ICCJ. Decizia nr. 3155/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3155
Dosar nr. 1892/2003
Şedinţa publică din 29 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii F.T.N. şi F.T.I. au contestat dispoziţia nr. 374 din 12 decembrie 2001 emisă de Primarul Municipiului Fălticeni, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a suprafeţei de 1,25 ha teren expropriat de la defuncţii lor părinţi prin Decretul nr. 301/1957, ori de acordare de despăgubiri băneşti.
Tribunalul Suceava, secţia civilă, prin sentinţa nr. 197 din 21 mai 2002, a respins acţiunea introdusă de reclamanţi cu motivarea că, potrivit decretului de expropriere, autorii lor au fost despăgubiţi prin atribuirea unei suprafeţe de teren corespunzătoare.
Sentinţa primei instanţe a fost menţinută de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, care, prin Decizia nr. 2 din 21 ianuarie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţi.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul în cauză nu intră sub incidenţa acestei legi, regimul juridic al acestuia fiind reglementat de dispoziţiile legale referitoare la fondul funciar, Legile nr. 18/1991, nr. 1/2000 şi nr. 169/1997, ale căror condiţii şi termene reclamanţii le-au ignorat.
Împotriva deciziei instanţei de apel reclamanţii au declarat recurs solicitând casarea ambelor hotărâri, modificarea dispoziţiei atacate şi în fond admiterea cererii (notificării) adresate unităţii deţinătoare cu respectarea prevederilor Legii nr. 10/2001.
În motivare, recurenţii reiterează susţinerile formulate în instanţele anterioare, în sensul că demersul lor judiciar întemeiat pe dispoziţiile legale referitoare la fondul funciar le-a fost respins pe motiv că ar fi fost despăgubiţi prin atribuirea altui teren în schimbul celui expropriat, fapt nedovedit în cauză.
Recursul este fondat.
Astfel cum s-a arătat în expunerea rezumată a actelor şi lucrărilor dosarului, prima instanţă a ajuns la concluzia că reclamanţii nu sunt îndreptăţiţi la restituirea terenului confiscat de la autorii lor, pe motiv că ar fi primit un alt teren în schimb, conform menţiunilor din decretul de expropriere, în timp ce instanţa de apel le-a imputat faptul că ei nu au recurs la procedura specială referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.
Ambele soluţii sunt greşite.
Astfel, concluzia la care a ajuns prima instanţă, în sensul că autorii reclamanţilor ar fi fost despăgubiţi prin atribuire de teren echivalent, conform pct. 2 din Decretul de expropriere nr. 301/1957, nu este confirmată prin probe, întrucât afirmaţia făcută în acest sens prin adresa nr. 9445 din 22 martie 2002 emisă de Primăria Municipiului Fălticeni este contrazisă de aceeaşi unitate emitentă care, prin adresa nr. 9945 din 12 martie 2001, precizează că "reclamanţii nu au primit despăgubiri băneşti sau teren în schimb".
Ca urmare, era imperios necesar să se facă dovezi certe în sensul aducerii la îndeplinire a prevederii cuprinse în pct. 2 din Decretul de expropriere nr. 301/1957 prin prezentarea înscrisurilor necesare, inclusiv procesele-verbale de predare-primire, respectiv de punere în posesie a autorilor reclamanţilor.
În ceea ce priveşte soluţia pronunţată de instanţa de apel, se impun următoarele precizări.
În adevăr, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată şi prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997.
Interpretarea ce trebuie dată acestui text se impune a fi în concordanţă (la speţă) cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 şi, în acelaşi timp, conformă Normelor metodologice de aplicare unitară a acestei legi, adoptate prin HGR. nr. 498 din 14 mai 2003. Astfel, restituirea în natură a terenurilor (inclusiv cele arabile) în intravilanul localităţilor intră sub incidenţa procedurilor prevăzute de Legea nr. 10/2001, dacă terenul respectiv este disponibil (nu este ocupat de construcţii ale terţilor ori pe terenul respectiv nu au fost puse în posesie în mod legal, până la apariţia legii, persoane cărora li s-a constituit drept de proprietate în temeiul legilor anterioare).
Ţinând seama că legiuitorul a avut în vedere şi acele imobile care nu au fost restituite, prin formularea "şi nerestituite" cuprinsă de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, rezultă că domeniul de reglementare al legii are şi caracter de complinire în raport cu actele normative anterioare cu caracter reparatoriu din domeniul imobiliar, inclusiv din fondul funciar, în sensul că domeniul de reglementare al acesteia acoperă şi acele terenuri din intravilanul localităţilor care, până la intrarea în vigoare a legii, respectiv 14 februarie 2001, nu au fost restituite integral persoanelor îndreptăţite.
Or, până la sus-menţionata dată, reclamanţilor nu le-a fost restituit terenul solicitat, cererea fiindu-le respinsă prin Ordinul Prefectului Judeţului Suceava nr. 1357 din 5 noiembrie 1976, cu aceeaşi motivare, nesusţinută de probe, că "proprietarii iniţiali au fost despăgubiţi prin acordare de teren în echivalenţă".
Faţă de cele reţinute, hotărârile pronunţate în cauză apar ca fiind contrarii spiritului şi finalităţii Legii nr. 10/2001 astfel că se impune casarea lor, prin admiterea recursului, în baza art. 312 şi art. 313 C. proc. civ. şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea administrării de probe în sensul arătat, cu acest prilej urmând a fi observate cererea subsidiară de acordare de despăgubiri (a se vedea notificarea) şi dispoziţiile art. 11 alin. (4), (6) şi (7) din Legea nr. 10/2001.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanţii F.N. şi F.I. împotriva deciziei nr. 2 din 21 ianuarie 2003 a Curţii de Apel Suceava, secţia civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 197 din 21 mai 2002 a Tribunalului Suceava, secţia civilă, şi trimite cauza la aceeaşi instanţă de fond pentru rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 aprilie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 2349/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3075/2003. Civil. Iesire din indiviziune.... → |
|---|
