CSJ. Decizia nr. 4379/2003. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4379
Dosar nr. 1527/2003
Şedinţa publică din29 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :
La data de 2 octombrie 2000 reclamanta S.C. I. SA Câmpina a chemat în judecată pe pârâţii N.L. şi G.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se stabilească răspunderea civilă a acestora pentru daune aduse reclamantei şi să fie obligaţi, în solidar, la plata sumei de 836.168.612 lei reprezentând prejudiciu creat prin gestionarea defectuoasă a patrimoniului societăţii.
În motivarea acţiunii reclamanta a învederat că pârâtul N.L. a fost numit Preşedinte al consiliului de administraţie şi Director conform contractului de muncă din 3 decembrie 1997, iar pârâtul G.A. a fost numit Director economic, însărcinat să exercite control financiar preventiv, potrivit contractului de muncă din 2 decembrie 1997. În funcţiile încredinţate, cei doi pârâţi au încheiat, în numele societăţii reclamante, trei contracte de furnizare cu S.C. R.P. S.A. Bucureşti, S.C. T. S.A. Tîrgovişte şi S.C. I.S. S.R.L. Constanţa prin careau livrat o serie demateriale electrotehnice produse de reclamantă, iar în toate cele trei cazuri societăţile beneficiare nu au achitat contravaloarea mărfurilor livrate.
A susţinut reclamanta că toate cele trei contracte au fost semnate de pârâţi, fără ca ei să verifice bonitatea şi solvabilitatea firmelor, fără a solicita garanţii pentru plata preţului mărfurilor livrate şi cu toate că livrările de produse s-au făcut succesiv, la diverse date, pârâţii nu au urmărit încasarea preţului pe măsura livrării mărfurilor, pentru a fi stopată furnizarea în momentul constatării că beneficiarii sunt răi platnici.
În şedinţa publică din 10 ianuarie 2001, la cererea celor doi pârâţi, au fost introduşi în cauză de Tribunalul Prahova şi numiţiiC.M. şi M.G., ceilalţi doi administratori ai societăţii, fără ca societatea reclamantă, titulară a acţiunii, să fi formulat o cerere scrisă sau să i se fi pus în discuţie măsura luată.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Prahova, secţia civilă, prin sentinţa nr. 34 din 27 februarie 2001, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii N.L. şi G.A. şi a respins acţiunea reclamantei faţă de aceşti pârâţi în temeiul excepţiei. Aceeaşi instanţă, a constatat că pârâţii C.M. şi M.G. nu au calitate procesuală pasivă şi a respins acţiunea faţă de aceştia în temeiul unui atare considerent.
Apelurile declarate împotriva acestei sentinţe de reclamanta S.C. I.S.A. Câmpina şi de pârâţii N.L. şi G.A. au fost respinse ca nefondate prin Decizia nr. 92 din 13 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel instanţele au reţinut şi motivat că, prin hotărâri definitive şiirevocabile, cele trei societăţi beneficiare ale mărfurilor livrate au fost obligate la suma totală de 836.168.612 lei reprezentând contravaloare produse şi penalităţi de întârziere, astfel că reclamanta nu-şi mai poate constitui un alt titlu pentru acelaşi debit, chiar dacă una dintre societăţile debitoare este insolvabilă. Pe de altă parte, aceeaşi sumă de 836.168.612 lei a fost imputată de reclamantă pârâţilor N.L. şi G.A., ambele decizii de imputare fiind însă anulate prin hotărâri irevocabile ale instanţelor judecătoreşti.
Cu referire la pârâţii C.M. şi M.G. s-a hotărât că aceştia nu au calitate procesuală pasivă, deoarece, conform art. 150 din Legea nr. 31/1990, numai adunarea generală a asociaţilor este aceea care decide împotriva căror administratori se porneşte acţiunea în răspundere pentru prejudicii aduse societăţii.
Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a păstrat sentinţa tribunalului, în termen legal au declarat recurs reclamanta S.C. I. S.A. Câmpina şi pârâtul N.L.
În motivarea recursului reclamanta a susţinut următoarele motive de casare: pârâţilor N.L. şi G.A.ca administratori ai societăţii, în calitate de mandatari ai acesteia, li se aplică atât normele generale ale mandatului de drept comun cât şi a mandatului comercial, astfel că litigiul trebuia judecat de instanţele comerciale, iar nu de cele civile; întrucât societăţile debitoare nu dispun de bani pentru achitarea debitului şi nu deţin bunuri pentru valorificare, reclamanta fiind în imposibilitate de executare a titlurilor executorii, se impunea a fi antrenată răspunderea primilor doi pârâţi; existenţa unor titluri executorii pentru debitul creat de pârâţi, nu exclude răspunderea acestora pentru prejudiciile cauzatereclamantei.
