanele îndreptăţite nu au solicitat titluri de valoare folosite în procesul de privatizare, iar unitatea deţinătoare a terenului este identificată, şi anume, unitatea administrativ-teritorială, oraşul Constanţa.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs reclamanţii la 24 martie 2003, criticând-o ca nelegală şi netemeinică pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ. şi solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la Tribunalul Constanţa.
Prin motivele de recurs, recurenţii au susţinut că, deşi au solicitat în faza apelului citarea în cauză a Primarului Municipiului Constanţa, instanţa de apel nu a consemnat această solicitare şi că Primăria Municipiului Constanţa are deplină calitate procesuală pasivă, având personalitate juridică atât potrivit Legii 215/2001, cât şi potrivit Legii 10/2001.
În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerul Finanţelor Publice, recurenţii au susţinut că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au observat că acesta a fost chemat în judecată în subsidiar.
Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a formulat în termen legal întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi reţinerea lipsei calităţii sale procesuale pasive.
Intimata Primăria Municipiului Constanţa a depus la 20 februarie 2004 întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, faţă de dispoziţiile art. 19 şi art. 67 alin. (1) şi (2) din Legea 215/2001 şi art. 20 alin. (3) din Legea 10/2001.
Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză raportat la criticile formulate de recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să aprecieze că recursul este fondat având în vedere următoarele considerente:
Instanţele de fond şi apel au reţinut, în esenţă, că Primăria Municipiului Constanţa nu poate sta în proces, respectiv că nu are calitate procesuală pasivă, în raport cu dispoziţiile Legii 10/2001 şi ale Legii 215/2001, această calitate aparţinând numai primarului, nechemat în judecată.
Comunele, oraşele, municipiile şi judeţele sunt persoane juridice de drept public, conform art. 19 din Legea 215/2001 şi pot sta în justiţie prin reprezentanţii lor legali, respectiv primarii ori prefecţii, conform art. 67 alin. (1) din Legea 215/2001 şi art. 87 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Este real că legiuitorul, cu ocazia adoptării diverselor acte normative, nu a fost consecvent în folosirea aceloraşi termeni pentru desemnarea persoanelor juridice de drept public, ori cu privire la reprezentanţii legali ai acestora, însă, instanţelor judecătoreşti, în baza principiului rolului activ prevăzut de art. 129 C. proc. civ., le revine obligaţia de a califica, în raport de litigiul dedus judecăţii şi de actele normative apreciate a fi incidente, care este persoana cu calitate procesuală pasivă în cauză.
Este şi cazul Legii 10/2001, în care, de exemplu, în cuprinsul art. 20, prin care se reglementează modalităţile în care persoanele juridice sunt obligate la restituire, la alin. (3) se menţionează „în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptăţită se face prin dispoziţia motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului Bucureşti" (adică a reprezentanţilor lor legali)
Or, prin dispoziţia legală menţionată, legiuitorul a înţeles să folosească noţiunea de „primărie" pentru a desemna „persoana juridică de drept public, deţinătoare a imobilului", comuna, oraşul sau municipiul, şi nu o aşa-zisă „structură funcţională".
Această interpretare se impune întrucât persoana juridică de drept public este cea care, potrivit legii, are personalitate juridică, capacitate de folosinţă şi, respectiv, un patrimoniu în care se pot găsi bunuri ce cad sub incidenţa acestui act normativ.
De altfel, din cuprinsul întregului act normativ, rezultă cu evidenţă, că, în această procedură, primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială.
În exercitarea atribuţiilor ce îi revin în această calitate de reprezentant legal al persoanei juridice de drept public, primarul exercită şi atribuţia stabilită de art. 67 din Legea 215/2001, în sensul că emite o „dispoziţie motivată", intenţia legiuitorului fiind aceea de a desemna, în mod expres, actul procedural prin care se soluţionează notificările, în nici un caz de a stabili o obligaţie în nume propriu.
Ca atare, concluzia instanţelor de fond şi apel în sensul că în litigiile fundamentate pe dispoziţiile Legii 10/2001, primăria nu poate avea calitate procesuală pasivă, respectiv că ar trebui chemat în judecată, în calitate de pârât, primarul, este greşită.
Curtea va reţine, totodată, că argumentele reţinute de instanţa de apel, prin considerentele deciziei recurate, cu privire la fondul cauzei nu puteau face obiectul analizei în apel, de vreme ce s-a soluţionat cauza prin admiterea excepţiei lipsei calităţi procesuale pasive a tuturor pârâţilor şi nu se mai puteau pune în discuţie aspecte privind fondul litigiului.
Cât priveşte calitatea procesuală pasivă a Ministerul Finanţelor Publice şi SC D.M. SRL, Curtea va reţine că instanţele de fond şi apel trebuiau să analizeze calitatea procesuală a acestor pârâţi în raport de petitul cererii introductive şi în condiţiile în care chemarea în judecată a acestora a avut un caracter subsidiar în raport cu cererea de obligare a Primăriei Municipiului Constanţa la restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 65,2 ha situat în intravilanul Municipiului Constanţa, reclamanţii invocând expres dispoziţiile art. 57 şi art. 58 C. proc. civ.
Recurenţii au invocat şi motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 10 C. proc. civ., însă nu au formulat critici care să facă posibilă încadrarea în dispoziţiile acestui text.
În consecinţă se va aprecia ca întemeiat recursul în raport de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi, în temeiul art. 313 C. proc. civ. se vor casa Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 766 din 16 iulie 2002 a Tribunalului Constanţa, urmând a se trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond (Tribunalul Constanţa).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii S.C.C.I, ş.a, împotriva deciziei 21/C din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 766 din 16 iulie 2002 a Tribunalului Constanţa şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3268/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2322/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
