ICCJ. Decizia nr. 3187/2003. Civil. Lg. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3187
Dosar nr. 4690/2003
Şedinţa publică din 20 aprilie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 184 din 27 februarie 2003, Tribunalul Cluj a respins ca prematură acţiunea formulată de M.A., împotriva pârâţilor Primarul Municipiului Cluj - Napoca, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Prefecturii Judeţului Cluj, acţiune având ca obiect obligarea la emiterea dispoziţiei de restituire în natură a imobilului situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. vechi nr. 10834 Cluj A+1 top 5017 şi rectificarea C.F. prin reînscrierea dreptului de proprietate în favoarea antecesorilor reclamantei.
Acelaşi tribunal, potrivit încheierii nr. 182 din 27 februarie 2003, a disjuns capele de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC C.A. SA şi pârâtul V.V. şi rectificarea intabulării, iar în baza art. 2 pct. 1 raportat la art. 1 pct. 1 şi 17 C. proc. civ. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.
Motivarea disjungerii constă în aceea că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare constituie un petit principal distinct de celelalte, valoarea imobilului nedepăşind 2 miliarde lei, iar rectificarea intabulării este un petit accesoriu, primului.
Deşi încheierea putea fi atacată de părţi cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, aceasta a rămas definitivă, prin neexercitarea acestui drept.
Curtea de Apel Cluj a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei civile nr. 184/2003 a Tribunalului Cluj, conform deciziei civile nr. 115 din 30 iunie 2003.
Motivarea instanţei de apel este extrem de succintă într-o singură fază, în sensul că instanţa de fond „în mod corect a reţinut excepţia prematurităţii acţiunii, faţă de lipsa dispoziţiei sau deciziei" urmare notificării făcute în temeiul Legii nr. 10/2001.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei susmenţionate, considerând că s-au încălcat în mod grav dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001 care prevăd obligaţia unităţii deţinătoare să emită în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării dispoziţiei sau deciziei motivată.
De asemenea, recurenta critică soluţia şi sub aspectul neluării în seamă a dispoziţiilor art. 46, art. 47 şi art. 48 din Legea nr. 10/2001, dar şi a greşitei disjungeri a unor capete de cerere ale acţiunii şi declinării competenţei în favoarea judecătoriei. Consideră că tribunalul are o competenţă specială pentru soluţionarea litigiilor decurgând din dispoziţiile Legii nr. 10/2001, capetele de cerere disjunse fiind accesorii cererii principale de restituire în natură şi astfel, operează art. 17 C. proc. civ.
Recursul este fondat în limitele prezentate în cele ce urmează:
Inversăm ordine criticilor formulate de recurentă, pentru a analiza mai întâi critica referitoare la disjungerea unor capete de cerere ale acţiunii şi declinarea competenţei de soluţionare a acestora.
Este de observat că disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare a contestării nulităţii contractului de vânzare-cumpărare şi rectificării C.F. s-a dispus în prezenţa părţilor, prin încheierea nr. 182 din 27 februarie 2003 de Tribunalul Cluj.
Potrivit art. 158 alin. (33) C. proc. civ., dacă instanţa se declară necompetentă, împotriva hotărârii, în cazul nostru, al încheierii, se poate exercita recurs, în termen de 5 zile de la pronunţare. Dosarul va fi trimis instanţei competente, de îndată ce încheierea de declinare a competenţei a devenit irevocabilă.
Recurenta nu a exercitat dreptul la recurs împotriva încheierii de declinare a competenţei, astfel că aceasta a rămas irevocabilă şi conform textului citat mai sus, partea disjunsă din acţiune a şi fost înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca.
În aceste condiţii, critica referitoare la competenţă nu mai poate fi discutată în recursul împotriva sentinţei civile nr. 184/2003.
Este fondată critica referitoare la greşita respingere a acţiunii ca fiind prematur introdusă.
În cazul în care persoana juridică deţinătoare a imobilului, nu emite dispoziţia prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001, în termenul de 60 de zile, nu se poate refuza persoanei îndreptăţite, dreptul de a se adresa tribunalului, pe considerentul că ar fi contestaţia prematur introdusă şi inadmisibilă. Este drept, acest termen nu este unul de decădere, dar absenţa răspunderii persoanei juridice deţinătoare la notificare, are valoarea unui refuz de restituire a imobilului, iar acest refuz, trebuie cenzurat de tribunal.
În consecvenţă legiuitorului şi necorelarea dispoziţiilor legale cuprinse în actul normativ de referinţă, nu poate constitui o piedică în calea persoanei îndreptăţite, de a-şi valorifica drepturile recunoscute de lege, şi nici un temei de a o pune pe aceasta într-o situaţie de inferioritate faţă de persoanele care primesc răspuns în termenul prevăzut de lege, în condiţiile în care nu are o culpă.
A considera că plângerea este prematură şi a o respinge ca atare, nu înseamnă numai o dovadă de formalism nejustificat, dar şi a nesocoti caracterul reparatoriu al acestei legi şi a obstacula persoanele îndreptăţite în redobândirea drepturilor recunoscute de lege, impunându-le să aştepte nelimitat un răspuns şi să fie la discreţia unor persoane juridice, de loc interesate în a pierde imobilul de case se foloseşte fără drept.
În cazul în speţă notificarea a fost înregistrată sub nr. 1238/ la Biroul Executorului Judecătoresc S.M., la data de 6 august 2001, iar unitatea deţinătoare nu a răspuns la aceasta nici până în anul 2005. Este un abuz al persoanei juridice deţinătoare care nu poate fi tolerat, ca timp de mai mult de 4 ani să nu emită dispoziţia sau Decizia motivată cerută de lege şi să împiedice în acest mod persoana îndreptăţită să beneficieze de caracterul reparatoriu al Legii nr. 10/2001.
De aceea soluţia de respingere a acţiunii ca prematur introdusă este nelegală, ca şi cea de respingere nemotivată a apelului.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea deciziei civile nr. 115 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj şi a sentinţei civile nr. 184 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Cluj, iar pe fond, admiterea în parte a acţiunii formulate de M.A. şi obligarea pârâtului Primarul Municipiului Cluj-Napoca să emită dispoziţia motivată, cu privire la notificarea înregistrată sub nr. 1238 din 6 august 2001 la Biroul Executorului Judecătoresc S.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta M.A. împotriva deciziei civile nr. 115 din 30 iunie 2003 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 184 din 27 februarie 2003 a Tribunalului Cluj şi pe fond admite în parte acţiunea şi obligă pârâtul Primarul Municipiului Cluj-Napoca să emită dispoziţie motivată cu privire la notificare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3193/2003. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3033/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
