CSJ. Decizia nr. 4098/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.4098
Dosar nr. 3622/2003
Şedinţa publică din 16 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 5 septembrie 2002 reclamanta N.I. s-a adresat direct Tribunalului Bucureşti pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul Legii nr. 10/2001, să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între vânzătoarea S.C. A. S.A. şi pârâţii M.A. şi M.J. şi înregistrat sub nr.00030/13 septembrie 1996, precum şi, să fie obligaţi pârâţii-cumpărători să-i lase în deplină proprietate şi posesie apartamentul nr.1 situat la parterul imobilului din Bucureşti, cu terenul aferent.
Prin sentinţa nr. 1846 din 16 decembrie 2002 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis excepţia autorităţii lucrului judecat invocată de pârâţi prin întâmpinare şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanta N.E.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reţinut şi motivat că reclamanta a mai promovat o acţiune în revendicarea aceluiaşi imobil, acţiune ce a fost respinsă în mod irevocabil prin Decizia nr. 3003/16 noiembrie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, existând identitate de părţi şi de calitate, fiind lipsit de relevanţă faptul că în primul litigiu pârât a figurat ConsiliulGeneral al Municipiului Bucureşti, în timp ce în cauza de faţă pârâtă este S.C. A. S.A.
Există şi identitate de cauză între cele două procese, scopul fiind acelaşi şi anume redobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentului, chiar dacă în primul litigiu acţiunea a fost întemeiată pe prevederile art. 948, art. 966 şiart. 968 C. civ., iar cea prezentă este fondată pe Legea nr. 10/2001 care „ a dat o mai mare putere principiului ocrotirii bunei-credinţe"
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 257/A din 7 mai 2003, a admis apelul declarat de reclamanta N.I., a anulat în parte sentinţa tribunalului şi a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare a imobilului în litigiu. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a acordat termen pentru evocarea fondului.
Pentru a decide astfel instanţa de apel a reţinut că, în adevăr, capătul de cerere privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 00030/13 septembrie 1996 a făcut obiectul primei acţiuni, cât şi acţiunii de faţă, situaţie în care sunt incidente prevederile art. 163 C. proc. civ.
Cu referire însă la capătul de cerere privind revendicarea imobilului de la pârâţii-cumpărători, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută autoritatea lucrului judecat întrucât „repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a nulităţii contractului, ar fi avut ca efectrevenirea imobilului în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi nu al reclamantei..."
Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs pârâţii M.A. şi M.J. care au criticat hotărârea în temeiul următoarelor motive: instanţa a nesocotit prevederile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că apelul reclamantei nefiind motivat nici până în prima zi de înfăţişare, instanţa sesizată cu calea de atac se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă; or, în cauză, reclamanta N.I. nu şi-a motivat apelul, astfel că instanţa nu putea soluţiona cauza în temeiul altor considerente ori apărări care nu au format obiect de analiză în primă instanţă; greşit instanţa de apel arespins excepţia şi pe cale de consecinţă a constatat că nu operează autoritatea de lucru judecat.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor care succed:
Dispozitivul deciziei recurate are următorul cuprins: „Admite apelul formulat de reclamanta N.I.... Anulează în parte sentinţa civilă nr. 1846 din 16 decembrie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de revendicare a imobilului în litigiu – ap. 1.Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate. Acordă termen pentru evocarea fonduluila..." .
Deşi în considerentele deciziei soluţia adoptată este motivată în drept pe prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., totuşi, Decizia dată în cauză nu are caracterul unei hotărâri parţiale ori intermediare, în realitate, raporturile dintre părţi fiind finalizate printr-o hotărâre definitivă, susceptibilă, la rândul ei, de recurs.
În adevăr, instanţa de apel a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare, cu referire, se explică în considerentele deciziei, la autoritatea de lucru judecat dedusă dintr-un proces anterior, dar, în acelaşi timp, a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate fără însă a preciza care dispoziţii sunt păstrate. Acţiunea în revendicare a fost respinsă de prima instanţă tocmai în temeiul excepţiei procedurale arătate astfel că, în lipsa precizărilor necesare, nu se poate şti dacă şi care anume dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
În al doilea rând, soluţia instanţei de apel constă în anularea parţială a sentinţei tribunalului, soluţie neîngăduită de prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care permit instanţelor de apel, pentru ipotezele stipulate de text, doar anularea întregii hotărâri apelate şi reluarea integrală a judecăţii prin evocarea fondului.
Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă.
Textul citat reprezintă aplicarea în plan legislativ a principiului cuprins înadagiul – tantum devolutum quantum judicatum -, şi care exprimă ideea că efectele apelului nu sepot răsfrânge decât numai asupra ceea ces-a judecat de către prima instanţă. Aceasta înseamnă că prin intermediul apelului nu se poate lărgi cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, cu alte cuvinte, efectul devolutiv al apelului se răsfrânge numai asupra a ceea ce s-a judecat la instanţa de fond. La rândul ei, instanţa de apel realizează numai un control judiciar asupra hotărârii atacate, iar acest control nu poate avea în vedere alte pretenţii sau elemente care nu au format obiectul primei judecăţi.
În speţă, întrucât apelul reclamantei nu a fost motivat până la prima zi de înfăţişare, instanţa era datoare, în baza principiului enunţat, să soluţioneze cererea de apel în temeiul elementelor de fapt şi de drept care au format obiectul primei judecăţi.
Dacă totuşi instanţa de apel considera că elementele acţiunii trebuiesc reconsiderate ori că efectele nulităţii actului juridic pot şi trebuie reanalizate şi extinse, ţinând seama şi de chestiunile discutate – nulitatea absolută a unui act juridic sau incidenţa autorităţii de lucru judecat -, chestiuni care, în calea de atac, pot constitui, totodată, şi motive de ordine publică, era obligată, prevalent, să le pună în discuţia părţilor pentru respectarea principiilor referitoare la dreptul de apărare şi la asigurarea contradictorialităţii în desfăşurarea procesului civil.
Or, din practicaua deciziei recurate rezultă că singurele concluzii puse în discuţie de instanţa de apel, cu ocazia soluţionării acestuia, s-au referit la nemotivarea apelului declarat de reclamantă, astfel că extinderea, în apel, a efectelor nulităţii actului juridic, ca şi reaprecierea referitoare la părţile asupra cărora se răsfrânge repunerea în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare, au fost decise cu încălcarea principiilor mai sus enunţate şi care privesc respectarea dreptului la apărare şi contrarietatea dezbaterilor judiciare.
Faţă de cele ce preced, recursul pârâţilor se priveşte ca fondat şi urmare a admiterii lui, va fi casată Decizia dată în apel, cu consecinţa reluării judecăţii la aceeaşi instanţă în scopul respectării principiilor enunţate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâţii M.A. şi M.J. împotriva deciziei nr. 257/A din 7 mai 2003 a Curţii de Apel Bucureşti,secţia a III-a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1520/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 409/2003. Civil → |
|---|
