ICCJ. Decizia nr. 3944/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 3944

Dosar nr. 2807/2003

Şedinţa publică din 13 mai 2005

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 62 din 18 februarie 2003, Tribunalul Dâmboviţa a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de reclamantele I.A. şi T.V. împotriva pârâtelor Primăria Răzvad, judeţul Dâmboviţa şi Prefectura judeţului Dâmboviţa, a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei SC P. SA, sucursala P. Târgovişte.

S-a reţinut că, urmare notificării, Prefectura Dâmboviţa şi Primăria Răzvad nu şi-au exprimat opinia, potrivit art. 23-24 din Legea nr. 10/2001, aşa încât reclamantele nu puteau formula prezenta acţiune.

Referitor la pârâta SNP, sucursala Târgovişte, aceasta nu a fost notificată potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001 astfel că nu poate sta în judecată ca pârâtă.

Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia civilă nr. 88 din 11 aprilie 2003, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamante împotriva sentinţei nr. 62 din 18 februarie 2003 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, în esenţă, pentru aceleaşi considerente, cu precizarea că, relaţiile comunicate reclamanţilor de către organele competente nu pot constitui un răspuns motivat la notificarea făcută în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, considerând-o nelegală şi netemeinică întrucât, din răspunsurile pârâtelor la notificările trimise, rezultă în mod clar poziţia acestora de a se eschiva de la rezolvarea cererii, iar, sub un alt aspect, nu este real faptul că nu au notificat şi pe pârâta SC P. SA.

Recursul este fondat potrivit celor ce urmează:

Esenţial, prin hotărârea atacată s-a confirmat sentinţa, în considerarea faptului că, lipsa dispoziţiei sau deciziei motivate, urmare notificării, constituie un fine de neprimire a cererii formulate de reclamanţi, aceasta întrucât pârâtele nu şi-au exprimat opinia potrivit art. 23-24 din Legea nr. 10/2001.

Or, potrivit art. 23 alin. (1) din lege, în termen de 60 zile de la înregistrarea notificării, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe asupra cererii de restituire în natură, iar în conformitate cu art. 24 alin. (1), dacă restituirea în natură nu este posibilă, deţinătorul imobilului este obligat să facă persoanei îndreptăţite ofertă de restituire prin echivalent.

Termenul menţionat este unul imperativ şi nu unul de recomandare, pentru că, altfel, s-ar ajunge la nesocotirea finalităţii legii, amânându-se fără termen rezolvarea cererii, prin ignorarea dreptului la reparaţie.

Rezultă de aici, că soluţia de respingere a cererii, ca un fine de neprimire, pe considerentele arătate, este greşită.

Dar, pe de altă parte, rezultă din actele şi lucrările dosarului, refuzul neechivoc al unităţii deţinătoare de a restitui în natură imobilul precum şi "opinia" exprimată de celelalte pârâte, urmare notificării primite (f. 9, 30, 34 dosar fond), notificare trimisă pârâtei SNP, sucursala Târgovişte, ca unitate deţinătoare (f. 30).

Aşadar, nici din acest punct de vedere, nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia în lipsa unui răspuns motivat potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptăţită nu ar putea recurge la procedura prevăzută de art. 24 alin. (7) din lege.

Aşa fiind, în temeiul art. 313, art. 314 C. proc. civ. recursul urmează a fi admis, a se casa hotărârea atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca, făcând aplicarea prevederilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. şi după stabilirea persoanei deţinătoare a imobilului în litigiu, să se examineze pe fond, acţiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele I.A. şi T.V. împotriva deciziei nr. 88 din 11 aprilie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3944/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs