ICCJ. Decizia nr. 3474/2003. Civil. Legea nr.112/1995. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3474
Dosar nr. 869/2003
Şedinţa publică din 11 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Prin Decizia civilă nr. 81/A din 12 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă, a fost respins apelul declarat de pârâta S.C. D. S.A. contra sentinţei civile nr. 238/2001 prin care a fost obligată să lase în proprietate imobilul compus din construcţie şi teren de 1723,50 mp situat în Galaţi.
În esenţă, s-a reţinut că:
- reclamanţii şi-au probat calitatea de moştenitorii autorului S.I., care a dobândit imobilul prin cumpărare,
- preluarea s-a făcut în baza art. 1 din Decretul nr. 92/1950, fără titlu valabil, cât timp autorul era salariat la Direcţia Sanitară,
- iar, pârâta se află în închidere operaţională totală a activităţii sale nefiind aplicabile dispoziţiile art. 324 alin. (4) din Legea nr. 99/1999.
Contra deciziei a declarat recurs pârâta fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., susţinând:
- imobilul a avut destinaţia de han şi nu de locuinţă, iar, „conform Legii nr. 213/1998 reclamanţii au dreptul numai la despăgubiri",
- preluarea s-a făcut cu titlu valabil întrucât proprietarul S. „era cunoscut ca unul din marii comercianţi ai oraşului, căruia i-au fost naţionalizate mai multe imobile", iar el era portar la Spitalul TBC în perioada 1953-1957.
2. Recursul este nefondat.
2.1. Într-adevăr imobilul a fost preluat, prin naţionalizare, în baza art. I din Decretul nr. 92/1950 de la S.I., căsătorit cu I.S., casnică şi mamă a şapte copii. Reclamanţii au probat calitatea de funcţionar la Spitalul TBC Galaţi a proprietarului deposedat, ceea ce a determinat, în mod corect, instanţele să-l considere exceptat de la naţionalizare, pe temeiul din art. II al Decretului nr. 50/950, iar susţinerile recurentei nu au fost dovedite.
Nefiind contestat titlul originar de proprietate şi nici calitatea reclamanţilor de succesori, instanţele au examinat judicios şi probele relative la structura şi destinaţia imobilului, reţinând că a fost utilizat ca locuinţă şi o parte închiriat pentru activităţi comerciale.
De altfel naţionalizarea sa de la S.I. prin aplicarea art. I din Decretul nr. 92/50 confirmă susţinerile reclamanţilor.
2.2. Pe de altă parte, aceştia au notificat Prefectura pe temeiul Legii nr. 10/2001, iar prin comunicarea nr. 5178 din 22 august 2001 li se răspunde imobilul, naţionalizat prin Decretul nr. 92/1950 „deţinut, în parte, de S.C. D. şi municipiul Galaţi este în fiinţă şi nu este exceptat, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001".
De altfel, reclamanţii locuiesc într-o parte din imobil din 1995, când Primăria Galaţi i-a pus în posesie, iar, prin procesul-verbal nr. 235 din 12 februarie 2003 al executorului judecătoresc, au preluat şi restul imobilului aflat în posesia recurentei, căreia i s-a respins, irevocabil şi contestaţia la executare (Decizia nr. 568/R din 16 septembrie 2003 a Tribunalului Galaţi, secţia civilă.
2.3. În sfârşit, recurenta, care s-a aflat în închidere operaţională, este debitor în faliment (dosar nr. 72/2003, cu ultim termen la 7 noiembrie 2003 la Tribunalul Galaţi), starea sa financiară rezultând din raportul administratorului judiciar, numai valoarea datoriilor bugetare fiind de cca. 10 miliarde lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei nr. 81/A din 12 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Galaţi, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3471/2003. Civil. Litigiu asigurari sociale.... | ICCJ. Decizia nr. 3467/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
