ICCJ. Decizia nr. 5406/2003. Civil. Încheiere declinare competenta - art 34 indice 1 - legea nr.261/2002. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5406
Dosar nr.5369/2003
Şedinţa publică din 16 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pri cererea înregistrată la data de 25 aprilie 2003 pe rolul Judecătoriei Timişoara sub nr. 5260 reclamantul M.N. a chemat în judecată pe pârâtele Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Finanţelor Publice Judeţene Timişoara şi Banca Naţionată a României prin B.N.R., sucursala Timiş, solicitând instanţei ca prin hotărâreape care o va pronunţa să dispună obligarea primei pârâte, la restituirea în natură a obiectelor din metale preţioase, ridicate abuziv de fosta miliţie Timiş în anul 1980 şi 1981, bijuterii personale în greutate de 1986,36 gr. aur şi respectiv 88,00 g aur, în greutate totală de 2074,36 gr. cu inventar/P/12 februarie 1980 şi inventar 250961/27 august 1981.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin sentinţa penală nr. 2109/1980 a Judecătoriei Timişoara a fost confiscată întreaga cantitate de aur mai înainte arătată.
Reclamantul mai arată că întrucât confiscarea a fost făcută abuziv, el solicită restituirea obiectelor personale din aur în baza prevederilor Legii nr. 261/2002 şi OUG nr. 190/2000 sau obligarea Ministerului Finanţelor Publice la plata valorii echivalentului acestora, calculat la preţul oficial al cursului aurului la B.N.
D.G.F.P. Timiş a depus la dosar două întâmpinări, una în nume propriu şi alta ca reprezentantă a Ministerului Finanţelor Publice prin care a solicitat respingerea acţiunii.
La termenul din 3 septembrie 2003 instanţa, din oficiu, a pus în discuţia părţilor excepţia necompetenţei teritorială de soluţionare a cauzei.
Prin sentinţa civilă nr. 6972, din 3 septembrie 2003 Judecătoria Timişoara a admis excepţia şi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
Pentru a pronunţa această soluţie s-a reţinut că în conformitate cu art 341 din Legea nr.261/2002 pentru aprobarea OUG nr. 190/2000 instanţa competentă să soluţioneze acţiunea reclamantului este instanţa de la domiciliul reclamantului – respectiv Judecătoria Sighetu – Marmaţiei.
În consecinţă, fiind vorba de o normă de competenţă stabilită printr-o lege specială, aceasta este aceea care aplică.
Împotriva acestei hotărâri a instanţei de fond reclamantul a declarat recurs invocând motive de nelegalitate.
Prin încheierea din 14 octombrie 2003 camera de consiliu – Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, a admis în principiu recursul conform art. 3021 C. proc. civ. fixând termen pentru soluţionarea lui.
Recursul este fondat.
Este de reţinut în primul rând că în conformitate cu prevederile art. 341 din Legea nr. 261 din 29 aprilie 2002, pentru aprobarea OUG nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase în România, acţiunea pentru restituirea obiectelor din metale preţioase care au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, de după anul 1946 şi până în anul 1990, pot fi solicitate la instanţele de judecată de la domiciliul reclamantului.
Este evident că această normă de procedură înscrisă într-o lege şi nu capitol care este referitor la măsuri de reparare a unor abuzuri, constituie o normă de favoare pentru cei ce solicită restituirea obiectelor din metale preţioase care au fost preluate abuziv de stat.
Ori în cazul în speţă reclamantul nu înţelege să beneficieze de această normă întrucât interesul său este să se soluţioneze cauza la judecătoria pe a cărei teritoriu se află sediul pârâţilor (sucursala acesteia ) justificând acest interes prin posibilitatea de a obţine mai uşor acte de la autorităţile locale care-şi au sediul pe teritoriul unde s-a săvârşit faptul ilicit şi, ca atare, a optat pentru Judecătoria Timişoara.
De menţionat de asemenea ca excepţia necompetenţei teritoriale a fost ridicată din oficiu la cel de al treilea termen de judecată.
Distinct de cele mai înainte arătate este de reţinut şi susţinerea pârâtului că are angajat un avocat din Timişoara (împuternicire avocaţială depusă în recurs) şi că a solicitat să se considere că are domiciliul ales la avocatul angajat.
Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate urmează a admite recursul, a casa sentinţa recurată şi a trimite cauza spre competenta soluţionare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVEÎ
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul M.N. împotriva sentinţei civile nr. 6972 din 3 septembrie 2003 a Judecătoriei Timişoara, pe care o casează şi trimite cauza spre competentă soluţionare a cauzei aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi16 decembrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3585/2003. Civil | CSJ. Decizia nr. 315/2003. Civil → |
|---|
