CSJ. Decizia nr. 438/2003. Civil. Anulare casaatorie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 438.
Dosar nr. 21/2003
Şedinţa publică din29 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 1957/2001, reclamanta F.E., în calitate de mamă a defunctului Ş.Ş., decedat la 2 decembrie 2000, a chemat în judecată pe pârâta Ş.D. pentru a se declara nulă absolut căsătoria încheiată la 21 octombrie 2000, pentru a se constata reaua-credinţă a acesteia la încheierea căsătoriei şi a se dispune ca pârâta să-şi reia numele anterior.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că fiul său, respectifv defunctul soţ al pârâtei, fusese diagnosticat în anul1995 cu „schizofrenie paranoidă", boală psihică ce se încadrează în categoria bolilor de alienaţie mintală, fiind pensionat medical în 1995.
S-a susţinut că pârâta a fost avertizată să nu se căsătorească cu defunctul, însă aceasta, mânată de un interes material, a trecut peste faptul că defunctulsuferea de o boală psihică gravă, urmărind să obţină apartamentul pe care îl avea în proprietate.
Prin sentinţa civilă nr. 616 din 10 iulie 2002, Tribunalul Maramureş a respins acţiunea.
Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că pârâta s-a căsătorit cu defunctul în condiţiile în care urma să dea naştere unui copil.
S-a reţinut că, potrivit art. 9 C. fam., este oprit să se căsătorească alienatul mintal fiind nulă căsătoria încheiată cu încălcarea acestor dispoziţii.
Scopul urmărit de legiuitor atunci când a sancţionat cu nulitatea încheierea unei căsătorii, a fost acela de a asigura în cadrul căsătoriei raporturi normale între soţi, precum şi de a înlătura posibilitatea procreării unor copii cu deficienţe psihice. Or, în speţă, soţii s-au căsătorit fără ca cineva, cu atât mai mult reclamanta, care cunoştea ca mamă starea de sănătate mintală a fiului, să invoce acest impediment la căsătorie; mai mult, ei au procreat un copil.
Interesul copilului nu este acela de a fi declarat copil din afara căsătoriei, el oricum moştenindu-şi tatăl, partea sa din moştenire neputând fi înstrăinată decât în anumite condiţii prevăzute de lege.
Tribunalul a reţinut că reclamanta nu justifică un interes în a cere nulitatea căsătoriei.
Împotriva acestei sentinţe, reclamanta a declarat apel, care, prin Decizia civilă nr. 138 din 7 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, a fost admis, sentinţa a fost modificată în sensul că a fost admisă în parte acţiunea, căsătoria a fost declarată nulă absolut, pârâta urmând să-şi reia numele anterior şi a fost respinsă cererea pentru constatarea relei-credinţe a pârâtei la încheierea căsătoriei.
Curtea de apel a reţinut că, întrucât defunctul a suferit de schizofrenie paranoid catatonică, la data încheierii căsătoriei a fost alienat mintal, or potrivit art. 19 din C. fam., rezultă că interzicerea căsătoriei în cazul alienatului şi debilului mintal este absolută, legea considerând prin definiţie că persoana respectivă nu are discernământul faptelor sale, situaţie care denotă lipsa totală de consimţământ.
Împotriva acestei soluţii, pârâta a formulat recurs, susţinând, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o soluţie greşită, constatând că în cauză există motive de nulitate absolută a căsătoriei, pe baza unor acte ce au servit la pensionarea medicală din cadrul armatei şi a unei expertize făcute după decesul soţului său; a mai precizat că, în lipsa unor constatări proprii, făcute pe o persoană în viaţă, comisia de expertiză nu putea să decidă dacă fostul soţ intra în categoria alienaţilor mintali, act care să stea la baza constatării nulităţii căsătoriei.
Recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente:
Conform art. 9 C. fam., este oprit să se căsătorească alienatul mintal, debilul mintal, precum şi cel care este lipsit vremelnic de facultăţile mintale, cât timp nu are discernământul faptelor sale, căsătoria încheiată cu încălcarea acestor dispoziţii fiind nulă, iar potrivit art. 23 C. fam., căsătoria nulă se consideră putativă dacă, la încheierea ei, a existat buna-credinţă a ambilor soţi sau numai a unuia dintre ei.
Buna-credinţă se prezumă, potrivit dreptului comun, iar cel ce pretinde reaua-credinţă are obligaţia de a o proba.
Nulitatea poate fi invocată de orice persoană interesată.
În speţă, curtea de apel a apreciat greşit probele administrate în cauză, concluzionând că, întrucât defunctul Ş.Ş. a suferit de schizofrenie paranoid catatonică, a fost la data încheierii căsătoriei alienat mintal, motiv pentru care a schimbat în tot sentinţa, a admis acţiunea şi a declarat nulă căsătoria.
Instanţa nu a analizat însă, dacă reclamanta justifică vreun interes în a cere nulitatea acestei căsătorii, după trecerea unui interval de timp considerabil şi, în special, în condiţiile în care putea împiedica încheierea căsătoriei, ca fiind cea mai în măsură să ceară acest lucru. Sub acest aspect, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, având în vedere analiza pertinentă pe care o face privind lipsa interesului reclamantei în promovarea unei asemenea acţiuni.
Susţinerea reclamantei în sensul că doreşte să împiedice pe pârâtă să înstrăineze apartamentul rămas moştenire de la defunct, nu este de natură a fi reţinută, în condiţiile în care, soţiiau procreat un copil; desfiinţarea căsătoriei nu produce efecte cu privire la situaţia legală a copilului, acesta, oricum, urmând a-şi moşteni tatăl. Nu există pericolul ca partea sa din moştenire să fie înstrăinată, acest lucru făcându-se în anumite condiţii prevăzute de lege, cu încuviinţarea autorităţii tutelare etc., iar în cauză nus-a demonstrat că interesul mamei ar fi acela de a-şi prejudicia copilul.
De altfel, din cuprinsul dispoziţiei de principiu a art. 23 alin. (1) C. fam., coroborată cu dispoziţiile art. 24 alin. (1), art. 30, art. 41 şi art. 86 alin. (1) C. fam., art. 937 C. civ. şi art. 1 – 5 din Legea nr. 319/1944, rezultă că în ipoteza bunei credinţe a ambilor soţi, fiecare din ei va păstra donaţiilecei-au fost făcute în vederea căsătoriei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei desfiinţate vor fi prezumate comune, fiecare va datora la nevoie întreţinere celuilalt, iar în caz de deces al unuia din ei, până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a desfiinţat căsătoria, celălalt îl va moşteni, în calitate de soţ supravieţuitor.
Faţă de cele exprimate mai sus, recursul urmează a fi admis, Decizia atacată se va modifica în sensul respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond care va fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta Ş.D. împotriva deciziei civile nr. 138 din 7 noiembrie 2002 a Curţii de Apel Cluj, secţia civilă.
Modifică Decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat de reclamanta F.E. împotriva sentinţei civile nr. 616 din 10 iulie 2002 a Tribunalului Maramureş, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi29 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4392/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... | CSJ. Decizia nr. 4379/2003. Civil → |
|---|
