ICCJ. Decizia nr. 3254/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3254
Dosar nr. 8782/2003
Şedinţa de la 21 aprilie 2005
Asupra recursurilor civile de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 92 din 14 aprilie 2003, Tribunalul Vrancea a admis acţiunea reclamantei C.A. formulată împotriva pârâtelor Primăria Municipiului Focşani şi C.A.S. Vrancea şi cererea de chemare în garanţie formulată de C.A.S. Vrancea împotriva C.U.P. RA, a constatat că imobilul proprietatea reclamantei a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil şi a obligat pe pârâta Primăria Municipiului Focşani să predea reclamantei suprafaţa de 311,49 mp teren şi pe pârâta C.A.S. să predea reclamantei suprafaţa de 1.538 mp teren curţi-construcţii şi construcţiile edificate pe acesta, situate în Focşani. Chemata în garanţie a fost obligată să restituie pârâtei C.A.S. Vrancea suma de 2.594.854.600 lei cu titlu de preţ şi 541.481.551 lei îmbunătăţiri aduse imobilului de către pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta este singura moştenitoare a mamei sale C.M., care era proprietara imobilului. Imobilul a trecut în proprietatea statului prin sentinţa civilă nr. 2255 din 1 octombrie 1962 a Tribunalului Popular al Raionului Focşani, care a făcut aplicarea art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, considerându-l bun abandonat.
Instanţa de fond a reţinut că bunul a trecut fără titlu în proprietatea statului, nule fiind şi actele subsecvente, deoarece proprietarul bunului a fost sancţionat cu pierderea dreptului de proprietate, deşi proprietatea este imprescriptibilă.
În ceea ce priveşte dreptul de proprietate al pârâtei C.A.S. Vrancea, s-a reţinut că titlul de proprietate invocat nu este opozabil reclamantei, titlu de proprietate al reclamantei având prioritate deoarece emană de la adevăratul proprietar.
Art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil, deoarece imobilul a trecut fără titlu în proprietatea statului.
A mai constatat instanţa, că pârâta a dobândit imobilul prin cumpărare, achitând preţul de 2.594.854.600 lei şi că, după cumpărare, a adus îmbunătăţiri, evaluate prin raportul de expertiză la suma de 541.481.551 lei.
Apelurile declarate de pârâtă şi chemata în garanţie au fost respinse prin Decizia civilă nr. 108/A din 19 august 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect a stabilit tribunalul că actul normativ de preluare a imobilului fiind neconstituţional, sunt nule şi actele ulterioare.
Ca şi instanţa de fond, curtea de apel a reţinut că titlul de proprietate al C.U.P. RA Vrancea nu este opozabil reclamantei şi că dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 nu sunt incidente.
Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, au declarat recurs pârâta C.A.S. Vrancea şi chemata în garanţie C.U.P. RA.
Recursul declarat de chemata în garanţie nu este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare.
Chemata în garanţie, fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., a arătat că Decizia este nelegală, deoarece instanţa nu a luat în considerare Decizia nr. 386 din 28 septembrie 2000 pronunţată de Curtea de Conturi, secţia jurisdicţională.
Se arată că, prin decizie, Curtea de Conturi a recunoscut dreptul de proprietate al chematei în garanţie asupra imobilului în litigiu şi că imobilul a fost înstrăinat cu bună credinţă către pârâtă, anterior datei la care reclamanta a transmis notificarea. Prin urmare, instanţele ar fi trebuit să acorde reclamantei măsuri reparatorii prin echivalent.
Susţinerile recurentei fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 10 C. proc. civ., însă dispoziţiile acestui text nu sunt incidente în cauză, deoarece actul invocat nu este de natură să ducă la o altă situaţie de fapt şi la o soluţie diferită de cea pronunţată.
Prin notificarea înregistrată sub nr. 334 din 4 iulie 2001, reclamanta a solicitat pârâtei C.A.S. Vrancea restituirea imobilului situat în Focşani.
La data notificării, pârâta era unitate deţinătoare a bunului.
În sensul Legii nr. 10/2001, prin unitate deţinătoare se înţelege nu doar persoana juridică ce exercită, în numele statului, dreptul de proprietate, ci şi orice entitate de drept public care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul care face obiectul notificării.
Prin urmare, invocata decizie a Curţii de Conturi nu prezintă relevanţă pentru cauză, deoarece, în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001, ceea ce interesează este faptul că bunul se află înregistrat în patrimoniul persoanei juridice notificate.
Decizia nu probează faptul că bunul ar fi aparţinut unei alte entităţi decât cea notificată, ci faptul că suma obţinută din vânzarea bunului nu trebuia pusă la dispoziţia Ministerului Finanţelor Publice, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 112/1995.
Faptul că ambele unităţi au fost de bună credinţă la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare, aşa cum susţine chemata în garanţie, nu exonerează pe unitatea notificată să aplice măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, inclusiv măsura restituirii în natură, atunci când are calitate de persoană juridică implicată în aplicarea legii.
Chiar dacă, în urma procesului de privatizare, imobilul a făcut parte, pentru o perioadă de timp din proprietatea privată a chematei în garanţie, ca urmare a contractului de vânzare cumpărare, a reintrat în patrimoniul unei persoane juridice de drept public.
În această situaţie, entitatea subdobânditoare, face parte din categoria persoanelor juridice obligate la restituire, conform art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Pentru cele arătate, recursul declarat de chemata în garanţie va fi privit ca nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
Recursul declarat de pârâta C.A.S. Vrancea este nul.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În situaţia în care recursul nu este motivat prin însăşi cererea de recurs, termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte de la comunicarea hotărârii.
Analizând actele dosarului, se constată că recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat, aceasta depunând motivele de recurs abia la 2 decembrie 2004.
Faţă de împrejurarea că Decizia atacată a fost comunicată pârâtei la data de 14 octombrie 2003, motivele de recurs fiind depuse cu depăşirea termenului legal de 15 zile de la comunicare, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nul.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurentele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată către intimată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei aflate la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de C.U.P. RA Focşani împotriva deciziei civile nr. 108/A din 19 august 2003 a Curţii de Apel Galaţi.
Constată nul recursul declarat de pârâta C.A.S. Vrancea împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenţi să plătească intimatei C.A. suma de 3 milioane lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3307/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 32/2003. Civil. Art.318 Cod procedură... → |
|---|
