CSJ. Decizia nr. 3585/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 3585
Dosar nr.3198/2002
Şedinţa publică din 23 septembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.C. P. SA a chemat în judecată pe pârâtele C.I., oraşul Zărneşti, S.C. F.M. SRL şi D.G.F.P. Braşov solicitând obligarea acestora la plata contravalorii materialelor şi manoperei pentru lucrările efectuate la imobilul situat în Zărneşti.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că având un drept de administrare acordat de către stat asupra imobilului a efectuat o serie de investiţii la acesta, respectiv a introdus apa curentă, canalizare, încălzire centrală şi a extins capacitatea de cazare cu 58 de locuri.
Prin sentinţa civilă nr. 538 din 27 aprilie 1999 Judecătoria Zărneşti a anulat ca insuficient timbrată acţiunea .
Apelul declarat de către reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis de către Tribunalul Braşov, care prin Decizia civilă 2374 din 15 noiembrie 1999 a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre competenţă soluţionare în prima instanţă secţiei civile a Tribunalului Braşov.
În apel reclamanta şi-a precizat în ce au constat investiţiile efectuate la imobil şi valoarea acestora de 190.718.703 lei.
De asemenea reclamanta şi-a completat acţiunea solicitând şi instituirea unui drept de retenţie asupra imobilului până la data plăţii contravalorii investiţiilor efectuate.
Pârâta C.I. a formulat o cerere reconvenţională solicitând obligarea reclamantei la plata contravalorii sumelor pe care aceasta le-a încasat cu rea-credinţă de la data de 27 martie 1998 până la zi, suma reactualizată cu indicele de inflaţie şi compensarea acestei sume cu contravaloarea investiţiilor efectuate de reclamantă la imobil.
În motivarea cererii reconvenţionale se arată că şi după introducerea acţiunii în revendicare a imobilului de către pârâta C.I., reclamanta SC „P." SA a încheiat contracte de închiriere cu diferite persoane juridice, încasând chirii.
De menţionat că după efectuarea expertizei tehnice reclamanta şi-a majorat cuantumul pretenţiilor la suma de 1.150.140.052 lei iar pârâta – reclamantă şi-a majorat cuantumul pretenţiilor sale din cererea reconvenţională la suma de 282.321.294 lei.
Tribunalul Braşov, prin sentinţa civilă nr. 51 din 8 februarie2002 a admis în parte acţiunea formulată de S.C. „P." SA astfel cum a fost precizată, împotriva pârâtei C.I. pe care a obligat-o la plata de către reclamantă a sumei de 283.469.216 lei reprezentând contravaloarea investiţiilor făcute la imobil.
A instituit un drept de retenţie asupra imobilului în favoarea S.C. „P." SA până la plata de către pârâtă a sumei de 283.469.216 lei.
A respins celelalte pretenţii formulate de către reclamantă şi a respins de asemeni şi pretenţiile formulate împotriva pârâţilor Oraşul Zărnesti, D.G.F.P. Braşov şi S.C. „F.M.", constatând lipsa calităţii procesual pasive a acestora.
A respins cererea reconvenţională formulată de către pârâta C.I. şi a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 18.033.768 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a pronunţa această hotarâre instanţa a reţinut că prezenta acţiune a reclamantei S.C. P. SA a fost iniţial o cerere reconvenţională în dosarul nr. 496/C/1998 al Judecătoriei Zărneşti şi a fost disjunsa de acţiunea formulată de C.I.
Acţiunea formulată de C.I. a fost admisă prin sentinţa civilă nr.83 din 19 ianuarie 1999 rămasă irevocabilă şi în baza ei C.I. şi-a intabulat dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în Zărneşti.
A mai reţinut instanţa că în calitate de titulară a dreptului de administrare a imobilului în litigiu, reclamanta a efectuat în perioada 1967 – 1990 o serie de investiţii la acest imobil, care au fost identificate şi evaluate în expertiza efectuată de C.Ş.; valoarea totală actualizată a acestora fiind de 283.469.216 lei. Ca urmare a faptului că printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de către stat şi s-a dispus rectificarea C.F. în sensul intabulării dreptului de proprietate în favoarea pârâtei C.I., aceasta a preluat imobilul cu toate lucrările de investiţii efectuatede către reclamantă.
Faţă de aceste constatări instanţa a apreciat că pârâta s-a îmbogăţit fără justă cauză şi a obligat-o la restituirea către reclamantă a contravalorii de circulaţie a lucrărilor de investiţii stabilite de expertiză.
Cererea reconvenţională a fost considerată ca neîntemeiată reţinându-se că atributul folosinţei a conferit reclamantei ca titulară a dreptului de administrare posibilitatea de a utiliza bunul şi a culege fructele civile pe care acesta le-a produs, acest drept încetând în momentul în care pârâta C.I. şi-a intabulat dreptul de proprietate, respectiv anul 2000.
Împotriva acestei sentinţe a formulat pârâta C.I. solicitând schimbarea acesteia în sensul admiterii cererii reconvenţionale şi admiterii în parte a acţiunii.