În dezvoltarea recursului pârâtul N.L. critică soluţia adoptată în cauză referitoare la lipsa calităţii procesuale active a celorlalţi doi administratori C.M. şi M.G.
Cu privire la recursul reclamantei, constată următoarele:
Din înscrisurile aflate la dosarul de fond rezultă că între recurenta-reclamantă şi pârâtul N.L. s-a încheiatun contract de muncă ce a fost înregistrat sub nr. 216.201 din 3 decembrie 1997 la Direcţia de Muncă şi Ocrotiri Sociale a Judeţului Prahova. Din înscrisul aflat laacelaşi dosar se constată că între recurenta-reclamantă şi pârâtul G.A.(A.) s-a încheiat, de asemenea, un contract de muncă înregistrat la Direcţia de Muncă şi Ocrotiri Sociale a Judeţului Prahova sub nr. 216.202 din 3 decembrie 1997. Ambele acte juridice cuprind clauze referitoare la drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale angajatului, precum şi la răspunderile părţilor contractante.
Tocmai în considerarea raporturilor juridice de muncă ce au avut ca izvor cele două contracte, societatea reclamantă a imputat, prin deciziile nr. 26/10 noiembrie 1998 şi nr.28/9 decembrie 1998 sumele de bani ce fac obiect al acţiunii în daune din prezentul litigiu, în considerentele deciziilor de imputare reclamanta făcând referire şi la atribuţiile de serviciu defectuos îndeplinite de cei doi pârâţi. Cu alte cuvinte, ceea ce a prevalat într-un prim demers de recuperare a daunei a fost calitatea de salariaţi a pârâţilor şi nu funcţia lor de administratori ai societăţii comerciale.
Este necontestat în cauză că, ambele decizii de imputare au fost anulate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, reţinându-se, printre altele, că reclamanta are titluri executorii în contra societăţilor debitoare, beneficiare a livrărilor dispuse de cei doi pârâţi.
Pe cale de consecinţă, problema care se pune în litigiul de faţă este aceea dacă societatea comercială care a pierdut dreptul de a-şi recupera dauna conform prevederilor Codului Muncii îşi poate valorifica aceleaşi pretenţii pe calea acţiunii în justiţie promovată în condiţiile dreptului comun.
Pretenţiile care derivă din raporturi reglementate de Codul Muncii pot şi trebuie să fie valorificate numai pe căile şi în termenele prevăzute de acest cod. În consecinţă, de lege lata, raporturilor juridice de muncă le sunt aplicabile dispoziţiile speciale de fond şi de procedură prin care s-a urmărit soluţionarea, în anumite condiţii şi fără întârziere, a oricăror litigii de această natură. Într-adevăr, nu pot exista două mijloace de a acţiona, alternativ, pentru valorificarea aceleaşi pretenţii, născute dintr-un raport de muncă, calea prevăzută de Codul Muncii fiind exclusivă.
Prin urmare, în temeiul unei jurisprudenţe constante, persoana care nu şi-a valorificat o atare pretenţie în condiţiile Codului Munciinu se va putea adresa instanţei de drept comun pe calea acţiunii civile în valorificarea aceleaşi pretenţii, astfel că, în mod corect instanţele au calificat prezentul demers judiciar al reclamantei faţă de primii doi pârâţi ca inadmisibil, litigiul nefiind, pentru considerentele arătate, nici de dreptul muncii şi nici comercial.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat.
Având în vedere că prin hotărârile date în cauză instanţele nu au pronunţat nici o „condamnare" faţă de pârâtul N.L. şi întrucât prin motivele de casare ale acestui pârât se urmăreşte antrenarea răspunderii unor persoane nechemate în judecată de reclamantă, recursul pârâtului se priveşte ca nefondat şi va fi respins în consecinţă.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de reclamanta S.C. I. S.A. Câmpina şi de pârâtul N.L. împotriva deciziei nr.92 din 13 septembrie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti,secţia civilă.
Obligă pe recurenta reclamantă şi pe recurentul pârât să plătească intimatului pârât G.A. suma de 5.000.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată şi intimaţilor pârâţi C.M. şi M.G. suma de 5.000.000 lei cu acelaşi titlu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 438/2003. Civil. Anulare casaatorie. Recurs | CSJ. Decizia nr. 434/2003. Civil. Revizuire → |
|---|
