CSJ. Decizia nr. 409/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 409.
Dosar nr. 660/2003
Şedinţa publică din 16 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
N.E. a chemat înjudecată Ministerul de Interne solicitând obligarea pârâtului la plata unui număr de 27 solde lunare brute în valoare de179.739.810 lei cuvenite urmare trecerii sale în rezervă cu gradul de locotenent colonel la data de 31 august 1999 şi drept la pensie militară de serviciu, precum şi recalcularea salariului pe luna august 1999 şi a bazei de calcul pentru pensia acordată potrivit Legii nr. 138/1999.
Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 445/18 iunie 2001 a admis cererea şi a obligat Ministerul de Interne la plata către reclamant a sumei de 359.107.521 lei echivalentul a 12.482,881 USD la data efectuării plăţii la cursul BNR, cu titlu de ajutor neimpozabil conform art. 32 din Legea nr. 138/1999.
A fost obligat pârâtul la 37.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 493/16 octombrie 2001 a respins ca nefondat apelul formulat de Ministerul de Interne împotriva sentinţei nr. 445/18 iunie 2001a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de5.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantul intimat N.E.
În contra acestei decizii au declarat recurs atât reclamantul N.E. care a invocat motivul de casare prev. de art. 304 pct.9 C. proc. civ., cât şi pârâtul Ministerul de Interne pentru considerentul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., primul susţinând în esenţă că au fost greşit reduse cheltuielile de judecată, respectiv onorariul de avocat, decătre instanţa de apel, iar secundul pentru că potrivit art. 86 din OG nr. 73/1999 şi art. 31 alin. (1) din Legea nr. 138/1999 ajutoarele acordate reclamantului şi plătite după 1 ianuarie 2000 erausupuse impozitării întrucât reprezentau venituri salariale.
La termenul din 12 martie 2003 s-a evocat de către instanţă, din oficiu, natura litigiului dedus judecăţii şi pe cale de consecinţă instanţa competentă săîl soluţioneze.
Recursurile sunt fondate pentru motivele ce succed.
Aşa cum deja s-a relevat N.E. a învestit instanţa cu o cerere prin care solicita acordarea ajutorului bănesc reprezentând echivalentul a 27 solde lunare brute ce i se cuvenea conform art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 cu ocazia trecerii sale în rezervă cu drept de pensie militară de serviciu conform Deciziei de pensionare nr. 122462/24 octombrie 1999.
Legea nr. 138/1999 invocată de reclamant ca temei juridic al acţiunii sereferă la salarizarea personalului militar şi la drepturile derivate ale acestuia din calitatea de salariat.
Din această perspectivă apare cu evidenţă că pretenţiile formulate de reclamant în condiţiile art. 31 din lege decurg din statutul său de salariat, respectiv de existenţa raporturilor de muncă.
Pe cale de consecinţă şi conflictul dintre acesta şi unitate privind plata unor drepturi băneşti decurgând dinLegea nr. 138/1999 are caracterul unui conflict de drepturi şi prin urmare este supus regulilor statornicite prin Legea nr. 168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.
Astfel fiind, calificarea dată de instanţe în sensul că litigiul ar fi de natură civilă apare greşită şi a avut drept consecinţă şi greşita compunere a completului de judecată în primă instanţă ceea ce conduce la nulitatea absolută a sentinţei pronunţate.
În adevăr, la data judecării pricinii la instanţa de fond era în vigoare OUG nr. 174/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească care la art. 17 alin. (11)– (13) prevede expres că litigiile de muncă se judecă în primă instanţă de către un complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari.
Or, în speţă, pricina a fost soluţionată de către Tribunalul Bucureşti, seşţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, în complet format dintr-un singur judecător.
Cum normele legale vizând compunerea completului dejudecată sunt de ordinepublică rezultă că nesocotirea lor este sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii pronunţate conform art. 105 C. proc. civ.
Astfel fiind, recursurile urmează a fi admise, acasa hotărârile pronunţate în cauză şi a trimite dosarul spre rejudecare aceluiaşi tribunal cu respectarea OUG nr. 20/2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul N.E. şi de pârâtul Ministerul de Interne împotriva deciziei nr. 493 din 16 octombrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Casează Decizia atacată precum şi sentinţa nr. 445 din 18 iunie 2001 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4098/2003. Civil. Revendicare. Recurs | CSJ. Decizia nr. 408/2003. Civil → |
|---|
