ICCJ. Decizia nr. 335/2003. Civil. Pretentii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 335.
Dosar nr. 3288/2003
Şedinţa publică din 5 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 20 noiembrie 2000, C.E. şi D.I. au chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Alba, precum şi prin Consiliul Local Sebeş, cerând întoarcerea executării pedepsei complimentare a confiscării averii aplicată prin sentinţa penală nr. 726 din 29 octombrie 1958 a fostului Tribunal Militar oraş Stalin şi înlăturată prin Decizia nr. 5060 din 21 noiembrie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
Tribunalul Alba, secţia civilă, prin sentinţa nr. 1135 din 17 decembrie 2002, a admis acţiunea şi a obligat pe Ministerul Finanţelor Publice să le plătească reclamanţilor suma de 1.891.927.300 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând chirii (în sumă de 159.815.000 lei pentru perioada martie 1959 – octombrie 1976) şi echivalentul bănesc al imobilelor confiscate (281.000.000 lei pentru construcţii şi 1.451.112.300 lei pentru 1660 mp teren).
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia civilă, prin Decizia nr. 309 din 1 aprilie 2003, a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Alba, cu motivarea că acţiunea, fondată pe dispoziţiile art. 504 C. proc. pen., a fost corect admisă în limita sumei de 1.891.927.200 lei, că, în speţă, nu există un plus petita, că fructele civile (chirii) sunt datorate, iar obiecţiunile pârâţilor privind expertiza judiciară de evaluare a imobilelor din litigiu, sunt neîntemeiate.
Împotriva acestei decizii pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Alba au declarat recurs, bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora au arătat, în esenţă, că instanţele, violând dispoziţiile art. 129 C. proc. civ., s-au pronunţat plus petita, rezolvând, totodată, greşit capătul de cerere referitor la chirii şi cel privind echivalentul bănesc al imobilelor confiscate referitor la care au ignorat obiecţiunile privind expertiza judiciară, invocate ca mijloace de apărare.
Recursul este fondat.
Din economia reglementărilor cuprinse în art. 129 alin. (4), (5) şi (6) C. proc. civ. rezultă că judecătorii sunt obligaţi să respecte temeiul juridic şi obiectul cererii deduse judecăţii şi să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.
Or, în speţă, ambele instanţe au violat aceste dispoziţii, care interesează, procesual, ordinea publică.
Mai întâi au soluţionat pricina invocând prevederile art. 504 C. proc. pen. şi 998 C. civ., deşi fundamentul juridic real al acţiunii rezidă în dispoziţiile art. 311 alin. (2) C. proc. civ. care consacră principiul de drept potrivit căruia actele de executare făcute în puterea unei hotărâri casate sunt desfiinţate de drept. Ca urmare, acţiunea, fiind, tipic, o acţiune reală de întoarcere a executării silite, a fost eronat calificată şi soluţionată ca acţiune reparatorie pentru daune delictuale. Nu mai puţin, această eroare obstaculează examinarea, cerută în recurs, a criticii că instanţele de fond s-au pronunţat plus petita.
Apoi, capătul de cerere referitor la fructele civile (chirii) nu a fost examinat prin prisma cerinţelor art. 486 şi urm. C. civ., ţinându-se seama că posesorul dobândeşte proprietatea fructelor dacă a stăpânit ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui vicii nu-i sunt cunoscute. Existenţa titlului, însemnând cauza posesiei, nu are însă caracter esenţial, deoarece posesorul de rea-credinţă nu poate prescrie proprietatea fructelor. Întrucât concluzia instanţelor de fond, că fructele civile sunt datorate, nu a fost fundamentată, cum cere art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pe argumente deduse din aplicarea acestor reguli de drept, rezultă că soluţia recurată, practic nemotivată, este lipsită de temei legal.
În sfârşit, obiecţiunile privind expertiza judiciară de evaluare a construcţiilor şi terenului nu au fost examinate complinitor, cum cere art. 212 C. proc. civ., prin întregirea expertizei sau o nouă expertiză. Întrucât, în materialitatea lor, aceste obiecţiuni sunt mijloace de apărare hotărâtoare, în sensul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., rezultă că neexaminarea lor atrage reformarea soluţiei pronunţate.
Aşa fiind şi cum împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost deplin stabilite, în temeiul art. 314 C. proc. civ., se impune admiterea recursului şi casarea hotărârilor recurate, cu trimiterea cauzei la prima instanţă pentru rejudecarea pricinii.
Instanţa de trimitere va ţine seama de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Alba împotriva deciziei nr. 309/A din 1 aprilie 2003 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa nr. 1135 din 17 decembrie 2002 a Tribunalului Alba.
Trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3363/2003. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 335/2003. Civil. Contestatie desfacere contr.... → |
|---|
