ICCJ. Decizia nr. 3740/2003. Civil. Anulare act. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3740
Dosar nr. 466/3/2003
Şedinţa publică din 9 mai 2007
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data de 12 august 2002 reclamanţii M.R. şi B.B. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Administraţia Fondului Imobiliar, Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, M.M.E. şi M.M.S. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. N/1028 din 6 martie 1997 încheiat între G.G.MB. - D.P.I. - D.A.F.L, în calitate de vânzători şi pârâţii persoane fizice, în calitate de cumpărători, cu privire la apartamentul nr. 4 din Bucureşti, şi să fie obligaţi pârâţii să le lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie acest imobil.
Prin sentinţa civilă nr. 10264 din 22 noiembrie 2002 Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin Decizia nr. 1242 din 30 mai 2003, a admis apelul declarat de reclamanţi, a anulat sentinţa Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a reţinut cauza pentru evocarea fondului.
Prin Decizia nr. 789 din 18 noiembrie 2005 Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, şi a obligat pe pârâţii M.M.S. şi M.M.E. să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor apartamentul nr. 4 situat în Bucureşti. A fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. N/1028 din 6 martie 1997.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele M.R. şi B.L. şi pârâţii M.M.S. şi M.M.E..
Prin încheierea din 7 noiembrie 2006 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate invocată de pârâţii M.M.S. şi M.M.E. care au susţinut că greşit s-a respins solicitarea de sesizare a jurisdicţiei constituţionale cu referire la neconstituţionalitatea prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, după cum eronat s-a reţinut că acţiunea reclamanţilor este promovată în baza dreptului comun, conform art. 480 C. civ.
Recursul nu este fondat.
În instanţa de recurs, în şedinţa publică din 7 noiembrie 2006, pârâţii N.M.S. şi M.M.E. au invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001 şi au susţinut că acest text contravine dispoziţiilor art. 11, art. 21 şi art. 44 din Constituţia României.
Potrivit art. 2 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 10/2001 „în sensul prezentei legi, prin imobilele preluate abuziv se înţeleg imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare pentru infracţiuni de natură politică, prevăzute de legislaţia penală, săvârşite ca manifestare a opoziţiei faţă de sistemul totalitar comunist".
Din actele dosarului (filele 31-34 dosar judecătorie) rezultă că imobilul situat în Bucureşti, a trecut în proprietatea Statului în baza Decretului de naţionalizare nr. 92/1950 (poziţiile nr. 6395, 7127 şi 7183 din Anexă), astfel că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, ca şi situaţia imobilelor la care se referă acest text, nu au nici o legătură cu soluţionarea cauzei de faţă, întrucât nemişcătorul revendicat de reclamanţi a fost naţionalizat, iar nu trecut în proprietatea statului printr-o hotărâre judecătorească de condamnare pentru o infracţiune de natură politică.
Potrivit art. 29 alin. (l) din Legea nr. 47/1992 „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acesteia", iar în conformitate cu alin. (6), teza I al aceluiaşi articol „dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (l), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale".
Întrucât excepţia invocată de pârâţi se referă la un text de lege care nu are legătură cu soluţionarea cauzei de faţă, în mod corect instanţa a constatat că excepţia este inadmisibilă şi pe cale de consecinţă a pronunţat o încheiere prin care a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâţilor se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii N.M.S. şi N.M.C.E. împotriva încheierii de şedinţă din 7 noiembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 mai 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 455/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3020/2003. Civil. Pretenţii. Recurs → |
|---|
