ICCJ. Decizia nr. 411/2003. Civil. Actiune în constatare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 411.
Dosar nr. 1913/1/2003
Şedinţa publică din 26 aprilie 2006
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 13 ianuarie 1999 reclamanţii N.V. şi N.F. au chemat în judecată pe pârâţii C.N., pe moştenitorii defunctului P.N. şi anume P.C., P.I., P.E., ş.a., Comisia locală Mireşu Mare pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, Comisia judeţeană Maramureş pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa:
- Să se constate că reclamanţii au dobândit dreptul de proprietate, prin cumpărare, asupra casei de locuit situate în Lucăceşti, să fie validate actele de vânzare-cumpărare sub semnătură privată încheiate la data de 10 mai 1976 şi respectiv 8 mai 1995 care atestă vânzările succesive ale casei între pârâţii C.N. şi P.N., acesta din urmă vânzând reclamanţilor; să se pronunţe o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare autentic.
- Să se constate că reclamanţii au dobândit prin efectul legii dreptul de proprietate asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti în limita suprafeţei de 1000 mp conform art. 24 din Legea nr. 18/1991 republicată.
- Să se anuleze parţial titlul de proprietate nr. 59938/19 eliberat de Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 pe numele lui C.I. înscris în C.F. Lucăceşti, nr. top 218/3/1 pentru suprafaţa de 1000 mp.
- Să se anuleze certificatul de moştenitor nr. 1454/1994 eliberat pe numele pârâtului C.C.L. pentru aceeaşi suprafaţă de 1000 mp.
- Să se anuleze contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 146 din 6martie 1998 încheiat între C.C.L. şi P.G. şi P.L. pentru suprafaţa de 1000 mp în litigiu.
- Să se dispună rectificarea C.F. Lucăceşti, nr.top 218/3/1 şi să se restabilească situaţia anterioară.
- Să se dispună intabularea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1000 mp şi a imobilului situat în Lucăceşti conform schiţei de dezmembrare care să facă parte integrantă din hotărâre.
Prin sentinţa civilă nr. 6993 din 18 decembrie 2000 pronunţată de Judecătoria Baia-Mare a fost respinsă acţiunea precizată formulată de reclamanţii N.V. şi N.F.
Reclamanţii au fost obligaţi în solidar să plătească pârâţilor P.G. şi P.L. suma de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de fond a reţinut din probele administrate că înainte de colectivizare terenul în litigiu a aparţinut numitei C.R. care l-a dat spre folosinţă pârâtului C.N. ce-i era o rudă îndepărtată.
Între anii 1962-1963, pârâtul C.N. a construit pe acest teren o casă din lemn şi lut, fără autorizaţie de construcţie, pe care a folosit-o până în anul 1973. Construcţia este identificată cu numărul de casă 93 din Lucăceşti şi a fost vândută de C.N. numitului P.N. în anul 1976, cu act sub semnătură privată iar din preţul de 20.000 lei, suma de 3.000 lei a fost predată proprietarei C.R. (fila 10 dosar).
Martorii audiaţi în cauză au relatat că P.N. nu a locuit în casă ci a folosit doar terenul pe care la data de 8 mai 1995 l-a vândut prin înscris sub semnătură privată reclamantei N.F. şi implicit şi soţului acesteia N.V. ce au solicitat prin acţiune validarea vânzărilor succesive şi pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.
Acest capăt de cerere a fost respins de instanţa de fond cu motivarea că nu s-a făcut dovada că vânzătorii din actele sub semnătură privată au fost proprietarii tabulari ai imobilului, iar pe de altă parte, cu privire la prima vânzare-cumpărare dintre C.N. şi P.N. a fost respinsă acţiunea pentru validarea convenţiei prin sentinţa civilă nr. 5731 din 18 octombrie 1996 a Judecătoriei Baia Mare, definitivă prin Decizia civilă nr. 932/A din 17 septembrie 1997 a Tribunalului Maramureş. Astfel, dacă prima vânzare-cumpărare nu a fost validată, cu atât mai mult a doua vânzare-cumpărare nu poate fi validată întrucât vânzătorul P.N. nu are titlu asupra imobilului şi nici drept să dispună juridic de acesta. De altfel, a doua vânzare-cumpărare a imobilului a avut loc la data de 8 mai 1995 când Comisia judeţeană de aplicare a Legii nr. 18/1991 emisese deja titlul nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 pe numele lui C.I., autorul pârâtului C.C.L., deci P.N. a fost de rea credinţă când a vândut imobilul către reclamanţii N. prin înscris sub semnătură privată.