Curtea de apel Braşov prin Decizia civilă nr. 35 din 3 iunie 2002 a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa în sensul că:
A obligat pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 208. 408.920 lei în loc de 283.469.216 lei reprezenţând contravaloarea investiţiilor.
A admis cererea reconvenţională şi a obligat pe reclamanta S.C. „P." SA la plata sumei de 282.321.294 lei reprezentând contravaloarea chiriei către C.I.
A compensat obligaţiile reciproce ale părţilor şi a obligat pe reclamantă să plătească pârâtei 73.912.374 lei.
A înlăturat dispoziţiile sentinţei privind instituirea dreptului de retenţie şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat reclamanta la plata sumei de 10.435 lei cheltuieli de judecată în apel către pârâtă.
Pentru a pronunţa această decizie instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte cererea reconvenţională că aceasta este întemeiată pentru reclamanta S.C. „P." SA, deşi cunoştea situaţia juridică a imobilului, a dovedit rea credinţă şi a continuat să încheie contracte de închiriere şi să încaseze chirii în sumă actualizată de 282.321.294 lei pe perioadele 1 aprilie 1998 – 1 noiembrie 1998 şi 2 decembrie 1998 – 12 decembrie 1998.
Pentru ca posesorul să poată dobândi fructele (chiria) era necesar ca la data perceperii lor să fi fost de bună credinţă, ori în speţă se reţine de către instanţă că introducerea acţiunii în revendicare duce la încetarea bunei – credinţe a posesorului, căruia îi sunt cunoscute viciile titlului său din acest moment.
In ceea ce priveşte investiţiile efectuate de S.C. „P." SA la imobil, instanţa a reţinut că proprietarul este dator să restituie personalului toate cheltuielile necesare şi utile în consecinţă a dedus din contra – valoarea investiţiilor centrala telefonică de 3.717.000 lei şi a magaziei ambalaje – 40.750.000 lei – rezultând o sumă totală a investiţiilor actualizată de 208.408.920 lei în loc de 283.469.216 lei.
A compensat obligaţiile reciproce ale părţilor şi întrucât obligaţia pârâtei s-a stins prin compensare a constatat că dreptul de retenţie nu mai are suport legal.
A mai reţinut instanţa de apel că întrucât pârâta a fost de acord cu plata investiţiilor, la primul termen cu procedura completă în baza art. 275 C. proc. civ., nu se justifică obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată la instanţa de fond.
Faţă de soluţia dată în apel, instanţa, în baza art. 274 C. proc. civ. a obligat reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în apel către pârâtă.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. „P." SA solicitând, admiterea recursului, modificarea deciziei recurate şi menţionarea ca legală şi temeinică a hotărârii pronunţate de către Tribunalul Braşov, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată pentru toate instanţele.
Se susţine, invocându-se prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nelegalitatea deciziei în raport de prevederile art. 494 teza finală C. civ., prin faptul că s-au înlăturat nejustificat investiţiile constând în construcţia centralei termice şi construcţia magaziei de ambalaje.
În acest sens se arată că potrivit art. 484 C. civ., temei reţinut chiar de instanţă şi respectiv art. 494 C. civ., proprietarul care revendică imobilul este obligat să plătească o sumă egală cu creşterea valorii fondului, sau, după caz, cu valoarea materialelor şi preţul muncii, iar instanţa nu a avut în vedere aceste temeiuri de drept şi a soluţionat cauza după regulile de la închirierea imobilelor.
O a doua susţinere a recurentei este în legătură cu acordarea către pârâtă a sumelor reprezentând chiria, deşi aceasta nu avea dreptul la aceste sume atâta vreme cât nu a plătit costul sporului de valoare şi respectiv preţul muncii şi materialelor incorporate în imobil.
Şi această susţinere este întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta formulează de asemenea o critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., susţinând ca instanţa de apel nu a citat în cauză şi S.C. F.M. pentru că hotărârea să-i fie opozabilă cu privire la chirii şi investiţii.
Ultimile două critici întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la faptul că instanţa a exonerat greşit pe pârâta de plata cheltuielilor de judecată la instanţa de fond.
Şi se susţine, în ultimul rând, că fără a se încasa valoarea reală a chiriilor, instanţa, prin aplicarea unor indicii de actualizare a preţurilor, a acordat sume ce nu-şi găsesc corespondent.
Recursul este nefondat.
Este necesar a se reţine în primul rând particularitatea procedurală a prezentei cauze, respectiv aceea că acţiunea formulată de către SC „P." SA a fost iniţial înregistrată în dosarul 496/C/1998 al Judecătoriei Zărneşti ca cerere reconvenţională, acţiunea principală fiind formulată de C.I. pentru revendicarea imobilului.
Acţiunea în revendicare a fost admisă prin sentinţa civilă nr. 83 din 19 ianuarie 1999 a Judecătoriei Zărneşti constatându-se că imobilul a fost preluat abuziv de către Statul Român şi s-a dispus revenirea la situaţia anterioară în C.F.
În baza acestei sentinţe C.I. şi-a intabulat dreptul de proprietate.
Cererea reconvenţională a SC „P." SA a fost disjunsa, devenind acţiune principală în această cauză în care C.I. a formulat o cerere reconvenţională.
