ICCJ. Decizia nr. 3167/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3167
Dosar nr. 4420/2003
Şedinţa publică din 30 aprilie 2004
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 noiembrie 2001 pe rolul Judecătoriei Sebeş, reclamantul B.P.C., prin mandatar M.I., a solicitat, în contradictoriu cu Primăria oraşului Sebeş şi Spitalul Sebeş restituirea în natură a imobilului său, înscris în CF nr. 7791 Sebeş, top 1804/2/2 sub A+1, situat în judeţul Alba, ocupat de secţia oftalmologie a spitalului, după ce fusese expropriat abuziv prin Decretul nr. 659/1964.
A arătat reclamantul că a notificat la 21 mai 2001 pe ambele pârâte, dar Primăria nu i-a dat nici un răspuns.
S-a depus copia cărţii funciare, procura, certificatul de moştenitor emis la Heidelberg şi apostilat din care rezultă că reclamantul, născut în anul 1930 este unicul moştenitor al defunctei M.B., n. B., decedată la 14 septembrie 1996.
Prin sentinţa civilă nr. 382/2002 Judecătoria Sebeş şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.
Primăria Sebeş a depus la dosar copia M. Of., nr. 701 bis din 25 septembrie 2002 în care imobilul pretins figurează în lista bunurilor ce aparţin domeniului public al municipiului.
Prin sentinţa civilă nr. 50 din 4 februarie 2003 Tribunalul Alba a admis în parte acţiunea, a constatat că imobilul a fost preluat abuziv fără titlu valabil, a constatat că reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii prin echivalent conform art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi a respins capătul de cerere privind restituirea în natură.
În motivarea soluţiei adoptate, tribunalul a reţinut în esenţă că întrucât Decretul nr. 659/1964 de expropriere nu a fost publicat în Monitorul Oficial preluarea în proprietatea statului a fost abuzivă, devenind astfel incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001.
Cu privire la solicitarea de restituire în natură, aceasta a fost respinsă pentru două motive: investiţiile efectuate la imobil din anul 1964 şi până în prezent l-au transformat într-o măsură semnificativă; destinaţia acestuia şi includerea lui în domeniul public al municipiului Sebeş.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentinţe a fost respins prin Decizia civilă nr. 372 din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
În motivarea deciziei, instanţa de apel a reţinut că activitatea desfăşurată în imobil (asistenţa medicală) este de interes public şi sunt incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 184/2002, iar despăgubirile urmează a fi stabilite, potrivit dispoziţiilor aceleiaşi legi, de Prefectura judeţului Alba.
Împotriva acestei decizii în termen legal reclamantul a declarat recurs, prin care a invocat incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
În esenţă, se susţine că greşit s-a reţinut de către instanţe existenţa unui interes public, în realitate imobilul fiind folosit de un cabinet particular de oftalmologie.
Pe de altă parte, greşit ar fi reţinut ambele instanţe că prin amenajările efectuate imobilului ar fi fost transformat într-un imobil nou.
Mai susţine recurentul că OUG nr. 184/2002 precum şi normele metodologice nr. 498/2003 nu pot fi aplicate, ele fiind contrare Legii nr. 10/2001.
S-a mai depus o copie xerox necertificată a unei schiţe de plan.
Prin întâmpinare, intimatele-pârâte Primăria Sebeş şi Spitalul municipal Sebeş au solicitat respingerea recursului.
Nu s-au mai solicitat probe în această fază procesuală.
Recursul declarat în cauză nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce se vor expune în cele ce urmează:
Din copia CF 7791 Sebeş rezultă că B.W. a cumpărat 707 stânjeni grădină intravilan la 1 martie 1939 iar în urma decesului acesteia, intervenit în acelaşi an, s-a intabulat dreptul de proprietate, dobândit prin moştenire, în favoarea lui B.P.C.
Din foaia de sarcini rezultă că a fost notat cu rang preferabil, dreptul de ipotecă în favoarea fiscului, pentru neplata taxelor succesorale.
Această sarcină a fost radiată în anul 1964, în urma înscrierii dobândirii de către stat a dreptului de proprietate asupra imobilului, prin expropriere dispusă în baza Decretului nr. 659/1964 în scopul asigurării condiţiilor de funcţionare corespunzătoare a unei secţii a spitalului unificat din oraşul Sebeş.
Din înscrisul depus la Primăria Sebeş rezultă că la 29 decembrie 1965 Sfatul popular al oraşului Sebeş a solicitat Băncii Naţionale eliberarea sumei de 40.000 lei în vederea consemnării pe numele beneficiarului B.P. drept compensare pentru imobilul expropriat.
