ICCJ. Decizia nr. 3467/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 3467

Dosar nr. 3693/2003

Şedinţa publică din 11 mai 2004

Asupra recursului în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Prin sentinţa civilă nr. 189 din 17 mai 2002 Ministerul Justiţiei a fost obligat să restituie reclamanţilor, judecători la instanţele din Cluj, sumele reţinute din salariu eronat în limita a 7 % cu titlu de contribuţie la asigurările sociale de sănătate, hotărâre confirmată, în recurs, prin Decizia nr. 1473 din 2 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj.

În esenţă, s-a reţinut că, legea nu condiţiona asistenţa medicală gratuită a magistraţilor, conform art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, de plata unor contribuţii la asigurările sociale de sănătate, pentru perioada 1 iulie 2000- 30 martie 2001.

Contra deciziei Procurorul General a declarat recurs în anulare pe temeiul din art. 330 pct. 2 C. proc. civ. invocând următoarele încălcări esenţiale ale legii:

- art. 52 din Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, care stabileşte obligaţia persoanelor asigurate la plata unei contribuţii băneşti lunare de 7 % din venitul brut;

- art. 55 din aceeaşi lege care nu include magistraţii între persoanele scutite, precum şi art. 6 care nu-i exceptează;

- iar legea asigurărilor de sănătate este norma specială aplicabilă.

2. Recursul în anulare este fondat.

Într-adevăr, conform art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească care constituie dreptul comun în materie, magistraţii beneficiază de asistenţă medicală gratuită, în condiţiile stabilite prin normele metodologice.

Această normă generală cuprinsă în legea de organizare judecătorească nu condiţionează exercitarea acestui drept la asistenţă medicală gratuită de plata contribuţiei lunare la asigurările sociale de sănătate.

Prin Legea specială nr. 145/1997 şi ulterioară celei de organizare judecătorească, nr. 92/1992, s-a instituit obligativitatea asigurărilor sociale de sănătate pentru categoriile profesionale, inclusiv magistraţii (art. 1), precum şi în mod corelativ, obligaţia de plată a contribuţiei lunare de 7 % din venitul brut (art. 52).

Dispoziţiile acestei legi speciale (art. 6 şi art. 55) prevăd expres şi limitativ persoanele asigurate care sunt exceptate (art. 6) sau scutite (art. 55) între care nu sunt incluşi magistraţii.

Eroarea instanţelor constă, aşadar, în ignorarea Legii speciale, care este şi ulterioară, în timp, faţă de cea generală privind organizarea judecătorească. Aceasta este, într-adevăr o încălcare esenţială a legii, în sensul dat de art. 330 pct. 2 C. proc. civ., ceea ce atrage admiterea recursului în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.

Casează Decizia nr. 1473 din 2 iulie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, şi sentinţa civilă nr. 189 din 17 mai 2002 a Tribunalului Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi respinge acţiunea.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3467/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare