ICCJ. Decizia nr. 405/2003. Civil. îndreptare eroare materiala. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 405
Dosar nr. 9650/1/2003
2596/2003
Şedinţa publică din 17 ianuarie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1135 din 6 octombrie 1999, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis acţiunea formulată la 6 februarie 1995 de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul General al Municipiului Bucureşti, R.I., B.G., B.M., S.Ş., P.I. şi P.S., pe care i-a obligat să-i lase acesteia în deplină proprietate şi liniştită posesie, imobilul compus din construcţie (P + 2, mansardă şi pivniţă) şi teren în suprafaţă de 236 mp, situat în Bucureşti.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că imobilul, trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950, a fost naţionalizat de la un neproprietar, respectiv B.V., deşi adevăratul proprietar era exceptat de la naţionalizare, potrivit art. II din decret.
Comparând titlurile prezentate de părţi, tribunalul a apreciat că titlul reclamantei, dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, încheiat în urmă cu peste 60 de ani, este cel preferabil şi mai bine caracterizat, faţă de titlurile deţinute de pârâţi, respectiv contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu societatea de administrare a fondului imobiliar, în cursul anilor 1996-1997.
La 18 noiembrie 2002, B.Ş.G. şi S.A., în calitate de moştenitori ai reclamantei B.V., au solicitat îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinţei civile nr. 1135 din 6 octombrie 1999, în sensul că din greşeală s-a trecut ca număr al imobilului revendicat, 58-60, în loc de numărul 60, alte erori referindu-se la adresele pârâţilor R.I., S.Ş., P.I. şi S., greşit consemnate.
Prin încheierea din 18 noiembrie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis cererea şi a dispus rectificarea dispozitivului sentinţei civile nr. 1135 din 6 octombrie 1999, pronunţată de aceeaşi instanţă în dosarul nr. 1420/1999, în sensul că adresa corectă a imobilului revendicat este Bucureşti, cum din eroare s-a trecut.
S-au consemnat de asemenea şi adresele corecte ale pârâţilor R.I., S.Ş., P.I. şi P.S. , ca fiind în Bucureşti.
Prin Decizia nr. 163/A din 17 martie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis apelul declarat de pârâţii P.I., P.S. şi P.A.M. şi schimbând în tot încheierea atacată, a respins cererea ca nefondată.
Totodată, a luat act de renunţarea la judecata apelului formulat de pârâtul S.Ş.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că actele privitoare la adresa exactă a imobilului revendicat prezintă inadvertenţe care nu-şi pot găsi soluţionarea printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale, cu atât mai mult cu cât, în soluţionarea fondului, nu s-a efectuat o expertiză tehnică de identificare a imobilului.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., B.Ş.G. şi S.A., precum şi H.R., căreia reclamanţii i-au cesionat drepturile litigioase, prin contractul autentificat la 6 mai 2003.
Invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii susţin în esenţă că hotărârea este în afara legii întrucât, deşi cererea introductivă se referea la revendicarea imobilului din str. V., număr poştal la care făcea trimitere autorizaţia de construire emisă la 28 octombrie 1938, ulterior, acţiunea a fost precizată, în sensul că se revendică imobilul din str. V. nr. 60, adresă care apare chiar în anexa la Decretul nr. 92/1950.
Din actele cauzei, se mai arată, rezultă cu certitudine că ulterior autorizării construcţiei, s-a schimbat numerotarea stradală, la numărul poştal 58-60 nefăcând referire nici unul din actele aflate la dosarul cauzei ş i nici cererea introductivă, ceea ce duce la concluzia clară că această menţiune este rezultatul unei greşeli materiale.
Recursurile se privesc ca fondate, urmând a fi admise în considerarea argumentelor ce succed:
Imobilul ce a făcut obiectul acţiunii formulată de B.V., fostă P., la 6 februarie 1995, a fost edificat pe terenul în suprafaţă de 236,78 mp, achiziţionat de reclamantă prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 30 ianuarie 1936, conform autorizaţiei emisă la 28 octombrie 1938 (f. 3 şi 6, dosar nr. 1370/1995 al Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti).
Ulterior, imobilul (al cărui proprietar era reclamanta, întrucât îl dobândise anterior căsătoriei) a fost naţionalizat pe numele B.V., soţul acesteia, figurând la poziţia 441, în anexa la Decretul nr. 92/1950.
Din actele cauzei, rezultă că, în decursul timpului, imobilul a purtat mai multe numere poştale: nr. 52, până în anul 1931, nr. 58, la nivelul anului 1938, când s-a emis autorizaţia de construire, şi nr. 60, de la data naţionalizării, până în prezent. (a se vedea în acest sens şi certificatul emis la 25 iulie 1996 de Direcţia Generală de Urbanism şi Amenajarea teritoriului, dosar nr. 2596/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie).
Conform concluziilor raportului tehnic extrajudiciar de expertiză imobiliară, depus în recurs (f. 92 dosar al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) între clădirea proiectată şi autorizată în anul 1938, la cererea V.P., căsătorită B., şi imobilul situat în prezent pe str. V.B. nr. 60, sector 3, există o identitate totală, fără a exista nici o posibilitate de confuzie, atât sub aspectul detaliilor arhitectonice, cât şi al suprafeţei terenului pe care a fost construită, respectiv 236 mp, exact suprafaţa ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamantă la 30 ianuarie 1936.
Între cele două clădiri din str. V.B. nr. 58 şi respectiv 60, nu există nici o legătură fiind vorba de imobile distincte structural, ca regim de înălţime şi deosebiri arhitectonice, cu amplasamente diferite, la cca. 20 m distanţă.
Nu în ultimul rând, cele două clădiri au fost naţionalizate de la persoane diferite, imobilul revendicat, purtând numărul poştal: 60 de la data trecerii în proprietatea statului şi până în prezent, fiind naţionalizat de la B.V., soţul reclamantei, în vreme ce imobilul din str. V. nr. 58 a fost naţionalizat de la F.A. şi P.A.(a se vedea adresa nr. 2125 din 30 octombrie 1998 a Primăriei Municipiului Bucureşti, Departamentul Patrimoniului imobiliar).
De altfel, chiar tribunalul, în considerentele sentinţei nr. 1135 din 6 octombrie 1999, a reţinut că terenul în suprafaţă de 236 mp, achiziţionat de reclamantă, pe care s-a edificat imobilul, era situat în str. V. nr. 58, actualmente 60.
Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, urmare respingerii apelurilor declarate în cauză, prin Decizia nr. 140 din 15 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, şi respectiv a recursurilor, prin Decizia nr. 4251 din 15 noiembrie 2000, a Curţii Supreme de Justiţie, secţia civilă.
Din cele ce preced, rezultă cu prisosinţă că menţiunea inserată în dispozitivul sentinţei nr. 1135 din 6 octombrie 1999, referitoare la imobilul din str. V. nr. 58 – 60, este rezultatul unei greşeli materiale.
Aşa fiind, recursurile se vor admite, cu consecinţa modificării în parte a deciziei recurate şi a respingerii apelului declarat de pârâţi împotriva încheierii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanţii B.Ş.G, Z.A. şi H.R. împotriva deciziei civile nr. 163 A din 17 martie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Modifică în parte Decizia recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de pârâţii P.I., P.S. şi P.A.M. împotriva încheierii Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, din 18 noiembrie 2002.
Menţine restul dispoziţiilor deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6026/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3850/2003. Civil → |
|---|
