CSJ. Decizia nr. 4092/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4092
Dosar nr. 1972/2003
Şedinţa publică din 15 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 14 august 2000 sub nr. 1828 pe rolul judecătoriei Sighetu Marmaţiei, Direcţia Silvică Baia Mare în contradictoriu cu Primăria Comunei Deseşti, Comisia Locală Deseşti pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 şi Comisia Judeţeană Maramureş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să anuleze în parte Hotărârea nr. 7 din 13 iulie 2000, emisă de către Comisia Judeţeanu Maramureş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 prin care s-a reconstituit Consiliul local al Comunei Deseşti, dreptul de proprietate asupra suprafeţei de 1362,80 ha teren cu vegetaţie forestieră.
În motivarea plângerii, reclamanta a arătat că pârâtul nu a făcut dovada proprietăţii şi nu s-a făcut o identificare a amplasamentelor cu privire la terenurile solicitate, iar terenurile cu vegetaţie forestieră au fost intabulate, figurând ca proprietar Statul Român.
Judecătoria Sighetul Marmaţiei, prin sentinţa civilă nr. 671 din 12 aprilie 2001 a admis în parte plângerea şi, în consecinţă, a modificat hotărârea nr. 7 din 13 iulie 2000 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea legii fondului funciar în sensul că se reconstituie dreptul de proprietate a Consiliului Local al Comunei Deseşti asupra suprafaţei de 44 ha 6897 mp teren de natură pădure, în conformitate cu expertiza efectuată, în cauză.
În motivarea hotărârii, instanţa a reţinut că terenurile care sunt proprietatea comunei Deseşti au o suprafaţă totală de 44 ha şi 6897 mp iar celelalte suprafeţe cuprinse în anexa 56, reprezintă păduri proprietatea Bisericii Ortodoxe, proprietatea composesoratului şi păduri aparţinând persoanelor fizice.
Apelul formulat împotriva acestei sentinţe de către Consiliul local al Comunei Deseşti a fost admis prin Decizia civilă nr. 1228/A din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Maramureş, care a schimbat în tot sentinţa şi a respins ca nefondată plângerea.
Instanţa de apel a reţinut că pârâtul Consiliul Local al Comunei Deseşti, prin actele depuse a făcut dovada că a fost proprietara suprafeţei de 1362,80 ha terenuri cu vegetaţie forestieră pe care le-a deţinut până în anul 1948 când au trecut în proprietatea statului.
Prin Decizia nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curţii de apel Cluj, a fost respins ca nefondat recursul declarat de către reclamantă împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de apel, reţinându-se pentru aceleaşi considerente avute în vedere de către instanţa de apel, că această hotărâre este legală şi netemeinică.
În conformitatea cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul general de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei civile nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curţii de apel Cluj considerând că această hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond şi totodată aceasta este şi vădit netemeinică.
Se susţine în esenţă că în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 comunele pot redobândi, la cerere, numai suprafeţele de teren pe care le-a avut anterior în proprietate.
Se arată în recursul în anulare că în regiunea Transilvania, dreptul de proprietate se posedă prin extrasul de Carte funciară.
Se mai arată, de asemenea, că în cauză a fost efectuată şi o expertiză tehnică din care rezultă că terenul cu vegetaţie forestieră la care este îndreptăţit pârâtul, este de44 ha 6897 mp; restul terenului ce i-a fost atribuit aparţinând Statului Român precum şi altor instituţii sau persoane fizice care au vocaţie potrivit legii, să dobândească dreptul de proprietate asupra bunurilor respective.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că Direcţia silvică Baia Mare are calitate procesual activă pentru următoarele considerente, conform prevederilor art. 7 din HG nr. 982/1998: Regia Naţională a Pădurilor are în administrare fondul forestier, proprietatea publică a statului, iar conform art. 6 din Regulamentul privind organizarea Regiei, printre atribuţiile ce-i revin este şi aceea de a reprezenta în justiţie interesele statului.
La rândul lor, Direcţiile silvice reprezintă interesele şi îndeplinesc atribuţiile Regiei Naţionale a Pădurilor în raza teritorială în care au fost organizate iar conform Regulamentului art. 8, directorul direcţiei reprezintă şi susţine interesele Regiei în faţa organelor jurisdicţionale.
În consecinţă – direcţia silvică are calitatea procesual activă, deci excepţia nu este fondată.
În ceea ce priveşte recursul în anulare propriu-zis urmează a reţine că într -adevăr conform prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 1/2000 „Comunele, oraşele şi municipiile care au deţinut în proprietate terenuri cu vegetaţie forestieră păduri, zăvoaie, tufărişuri, fâneţe şi păşuni împădurite redobândesc la cerere, proprietatea acestora".
Acelaşi text de lege precizează că redobândirea este „în limitele probate cu actele care atestă suprafeţele solicitate în condiţiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 18/1991.
Din actele depuse la dosar rezultă că Primăria Comunei Deseşti nu a fost proprietara terenurilor a căror reconstituire a solicitat-o, pentru că nu a achitat preţul de expropriere Statului Român, astfel cum rezultă din sentinţa de expropriere nr. 146 din 12 august 1922, motiv pentru care nu s-a făcut intabularea.
În Transilvania dreptul de proprietate se probează prin extrasul de Carte Funciară.
În atare situaţie Primăria Deseşti nu şi-a intabulat dreptul în Cartea funciară, terenurile forestiere în litigiu au rămas în proprietatea statului pentru că şi în prezent dreptul acestuia este intabulat.
Expertiza tehnică efectuată în cauză arată de altfel în mod expres numărul CF nr topa, denumirea locului, suprafaţa tabulară şi proprietarii tabulari, rezultând că proprietatea Comunei este de 44 ha 6897 mp, celelalte suprafeţe de pădure aparţinând bisericii, şcoli, composesaraţilor şi persoane fizice.
În consecinţă hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a prevederilor legale mai înainte menţionate şi cu apreciereagreşită a probelor determinând o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Având în vedere că prin Decizia civilă nr. 915 din 18 aprilie 2002 Curtea de apel Cluj a respins ca nefondat recursul formulat de către reclamantă împotriva acestei decizii a instanţei de apel în baza art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa Decizia criticată, admiţând recursul formulat de către reclamantă în sensul respingerii apelului formulat împotriva sentinţei civile nr. 671 din 12 aprilie 2001 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei cu consecinţa menţinerii acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie.
Casează Decizia civilă nr. 915 din 18 aprilie 2002 a Curţii de Apel Cluj, precum şi Decizia civilă nr. 1228/A din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului Maramureş şi, în consecinţă, menţine sentinţa civilă nr. 671 din 12 aprilie 2001 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei.
Irevocabilă
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 551/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 546/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