Cererea de a se constata că reclamanţii au devenit proprietarii terenului de 1000 mp aferent casei construită de pârâtul C.N. prin efectul art. 24 din Legea nr. 18/1991 a fost respinsă întrucât reclamanţii nu au urmat procedura legală şi nu au cerut imobilul din Lucăceşti Comisiei Locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 cererea pentru acest imobil fiind făcută de C.I., căruia i s-a emis titlul de proprietate.
Pentru că reclamanţii nu au cerut Comisiei locale de aplicare a Legii nr. 18/1991 imobilul în litigiu şi nu au urmat procedura instituită de acest act normativ a fost respins şi petitul acţiunii pentru anularea titlului de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 emis pe numele lui C.I., antecesorul pârâtului C.C.L.
Cererea de anulare a certificatului de moştenitor nr. 1454/1994 eliberat pârâtului C.C.L., unicul moştenitor al defunctului C.I., a fost respinsă ca prescrisă prin depăşirea termenului de 3 ani prevăzut de Decretul nr. 167/1958 în raport de împrejurarea că acţiunea a fost promovată la data de 13 ianuarie 1999 iar certificatul a fost eliberat în anul 1994.
Petitul prin care reclamanţii au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 144 din 6 martie 1998 prin care pârâtul C.C.L. a vândut terenul în litigiu pârâţilor P.G. şi P.L. a fost de asemenea respins cu motivarea că reclamanţii nu au calitate procesuală activă, fiind terţi faţă de convenţia părţilor. Mai mult, această convenţie s-a încheiat pe baza titlului emis conform Legii nr. 18/1991 autorului vânzătorului C.C.L., act juridic ce a intrat în circuitul civil şi nu mai poate fi modificat sau anulat. Totodată s-a reţinut că pârâţii P.G. şi P.L. au fost de bună credinţă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.
Ca o consecinţă a respingerii capetelor de cerere menţionate, instanţa de fond a respins şi cererile reclamanţilor privind rectificarea cărţii funciare şi intabularea lor ca proprietari în cartea funciară pentru terenul în suprafaţă de 1000 mp.
Apelul declarat de reclamanţii N.V. şi N.F. împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 903/A din 18 iulie 2001 pronunţată de Tribunalul Maramureş, secţia civilă.
Instanţa de apel a constatat că probele administrate justifică situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond ce a făcut o interpretare judicioasă şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii N.V. şi N.F. au declarat recurs.
Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, prin Decizia nr. 203 din 31 ianuarie 2002 a admis recursul reclamanţilor, a modificat Decizia pronunţată de tribunal, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei Judecătoriei Baia Mare pe care a schimbat-o în totalitate şi a admis acţiunea reclamanţilor.
În consecinţă, a constatat nulitatea parţială a titlului de proprietate nr. 59938/19 eliberat de Comisia judeţeană Maramureş în favoarea defunctului proprietar C.I., pentru suprafaţa de teren de 1000 mp, teren intravilan situat în tarlaua „Acasă", aferent parcelei cu nr. topo 218/3/1 din C.F. Lucăceşti.
Pârâtul C.N. a fost obligat să procedeze la validarea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiată la data de 10 mai 1976 având ca obiect imobilul situat în Lucăceşti, compus din casă, curte şi grădină în suprafaţă de 1000 mp, în caz contrar, prezenta hotărâre va ţine loc de act de vânzare-cumpărare autentic.
Au fost obligaţi pârâţii moştenitori ai defunctului P.N. să procedeze la validarea promisiunii de vânzare-cumpărare încheiate cu reclamanţii la data de 8 mai 1995 cu privire la acelaşi imobil, în caz contrar, prezenta hotărâre va ţine loc de act de vânzare-cumpărare autentic.
S-a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 406-144 din 6 martie 1998 de Biroul notarului public F.M., pentru suprafaţa de 1000 mp teren intravilan şi s-a dispus rectificarea C.F. Lucăceşti în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâţilor P.L. şi P.G., cu privire la acest teren, aferent topograficului nr. 218/3/1.
Totodată s-a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanţilor, cu titlu de cumpărare, conform schiţei de dezmembrare vizată de O.C.O.T sub nr. 2689 din 7 septembrie 1999 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pârâţii P.L. şi P.G. au fost obligaţi în solidar să plătească reclamanţilor cheltuieli de judecată la toate instanţele în sumă de 16.512.500 lei.
