CSJ. Decizia nr. 3749/2003. Civil. împotriva încheierii pron. în camera de consiliu. Recurs

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr. 3749

Dosar nr. 1480/2003

Şedinţa publică din 1 octombrie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie 2003 la Curtea de Apel Bucureşti petentul I.N.I.D. Bucureşti a solicitat suspendarea executării vremelnice a sentinţei civile nr. 476 din 25 ianuarie 2002 a Judecătoriei sector 1 Bucureşti pronunţată în dosarul nr. 11482/2001.

În motivare s-a susţinut că cererea de suspendare face obiectul dosarului nr. 217/2003 apelat în recurs la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin încheierea din data de 3 martie 2003 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins cererea cu motivarea că evacuarea s-a efectuat conform proceselor verbale de evacuare din 18 februarie 2003 şi 19 februarie 2003.

Împotriva acestei încheieri I.N.I.D. Bucureşti a formulat recurs fără a indica vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-au formulat mai multe critici ce pot fi sintetizate în aceea că evacuarea s-a făcut nelegal.

Având a se pronunţa asupra recursului astfel declarat Curtea reţine că, prin motivarea lor, argumentele aduse în susţinerea acestuia corespund sub aspect strict formal prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare acest text de lege poate fi avut în vedere în analizarea recursului, deşi nu a fost invocat în mod expres respectiv deficienţa de motivare fiind remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ.

Odată făcută această precizare prealabilă de ordin procedural Curtea reţine că recursul este inadmisibil pentru considerente ce vor urma.

În conformitate cu dispoziţiile art. 300 alin. (1) C. proc. civ. dispune „Recursul suspendă executarea hotărârii numai în cauzele privitoare la strămutarea de hotare, desfiinţarea de construcţii, plantaţii sau a oricăror lucrări având o aşezare fixă precum şi în cazurile anume prevăzute de lege", iar art. 300 alin. (2) C. proc. civ. dispune „La cerere, instanţa sesizată cu judecarea recursului poate dispune motivat suspendarea executării hotărârii recurate şi în alte cazuri decât cele la care se referă alin. (1).

Recurenta a arătat chiar în motivarea cererii de suspendare a executării vremelnice sentinţei civile nr. 476 din 25 ianuarie 2002 a Judecătoriei sector 1 că cererea de suspendare face obiectul dosarului nr. 217/2003 aflat în recurs la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi în raport de criticile formulate şi dispoziţiile legale cuprinse în art. 300 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca inadmisibil.

Pe de altă parte suspendarea executării vremelnice a sentinţei civile nr. 476/2002 a Judecătoriei sector 1 s-a solicitat în timp ce pe rolul Curţii de Apel Bucureşti se afla cererea de suspendare a acestei hotărâri.

Din cuprinsul art. 299 şi urm. C. proc. civ. rezultă că împotriva unei hotărâri se poate declara de către partea nemulţumită un singur recurs.

Această prevedere legală – este raţională – şi în concordanţă cu principiul puterii lucrului judecat prevăzut de art. 166 C. proc. civ.

Recursul declarat în cauză este inadmisibil pentru că s-ar ajunge la situaţia unui al doilea recurs în aceeaşi cauză.

Motivarea în fapt şi în drept a cererii de recurs este străină obiectului cererii de suspendare a executării vremelnice recurate deoarece antamează fondul cauzei.

Reţinând deci că în cauză nu îşi găsesc aplicarenici una din prevederile art. 304 C. proc. civ., Curtea urmează a face aplicarea art. 312 alin. (1) din acelaşi cod în sensul respingerii recursului ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de I.N.I.D. Bucureşti împotriva încheierii din 3 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă (dosar 402/2003).

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 octombrie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 3749/2003. Civil. împotriva încheierii pron. în camera de consiliu. Recurs