CSJ. Decizia nr. 373/2003. Civil

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 373.

Dosar nr. 2823/2003

Şedinţa din camera de consiliu de la 30 septembrie 2003

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

Prin acţiunea înregistrată la data de 9 ianuarie 2003 pe rolul Tribunalului Arad, reclamanta S.C. G.C. Arad a chemat în judecată pe pârâţii M.O., S.A., J.M., M.M., L.A., H.R., M.E., S.M., H.M. solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pe pârâţi la plata sumelor de 563.265.425 lei şi 95.288.282 lei reprezentând prejudiciul creat reclamantei reprezentând diferenţe de salarii acordate în plus, datorită neglijenţei.

În drept acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.998-999 C. civ.

Tribunalul Arad, prin sentinţa civilă nr. 31 din 27 ianuarie 2003 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei Jurisdicţionale a Curţii de Conturi Arad, reţinând că „instanţa nu este ţinută de temeiul de drept invocat de reclamantă, fiind obligată să aplice în mod corect legea" şi în consecinţă a apreciat, având în vedere prevederile art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 94/1999 republicată, că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Colegiul Jurisdicţional de pe lângă Curtea de Conturi.

Curtea de Conturi – Colegiul Jurisdicţional Arad, prin sentinţa nr. 17 din 13 martie 2003 şi-a declinat la rândul său competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că art. 51 coroborat cu art. 40 şi art. 41 din Legea nr. 94/1994 republicată prin Legea nr. 77/2002, arată că învestirea instanţelor Curţii de Conturi nu se poate face decât în condiţiile art. 31 alin. (2) din Legea nr. 94/1994 republicată, ceea ce în cazul în speţă nu s-a îndeplinit.

Judecătoria Arad prin sentinţa civilă nr. 2182 din 9 mai 2003 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Colegiului Jurisdicţional Arad al Curţii de Conturi şi, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă, a trimis cauza Curţii Supreme de Justiţie pentru rezolvarea acestuia.

S-a reţinut de către această instanţă că soluţionarea cauzelor privind repararea prejudiciului cauzat unei societăţi comerciale cu capital integral de stat de către administratori, gestionari şi contabili este conform prevederilor art. 40 şiart. 42 din Legea nr. 94/1992 republicat, de competenţa Curţii de Conturi.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă urmează a reţine că în capitolul IV – Atribuţii jurisdicţionale Secţiunea 1, art. 40-44 din Legeanr. 94/1992 modificată şi completată prin Legea nr. 77 din 31 ianuarie 2002 , este arătată competenţa materială de soluţionare a colegiilor jurisdicţionale a Curţii de Conturi; ori obiectul prezentei cauze nu face parte dintre cauzele enumerate în aceste prevederi.

Este de reţinut, de asemenea, că în art. 51 din aceeaşi lege este prevăzută modalitatea de investire a instanţelor Curţii de Conturi, modalitate deinvestire care nu este îndeplinită în prezenta cauză.

În plus este de reţinut şi faptul că reclamanta a indicat ca temei de drept al acţiunii sale – prevederile art. 998-999 C. civ., temei de drept pe care şi l-a menţinut şi după ce instanţele au pus în discuţie încadrarea în drept a pretenţiilor formulate.

Ca atare, pentru acest din urmă considerent, urmează areţine că trebuie avut în vedere principiul disponibilităţii – în sensul că partea, după punerea în discuţie a temeiului de drept al acţiunii, poate să decidă care este acesta, asumându-şi riscurile procedurale.

Astfel fiind, faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi prevederile art. 22 C. proc. civ. urmează astabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Arad, care este competentă conform art. 1 pct.1 combinat cu art. 2 lit. b) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabileşte competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de S.C.G. C.Arad S.A. în favoarea Judecătoriei Arad, căreia îi trimite dosarul.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 septembrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 373/2003. Civil