ICCJ. Decizia nr. 3307/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÃŽNALTA CURTE DE CASAÅ¢IE ÅžI JUSTIÅ¢IE
SECÅ¢IA CIVILÄ‚ ÅžI DE PROPRIETATE INTELECTUALÄ‚
Decizia nr. 3307
Dosar nr. 2061/2003
Şedinţa din Camera de Consiliu de la 22 aprilie 2005
Asupra conflictului negativ de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3702 din 30 iunie 2004, Judecătoria Arad a respins cererea de validare a popririi formulată de creditoarea B.R. SA, sucursala Timişoara, în contradictoriu cu debitoarea SC E.M.J.L. SRL Arad şi terţul poprit SC A. SRL Arad.
Împotriva sentinţei a declarat apel creditoarea iar Curtea de Apel Timişoara, ca instanţă de control judiciar, a recalificat, din oficiu, această cale de atac ca fiind o contestaţie la executare, astfel că prin Decizia civilă nr. 328 din 13 iunie 2004 şi-a declinat competenţa de soluţionare în fond a cererii în favoarea Judecătoriei Arad.
Această din urmă instanţă, prin sentinţa civilă nr. 570 din 2 februarie 2005 şi-a declinat la rândul său competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara, reţinând în esenţă că „recalificarea" unei căi de atac într-o cerere de fond nu poate schimba competenţa materială a instanţelor, astfel cum ea este prevăzută de lege. In consecinţă, constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, judecătoria a făcut aplicarea prevederilor art. 21 şi art. 22 C. proc. civ., sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că în cauză competenţa aparţine, ca instanţă de apel, Curţii de Apel Timişoara, a cărei soluţie în problema calificării cererilor şi a stabilirii instanţei competente este nu numai inedită ci şi esenţialmente greşită.
Astfel, împotriva sentinţei Judecătoriei Arad prin care i s-a respins cererea de validare a popririi, creditoarea a formulat apel, invocând în exclusivitate motive de nelegalitate a soluţiei. In aceste condiţii „recalificarea din oficiu" a cererii de apel ca fiind o contestaţie la executare încalcă în primul rând principiul disponibilităţii, specific procesului civil, iar pe de altă parte este absolut ilogică. Ar rezulta, într-o asemenea situaţie, că societatea creditoare ar formula contestaţie la executare împotriva propriei ei cereri la executare. In fine, „recalificând cererea din oficiu", Curtea de apel a lăsat apelul nesoluţionat, astfel că soarta hotărârii pronunţate în fond este incertă. Practic, într-o asemenea formulă, în privinţa aceleiaşi cereri ar exista două hotărâri în fiinţă, una cu privire la poprire şi alta în materia contestaţiei la executare, ceea ce este inadmisibil.
În consecinţă, regulatorul de competenţă va pune capăt, în sensul menţionat, acestei situaţii juridice speciale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÃŽN NUMELE LEGII
DECIDE:
Stabileşte competenţa de soluţionare a apelului în favoarea Curţii de Apel Timişoara în acţiunea formulată de B.R. SA, sucursala Timişoara, împotriva SC A. SRL.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 aprilie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3262/2003. Civil. Legea nr.10/2001 restituire Ã... | ICCJ. Decizia nr. 3254/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