Printr-o declaraţie olografă, reclamantul din cauza de faţă a susţinut că nu a primit nici o despăgubire pentru imobilul expropriat.
De aceea, ambele instanţe au ajuns la concluzia că preluarea prin expropriere a imobilului s-a făcut fără titlu valabil.
Potrivit principiului non reformatio in peius, această concluzie a instanţelor rămâne câştigată cauzei.
Reclamantul a atacat mai întâi cu apel şi apoi prin recursul de faţă, acea parte a hotărârilor judecătoreşti prin care s-a respins cererea acestuia de a-i fi restituit în natură bunul imobil, expropriat, solicitând modificarea potrivit art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Cu privire la motivele invocate, se constată că ele nu se circumscriu nici uneia dintre ipotezele vizate de textele invocate.
Astfel, potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii.
Pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. se referă la interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii ori la schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Iar art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează ipoteza în care hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă, recurentul a susţinut că ambele instanţe au apreciat greşit existenţa vreunei cauze de utilitate publică care împiedică restituirea în natură a bunului.
Trebuie observat, cu privire la aceste critici, că aprecierea probelor dosarului (analiza faptelor) este de competenţa instanţelor de fond şi de apel, recursul, ca o cale extraordinară de atac, fiind reglementat numai pentru îndreptarea erorilor de drept săvârşite în hotărârile anterioare.
Astfel cum a rezultat din expunerea rezumată a lucrărilor dosarului, în cauză, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au motivat de ce în stadiul actual al legislaţiei, cererea de restituire în natură nu poate fi satisfăcută, stabilindu-se însă dreptul reclamantului la alte măsuri reparatorii dintre cele reglementate de Legea nr. 10/2001.
Reclamantul a susţinut că potrivit informaţiilor sale, bunul nu mai este folosit de Spitalul Municipal, ci de o clinică privată de oftalmologie.
Această afirmaţie nu a fost însă însoţită de nici o dovadă care să fi permis instanţelor o apreciere asupra subzistenţei cauzei de utilitate publică.
Or, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească.
Nici o cerere de probe nu a fost formulată în acest sens de către reprezentantul reclamantului, astfel încât instanţele au respectat dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra cererii deduse judecăţii.
Ca atare, instanţele au aplicat dispoziţiile art. 16 alin. (1) din legea nr. 10/2001, conform căreia „în situaţia imobilelor ocupate de unităţi bugetare din (…) sănătate (…) necesare în vederea continuării activităţilor de interes public (…) foştilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent, în condiţiile prezentei legi", ţinând seama şi de împrejurarea că în cartea funciară este înscris dreptul de administrare al spitalului asupra imobilului.
În formularea iniţială a legii, alin. (4) al art. 16 prevede că dispoziţiile alin. 1 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil. Acest text a fost modificat prin OUG nr. 184/2002, astfel că de la 18 decembrie 2002 (data publicării acestui act normativ), art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 prevede că bunurile în cauză sunt, pe durata afectaţiunii de interes public, bunuri proprietate publică şi au regimul prevăzut de lege.
Ca urmare a intrării în vigoare a acestei ordonanţe de urgenţă, instanţa de fond a respins, cu această motivare, cererea de restituire în natură.
Recurentul susţine că în mod greşit instanţele au reţinut ca aplicabilă în cauză OUG nr. 184/2002 care ar aduce atingere principiului constituţional al ocrotirii dreptului de proprietate.
Cu privire la acest aspect, este de observat mai întâi că potrivit Legii de organizare judecătorească şi Constituţiei, judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii.
Noţiunea de „lege" este privită însă lato sensu.
Ea vizează deopotrivă ordonanţele de urgenţă care, potrivit procedurii reglementate de art. 114 (devenit art. 115) din Constituţie pot fi adoptate de Guvern în urma unei abilitări date prin lege specială de către Parlament.
Ca atare, nu se poate reproşa judecătorilor că au aplicat o lege astfel cum ea a fost modificată prin ordonanţa de urgenţă.
Reclamantul avea posibilitatea, dacă considera, aşa cum susţine în recurs, că OUG nr. 184/2002 este neconstituţională, să solicite instanţei suspendarea judecăţii şi investirea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate.
Cum nu a făcut acest lucru şi nu a administrat nici o probă care să contrazică dovezile depuse de pârâte privind apartenenţa imobilului la domeniul public datorită activităţii de interes public (asistenţa medicală), concluzia care se impune este că, nici una din criticile formulate nesprijinindu-se pe probe, recursul nu este fondat, astfel încât va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul B.P.C. împotriva deciziei civile nr. 372 din 18 iunie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 aprilie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 316/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 316/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs → |
|---|
