CSJ. Decizia nr. 4392/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4392
Dosar nr. 2962/2003
Şedinţa publică din 31 octombrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Suceava la data de16 noiembrie 2001, T.A. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei solicitând obligarea acestuia la plata sporului de toxicitate de 15% calculat la îndemnizaţia brută lunară, pentru perioada noiembrie 2000 – martie 2001.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, că a fost magistrat la Curtea de Apel Suceava până la 1 aprilie 2001, când s-a pensionat, pentru limită de vârstă şi vechime integrală în muncă. Că prin Ordinul nr. 2308/C/1998 al Ministerului Justiţiei emis în baza art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului autorităţii judecătoreşti i s-a stabilit spor de toxicitate în cuantum de 15% care i s-a plătit lunar până la data de 1 noiembrie 2000, odată cu intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 când a încetat plata sporului pentru judecători, procurorii beneficiind în continuare de acest spor. Începând cu 1 aprilie 2001 s-a reluat plata sporului, în acest sens fiind avizul Consiliului Superior al Magistraturii (hotărârea nr. 130/13 decembrie 2000).
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Suceava, secţia civilă, a pronunţat sentinţa nr. 27 din 21 ianuarie 2002, prin care a admis acţiunea formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi în consecinţă, a obligat pârâtul să plătească reclamantului sporul de toxicitate de 15% din îndemnizaţia brută de încadrare, aferent perioadei noiembrie 2000 – martie 2001.
A reţinut tribunalul în argumentarea soluţiei, că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 potrivit cărora s-a acordat judecătorilor spor de toxicitate, datorită condiţiilor deosebite în care îşi desfăşoară activitatea, nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000, nici expres şi nici implicit, ceea ce rezultă fără putinţă de tăgadă din hotărârea nr. 130 din 13 decembrie 2000 a Consiliului Superior al Magistraturii şi din actul nr. 145/29 martie 2001 al Ministerului Justiţiei prin care s-a avizat şi dispus plata în continuare a sporului de toxicitate, precum şi efectuarea plăţilor restante privind acest spor. S-a mai motivat că, procurorii care lucrează în aceleaşi condiţii ca judecătorii, au beneficiat în continuare de sporul de toxicitate, situaţie în care, faţă de prevederile de principiu ale art. 2 din Legea salarizării nr. 14/1991, nu pot fi făcute discriminări.
Considerând nejustificate motivele pentru care în perioada noiembrie 2000-martie 2001 reclamantului nu i-a mai fost plătit sporul de toxicitate, acţiunea a fost admisă.
Soluţia tribunalului a fost confirmată de Curtea de Apel Suceava, secţia civilă, prin Decizia nr. 1996 din 25 iunie 2002, ca urmare a respingerii ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Justiţiei, care invocând art. II din OG nr. 83/2000 în conformitate cu care prevederile ordonanţei se aplică în limita bugetelor aprobate de minister după suplimentarea lor corespunzătoare, a arătat că a obţinut o suplimentare a bugetului în limita sumei de 125.000 milioane lei, în loc de 240.000 milioanei lei, ceea ce justifică neplata sporului de toxicitate în intervalul 1 noiembrie 2000-30 martie 2001, situaţie remediată după reexaminarea posibilităţilor financiare.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 şi ale art. 330 pct. 2 din C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei civile nr. 27 din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Suceava şi deciziei nr. 1996 din 25 iunie 2002 a Curţii de Apel Suceava, considerând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Astfel, procurorul general a considerat că instanţele au interpretat şi aplicat greşit legea salarizării, neţinând seama: de prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 50/1996 modificată prin OG nr. 83/2000, potrivit cărora indemnizaţia lunară reprezintă unica formă de remunerare a magistraţilor; de prevederile alin. (2) şi (4) art. IX din OG nr. 83/2000 potrivit cărora pe data intrării în vigoare a ordonanţei se abrogă orice dispoziţii contrare acesteia (abrogare expresă indirectă) şi, de art. II din ordonanţă, potrivit cu care, prevederile acesteia se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Curţii Supreme de Justiţie şi Curţii de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare.
Că de asemenea, instanţele nu au luat în considerare faptul că sumele alocate prin bugetul pe anul 2000 nu acopereau creşterile salariale şi că deşi Ministerul Justiţiei a solicitat suplimentarea lunară a creditelor bugetare necesare, sumele nu au fost acordate.
Cum sumele necesare nu au fost alocate, ordonatorilor de credite nu le incumbă obligaţia de a asigura plata lor decât în limita bugetului.
Recursul în anulare este nefondat.
În mod corect instanţele, prin hotărârile criticate, au reţinut că prevederile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din organele autorităţii judecătoreşti, nu au fost abrogate prin OG nr. 83/2000 nici un mod expres şi nici implicit, sporurile pentru condiţii deosebite de muncă fiind acordate tuturor magistraţilor din România.
Neachitarea pe o perioadă a acestor sporuri, s-a datorat unor situaţii conjucturale şi nu ilegalităţii plăţii, fapt ce explică acordarea în continuare a sporului pentru condiţii deosebite de muncă pe baza aceloraşi prevederi legale.
Apariţia unor disfuncţionalităţi de ordin financiar în sistem, nu sunt de natură a lipsi de efecte dispoziţiile art. 48 alin. (3) din Legea nr. 50/1996 şi prevederile de principiu ale art. 2 din Legea salarizării nr. 14/1991 cu modificările şi completările ulterioare în vigoare până la 1 martie 2003.
Faţă de cele ce preced cum hotărârile criticate nu au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, recursul în anulare se va respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 27 din 21 ianuarie 2002 a Tribunalului Suceava şi deciziei civile nr. 1996 din 25 iunie 2002 a Curţii de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 439/2003. Civil. Lg.10/2001. Recurs | CSJ. Decizia nr. 438/2003. Civil. Anulare casaatorie. Recurs → |
|---|
