ICCJ. Decizia nr. 3137/2003. Civil. Revendicare constatare nulitate absoluta contract vânzare cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3137
Dosar nr. 8901/2003
Şedinţa publică din19 aprilie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 9 septembrie 1999 la Tribunalul Bucureşti, reclamanţii P.S.B., P.C. şi P.O. au chemat în judecată Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Direcţia generală de administrare a fondului imobiliar, SC H.N. SA şi pe pârâţii F.M. şi F.A. solicitând constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3977/18241 din 10 aprilie 1997 prin care SC H.N. SA a înstrăinat către autoarea pârâtelor persoane fizice apartamentul de la parterul corpului B al imobilului din Bucureşti, compus din o cameră, un vestibul, bucătărie şi WC comun.
S-a solicitat şi obligarea pârâţilor persoane fizice să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul revendicat, ai cărui proprietari susţin că sunt în baza hotărârii judecătoreşti nr. 3399 din 6 martie 1998, definitivă şi irevocabilă.
În motivarea acţiunii, bazată în drept pe dispoziţiile art. 480, art. 966, art. 968 şi art. 1303 C. civ., Legea nr. 112/1995 şi HG nr. 11/1997, s-a arătat că întregul imobil de la adresa menţionată a fost proprietatea autorilor lor, de la care s-a naţionalizat abuziv iar prin sentinţa civilă nr. 3399/1998 s-a dispus în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Bucureşti, restituirea unor apartamente situate în cele trei corpuri de clădire, precum şi a terenului aferent în suprafaţă de 1308 mp, dar în ciuda demersurilor apartamentul s-a vândut către chiriaşa de atunci M.F., pentru un preţ de numai 7.366.500 lei, apreciat ca derizoriu, în sensul art. 1303 C. civ.
Pe de altă parte, s-a susţinut că atitudinea vânzătorului, care fusese notificat să nu vândă, cât şi a cumpărătoarei, care locuia în aceeaşi curte cu reclamanta, dovedeşte cu prisosinţă reaua-credinţă şi ca atare contractul este lipsit de cauză.
După un prim ciclu procesual, Tribunalul Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 1864 din 19 decembrie 2002 prin care a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
În esenţă instanţa a reţinut că titlul statului a fost desfiinţat abia la 6 martie 1998 când prin sentinţa civilă nr. 3393 din 6 martie 1998 s-a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanţi, că nu s-a dovedit reaua credinţă a cumpărătoarei, aceasta nefiind notificată şi că reclamanţii nu au formulat cerere de restituire în baza Legii nr. 112/1995, şi că cererea de sistare a vânzării formulată la 17 ianuarie 1997 nefiind o probă a relei credinţe a cumpărătoarei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii, arătând că au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare cu nr. 3977 din 10 aprilie 1997 pentru fraudă la lege, întrucât atât dispoziţiile Legii nr. 112/1995 cât şi cele ale HG nr. 11/1997 nu permiteau vânzarea imobilelor naţionalizate a căror situaţie nu era definitivă rezolvată, că SC H.N. SA a fost înştiinţată despre restituirea în natură a imobilului, că naţionalizarea s-a făcut fără a fi respectate prevederile Decretului nr. 92/1950 şi că titlul lor este mai caracterizat, statul fiind un detentor precar şi nu un proprietar.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia civilă nr. 459 A din 9 octombrie 2003 a respins ca nefondat apelul reclamanţilor, reţinând că pentru corpul B din imobil reclamanţii au solicitat doar despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, deci nu se poate reţine nici frauda la lege şi nici cauza ilicită pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare, şi că s-a reţinut corect de către instanţa de fond buna credinţă a cumpărătorilor, aceştia nefiind notificaţi despre intenţia reclamanţilor de revendicare.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel reclamanţii au formulat recurs criticând pentru nelegalitate şi netemeinicie hotărârea.
În motivare reclamanţii au arătat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ. susţinând că ambele instanţe au dat dovada de superficialitate în analiza dosarelor ignorând demersurile repetate dovedite prin acţiunile depuse de a-şi redobândi proprietatea naţionalizată abuziv.
Cu referire la sentinţa nr. 3399/1998 s-a arătat că s-a arătat că prin probele administrate în cauză şi din interpretarea lor instanţa, nu era de natură să conducă la reţinerea bunei credinţe a părţilor contractante ţinând seama că acţiunea în revendicare era pe rol la data vânzării.
Invocând motivul de casare prevăzut la pct. 9 din art. 304 C. proc. civ. recurenţii au arătat că hotărârile sau pronunţat cu încălcarea Legii nr. 112/1995 şi a HG nr. 11/1997 acte normative care interzic vânzarea imobilelor revendicate.
Prin întâmpinare pârâţii F. au solicitat respingerea recursului.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru următoarele considerente:
În temeiul de drept invocat de recurenţi la art. 304 C. proc. civ., se prevede că modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere pentru:
pct. 7–când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
pct. 9–când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
pct. 10–când instanţa nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtorie pentru dezlegarea pricinii.
Într-adevăr este de reţinut contradictorialitatea deoarece deşi acţiunea în revendicare era pe rol, s-a considerat valabil contractul de vânzare cumpărare apreciind eronat că atât vânzătorul cât şi cumpărătorul au fost de bună credinţă.
De necontestat este că autoarea pârâţilor locuia în aceeaşi curte cu reclamanta P.S.B., fiind la curent cu demersurile lor de reintrare în proprietatea ce a aparţinut părinţilor săi.
Fiind întrunite condiţiile de fraudare la lege în care s-a încheiat contractul de vânzare cumpărare se impune admiterea acţiunii şi constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, părţile urmând a fi repuse în situaţia anterioară.
În speţă aceasta înseamnă restituirea către pârâta M.F. a preţului încasat şi având în vedere că s-a constatat irevocabil anterior preluarea abuzivă de către stat a întregului imobil din Bucureşti corp B parter, în suprafaţă utilă de 41,47 mp iar prin decesul chiriaşei dreptul locativ s-a stins, se va admite şi capătul de cerere privind predarea în deplină proprietate şi liniştită posesie de către pârâţii F. a imobilului.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ. pârâţii vor fi obligaţi la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către recurenţii reclamanţi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.S.B. şi de P.O.P., decedat şi continuat de P.S.F. împotriva deciziei civile nr. 459/A din 10 octombrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Casează această decizie precum şi sentinţa civilă nr. 1864 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi rejudecând: admite acţiunea formulată de reclamanţii P.S.B., P.C. şi P.O. (ambii decedaţi, ai cărei succesor este P.S.F.).
Constată nulitatea contractului de vânzare cumpărare încheiat între Primăria Municipiului Bucureşti prin mandatar SC H.N. şi M.F. (decedată, ai căror succesori sunt pârâţii F.M. şi F.A.) la data de 10 aprilie 1997, având ca obiect apartamentul situat în Bucureşti, corp B parter, compus din vestibul, bucătărie, cameră şi WC comun, în suprafaţă utilă de 41,47 mp.
Dispune repunerea în situaţia anterioară.
Obligă pe pârâţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat.
Obligă pe pârâţi la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată, către recurenţi.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3145/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3107/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