În legătură cu prima critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a constata că aceasta numai aparent se referă la o aplicare greşită a legii pentru că în realitate instanţa de apel a admis toate cererile privind investiţiile făcute de către reclamantă în afară de contravaloarea centralei termice şi a magaziei de ambalaje şi în consecinţă scăzând din suma acordată reclamantei de către instanţa de fond, respectiv din 283.469.216 lei (sumă necontestată) contravaloarea celor două investiţii, a ajuns la suma de 208.408.920 lei.
Ca atare, prin necontestarea modului de calcul pentru celelalte investiţii şi nedeclararea apelului implicit, reclamanta a acheisat la modul de calcul stabilit de instanţa de fond – deci această critică făcută în recurs priveşte de fapt un motiv de netemeinicie, care nu mai poate fi invocat întrucât art. 304 pct. 11 a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000.
Dar chiar dacă nu s-ar reţine acest raţionament şi s-ar merge pe argumentul invocat în recurs, bazat pe prevederile art. 494 C. civ., în sensul că proprietarul terenului este îndatorat să-i plătească constructorului contravaloarea lucrării efectuate în temeiul principiului îmbogăţirii fără justă cauză, trebuie avute în vedere prevederile art. 494 alin. (3) C. civ.
În conformitate cu aceste prevederi, proprietarul fondului pe care s-a construit are dreptul să opteze între două soluţii posibile: să plătească constructorului contravaloarea materialelor şi preţul muncii, sau să-i plătească sporul de valoare, opţiunea aparţinând proprietarului terenului, nu constructorului.
În raportul de expertiză, în concluzii, se reţine că centrala termică (structura zidărie) este executată în anul 1940, iar partea construită de către reclamantă nu are utilitate deci nu a adus nici-un spor de valoare, aceeaşi situaţie şi în legătură cu magazia de ambalaje care nu este o investiţie utilă şi necesară şi nici nu a sporit valoarea imobilului.
În consecinţă, critica este neîntemeiată.
Cea de a doua critică este şi ea neîntemeiată deoarece pleacă de la premisa falsă; respectiv aceea că pârâta nu a fost obligată la plata investiţiilor făcute de către reclamantă la imobil (deşi ea a fost obligată la plata sumei de 208.408.920 lei cu acest titlu) şi deci nu poate solicita plata chiriei.
Conform art. 483 C. civ. – fructele (chiria în cazul în speţă) imobilului se cuvin proprietarului în temeiul dreptului de accesiune, iar condiţia prevăzută de art. 484 C. civ. – de plată a investiţiilor făcute în limita legală, după cum s-a arătat mai înainte, a fost îndeplinită.
În consecinţă în mod legal şi temeinic instanţa de apel a reţinut că cererea reconvenţională formulată de către C.I. (proprietara imobilului în urma admiterii acţiunii de revendicare) este întemeiată deoarece posesorul imobilului nu putea, conform art. 485 C. civ., să păstreze fructele (chiria) decât dacă era de bună credinţă.
În conformitate cu art. 487 C. civ. reclamanta a încetat să mai fie de bună credinţă din momentul în care „viciile titlului în baza căruia poseda bunul" i-au devenit cunoscute, respectiv când pârâta a formulat acţiunea în revendicare a imobilului, care i-a fost şi admisă.
În această situaţie reclamant a fost obligată să plătească pârâtei suma de 282.321.294 lei chirie percepută în perioadele 1 aprilie 1998 – 1 noiembrie 1998 şi 2 decembrie 1998 – 12 decembrie 1998, conform facturilor anexate la dosarul cauzei, acţualizate conform indicelui de inflaţie.
Cea de a treia critică întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., este de asemenea nenfondată întrucât instanţa de fond s-a pronunţat în legătură cu calitatea procesual pasivă a pârâtei S.C. „F.M." SRL considerând că nu are calitatea procesual pasivă, prin încheierea de şedinţă din 26 mai 2000.
Cea de a patra critică întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu se referă de fapt la o aplicare greşită a legii, ci la o problemă de apreciere cu privire la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, critică care s-ar fi putut încadra eventual în motivul prevăzut de pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., care a fost abrogat prin OUG nr. 138/2000, deci şi această critică este nefondată.
Ultima critică este de asemenea nefondată: ea nu se referă la un motiv nelegalitate astfel cum susţine recurenta invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ci ea priveşte o situaţie de fapt.
Dealtfel în legătură cu cuantumul sumelor la care a fost obligată reclamanta cu titlul de chirie încasată nelegal, situaţia a fost analizată prin considerentele privind cea de a doua critică formulată de către recurentă, constatându-se netemeinicia susţinerilor.
Astfel fiind, pentru considerentele mai înainte arătate, urmează a respinge recursul ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. urmează a obliga pe recurentă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă SC „P." SA împotriva deciziei civile 35/Ap din 3 iunie 2002 a Curţii de Apel Brasov.
Obligă pe recurenta la plata sumei de 8.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecata către pârâta C.I.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi23 septembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 357/2003. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5406/2003. Civil. Încheiere declinare... → |
|---|