Instanţa de recurs a reţinut în esenţă, că prin art. 23 alin. (1) din Legea nr. 18/1991 şi art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 legiuitorul a realizat o veritabilă împroprietărire, respectiv toţi proprietarii locuinţelor, fie originari, fie dobânditori prin acte între vii ori mortis causa au devenit proprietari şi asupra terenului aferent casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, a curţii şi grădinii din jurul acestora.
Transmisiunea proprietăţii asupra terenului operează în puterea legii, fără promovarea unei cereri exprese din partea deţinătorilor.
Din această perspectivă, s-a constatat că reclamanţilor N.V. şi N.F., ce deţin în folosinţă locuinţa şi terenul de 1000 mp din Lucăceşti, imobil cumpărat printr-un înscris sub semnătură privată din data de 8 mai 1995 de la P.N., care la rândul său l-a cumpărat de la pârâtul C.N. în anul 1976, li se cuvine proprietatea asupra terenului în litigiu.
Ca atare, s-a considerată că nelegal s-a emis titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 pe numele lui C.I. , autorul pârâtului C.C.L. care a vândut terenul în suprafaţă de 1000 mp (ce face parte din cei 3007 mp) în litigiu pârâţilor P.L. şi P.G. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 406-144 din 6 martie 1998.
Atât titlul de proprietate cât şi contractul de vânzare-cumpărare au fost anulate parţial, numai cu privire la suprafaţa de teren de 1000 mp din tarlaua „Acasă", situată în Lucăceşti.
La data de 31 ianuarie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr. 203 din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă, în baza art. 330 pct. 2 C. proc. civ. susţinând că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Totodată aceasta este şi vădit netemeinică.
În esenţă, Procurorul General arată că instanţa de recurs a încălcat dispoziţiile art. 11 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar ce prevede că „stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor se face la cerere" iar cererea se depune şi se înregistrează în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Prin urmare stabilirea dreptului de proprietate nu operează din oficiu ci numai la cererea persoanelor interesate, cerere care trebuia făcută în termenul de decădere prevăzut de lege.
În cauză, singurul care a depus cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu a fost C.I., autorul pârâtului C.C.L., căruia, în mod legal i s-a eliberat titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994.
Întrucât reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de Legea nr. 18/1991 în vederea constituirii dreptului lor de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nu au dobândit construcţia de la adevăratul proprietar, în speţă nu sunt întrunite cerinţele art. 24 din lege.
Se mai susţine în recursul în anulare că art. 46 din Legea nr. 18/1991 impune forma autentică pentru înstrăinarea terenurilor aflate în intravilanul sau extravilanul localităţii, astfel că cele două chitanţe sub semnătură privată din 10 mai 1976 şi 8 mai 1995 sunt nule de drept şi au doar valoarea unor promisiuni de vânzare a imobilului în viitor.
Pentru constatarea valabilităţii acestor convenţii este obligatoriu ca promitentul-vânzător să fie titularul dreptului de proprietate asupra imobilului.
Or, în cauză la data de 8 mai 1995 când reclamanţii N. au cumpărat cu chitanţă sub semnătură privată imobilul, proprietar al acestuia era C.C.L. aşa cum atestă titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 şi certificatul de moştenitor nr. 1454 din 15 decembrie 1994 şi nu P.N. ce apare în înscrisul privat.
De altfel, acelaşi imobil a fost cumpărat tot cu chitanţă sub semnătură privată la data de 10 mai 1976 de P.G. (nu de P.N.) de la pârâtul C.N. Deci, reclamanţii au cumpărat imobilul de la o altă persoană decât P.G., primul cumpărător.
Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 5731 din 18 octombrie 1996 a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă şi irevocabilă, P.N. a fost obligat să lase în deplină proprietate pârâtului C.C.L. imobilul ce a făcut obiectul chitanţei sub semnătură privată. În acest proces s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că proprietarul imobilului este C.C.L. şi că P.N. nu are titlu legal asupra acestui bun.
Se mai menţionează în recursul în anulare că în ce priveşte contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 406-144 din 6 martie 1998 încheiat între pârâtul C.C.L. şi pârâţii P.L. şi P.G., nu sunt motive de nulitate întrucât a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor art. 948 C. civ. La data perfectării convenţiei C.C.L. era proprietar tabular asupra imobilului iar în favoarea cumpărătorilor Pop operează prezumţia de bună credinţă la care se referă art. 1898 C. civ., prezumţie ce nu a fost răsturnată de reclamanţi prin nici un mijloc de probă.
Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
La data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, imobilul în litigiu, respectiv terenul în suprafaţă de 1000 mp era cultivat de numitul P.N. care nu folosea şi casa existentă pe teren, aşa cum au declarat martorii audiaţi la instanţa de fond. P.N. deţinea imobilul în baza chitanţei sub semnătură privată din 10 mai 1976 prin care pârâtul C.N. îl vânduse, deşi anterior colectivizării terenul era în proprietatea numitei C.R. care îi permisese să folosească parcela de teren din tarlaua „Acasă" situată în Lucăceşti.
Succesorul lui C.R., respectiv C.I. a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate la comisia locală care i-a eliberat titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 asupra terenului în suprafaţă de 3007 mp din care făcea parte şi suprafaţa de 1000 mp în litigiu.
La data de 10 mai 1995, după emiterea titlului de proprietate pe numele lui C.I., numitul P.N. vinde imobilul reclamanţilor N.V. şi N.F. prin chitanţă sub semnătură privată.
Este de observat că pârâtul C.C.L., moştenitorul lui C.I. conform certificatului de moştenitor nr. 1454/1994 şi-a intabulat dreptul de proprietate în cartea funciară.
În contextul celor expuse se constată că singura cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu a formulat-o numitul C.I. căreia i s-a eliberat titlul de proprietate de către Comisia judeţeană Maramureş. În acest sens este adresa nr. 1668 din 16 noiembrie 1999 emisă de Primarul comunei Mireşu Mare (fila 39 dosar judecătorie).
Într-adevăr, prin art. 23 din Legea nr. 18/1991 legiuitorul a realizat o împroprietărire a celor ce deţineau locuinţe, pentru terenul aferent acestora, curtea şi grădina, dat pentru constituirea dreptului de proprietate asupra terenului, persoanele interesate aveau obligaţia să depună cerere în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 18/1991.
Atât C.N., P.N. cât şi reclamanţii N. nu au depus cerere pentru stabilirea dreptului de proprietate în termenul defipt de lege. La comisia locală pârâţii şi reclamanţii au formulat cereri de abia în anul 1998, după ce se emisese titlul de proprietate asupra imobilului pe numele lui C.I. şi după ce imobilul fusese înstrăinat de moştenitorul acestuia, C.C.L., către pârâţii P.L. şi P.G.
Cum stabilirea dreptului de proprietate prin constituire sau reconstituire nu operează „din oficiu" ci la cererea persoanelor îndreptăţite se constată că titlul de proprietate nr. 59938/19 din 14 iulie 1994 emis pe numele lui C.I. este legal şi nu este afectat de nici o cauză de nulitate absolută.
În mod nelegal, Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de recurs, a anulat parţial titlul menţionat bazându-se pe o interpretare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 18/1991, interpretare ce a condus la încălcarea art. 11 din actul normativ evocat.
Cu privire la vânzarea succesivă prin cele două convenţii sub semnătură privată a imobilului în litigiu, este de observat că acestea nu pot fi validate întrucât promitentul vânzător, respectiv C.N. nu avea calitatea de proprietar al imobilului pentru a-l putea transmite legal lui P.N. şi apoi acesta din urmă către reclamanţii N.
Singurul proprietar al terenului în litigiu s-a dovedit a fi pârâtul C.C.L. care a înstrăinat legal bunul pârâţilor P.L. şi P.G., ce beneficiază de prezumţia de bună credinţă iar contractul respectă cerinţele art. 948 C. civ., fiind în afara oricărei cauze de nulitate.
Aşa fiind, prin încălcarea esenţială a legii, Curtea de Apel Cluj a admis recursul reclamanţilor şi în fond a admis acţiunea acestora.
Faţă de cele ce preced şi în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General, va casa Decizia civilă nr. 203 din 31 ianuarie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Cluj şi va respinge recursul declarat de reclamanţii N.V. şi N.F. împotriva deciziei pronunţate de Tribunalul Maramureş.
Conform art. 274 C. proc. civ. va obliga pe intimaţii-reclamanţi N.V. şi N.F. la 15.000.000 lei cheltuieli de judecată intimaţilor-pârâţi P.L. şi P.G. în această fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva deciziei nr. 203 din 31 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Casează Decizia atacată şi respinge recursul declarat de reclamanţii N.V. şi N.F. împotriva deciziei nr. 903/A din 18 iulie 2001 a Tribunalului Maramureş.
Obligă pe intimaţii-reclamanţi N.V. şi N.F. la 15.000.000 lei (RON) cheltuieli de judecată către P.L. şi P.G.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4561/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 406/2003. Civil. Legea nr.10/2001. Recurs → |
|---|
