ICCJ. Decizia nr. 338/2003. Civil. Ordonanta presedentiala. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 338.

Dosar nr. 6330/2003

 Şedinţa publică din 6 mai 2004

Asupra recursului de faţă;

 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

 Prin încheierea nr. 697 din data de 1 octombrie 2003 pronunţată de Judecătoria Luduş s-a admis cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanţii P.A. şi P.M. în contradictoriu cu pârâţii B.I. şi B.M. şi s-a dispus suspendarea provizorie a executării silite din dosarul execuţional nr. 101/2003 a Biroului executorului judecătoresc H.E. până la soluţionarea contestaţiei la executare în dosarul nr. 1020/2003 aflat pe rolul Judecătoriei Luduş.

În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a considerat că sunt întrunite cerinţele art. 581 C. proc. civ. şi a dispus suspendarea provizorie a executării silite până la soluţionarea contestaţiei de executare intentate de reclamanţi în dosarul nr. 1020/2003.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâţii B.I. şi B.M.

Considerând că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 3021 C. proc. civ. introdus prin OUG nr. 58/2003, Curtea a admis-o în principiu prin încheierea din data de 26 februarie 2004.

În motivarea recursului se arată că nu erau întrunite condiţiile de admisibilitate ale cererii intimaţilor la care se referă art. 581 C. proc. civ. şi că instanţa de fond nu a tratat cu atenţie fondul pricinii.

Dacă s-ar fi analizat fondul cauzei, s-ar fi constatat că, în speţă, sunt două terenuri distincte, respectiv unul aparţinând intimaţilor şi grevat de o servitute şi celălalt fiind în proprietatea recurenţilor. Astfel s-ar fi înlăturat şi confuzia pe care instanţa o face între servitute şi superficie.

Intimaţii-reclamanţi P.A. şi P.M. au depus la dosar o întâmpinare în care au menţionat, în esenţă, că deşi au obţinut suspendarea provizorie a executării silite, totuşi în mod abuziv executorul judecătoresc a efectuat executarea cerută de recurenţi, astfel că recursul a rămas fără obiect.

Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi în baza art. 3041 C. proc. civ. Curtea va respinge recursul pârâţilor ca nefondat.

În mod judicios, instanţa de fond a considerat că sunt întrunite cerinţele cumulative ale art. 581 C. proc. civ. şi a dispus suspendarea provizorie a executării silite.

Într-o asemenea cerere, instanţa nu este obligată să analizeze fondul pricinii ci trebuie să se limiteze la „aparenţa de drept aşa încât critica recurenţilor va fi înlăturată ca nefondată.

Se va avea în vedere şi susţinerea intimaţilor că deja s-a efectuat executarea deşi aceasta a fost suspendată până la soluţionarea contestaţiei la executare, aşa încât recursul pârâţilor este lipsit de interes.

Faţă de cele ce preced, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii B.I. şi B.M. în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii B.I. şi B.M. împotriva încheierii nr. 697 din 1 octombrie 2003 a Judecătoriei Luduş în dosarul nr. 1021/2003.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 338/2003. Civil. Ordonanta presedentiala. Recurs