ICCJ. Decizia nr. 4569/2003. Civil. Contestatie la executare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 4569
Dosar nr. 2766/2003
Şedinţa publică din 6 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 17 ianuarie 2001 C.C.Măgura, judeţul Buzău a formulat în contradictoriu cu B. Buzău, bancă în faliment şi S.C. S.I. SRL Pârscov contestaţie la executare împotriva formelor de executare efectuate în dosarul nr. 278/2000 al Judecătoriei Pătârlagele, respectiv împotriva actului de adjudecare din 8 ianuarie 2002 în beneficiul S.C. S.I. SRL Pârscov.
În motivarea contestaţiei s-a arătat că în mod greşit s-a adjudecat spaţiul „brutărie", precum şi terenul în suprafaţă de 396 m.p., acesta din urmă nefiind prevăzut în contractul de garanţie imobiliară.
S.C. I.I. S.R.L. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, solicitând admiterea contestaţiei la executare, întrucât a cumpărat o parte din clădirea în litigiu, în anul 1997.
Prin sentinţa civilă nr. 213 din 25 februarie2002 a Judecătoriei Pătârlagele a fost admisă contestaţia, precum şi cererea de intervenţie, dispunându-se anularea actului de adjudecare din 8 ianuarie 2002, procesul-verbal de licitaţie din aceeaşi dată, precum şi procesul-verbal de situaţie din 12 octombrie 2001.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de judecată a reţinut în esenţă că din analiza clauzelor contractului de garanţie nr. 324/996 nu rezultă că s-a instituit ipotecă şi asupra terenului aferent construcţiei „brutărie" şi că o parte din această construcţie a fost vândută intervenientei.
Prin Decizia nr. 1035 din 29 mai 2002 a Tribunalului Buzău,secţia civilă, au fost admise recursurile declarate de părţi împotriva acestei sentinţe, fiind modificată hotărârea în sensul respingerii contestaţiei la executare şi a cererii de intervenţie.
S-a reţinut că în raport de prevederile art. 488 alin. (1) şi art. 492 C. proc. civ., chiar dacă în contractul de garanţie imobiliară nu s-a trecut în mod expres şi terenul, nimic nu opreşte pe creditor să urmărească şi bunurile neipotecate, cum este cazul terenului intrat în patrimoniul debitoarei, prin sentinţa civilă nr. 1373 din 18 august 1998 a Judecătoriei Pătârlagele. Cu privire la cererea de intervenţie, s-a apreciat că aceasta a fost greşit admisă, întrucât actele fiscale, în raport de care se pretinde dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile urmărite, nu sunt opozabile creditoarei.
Considerând că această decizie a fost pronunţată cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a declarat recursul în anulare de faţă, solicitând casarea ei şi pe fond respingerea recursului şi menţinerea soluţiei adoptată de instanţa de fond.
Se susţine în esenţă că prin contractul de împrumut cu garanţie imobiliară autentificat sub nr. 324 din 26 februarie 1996, C.C.Măgura a garantat împrumutul de 10 milioane lei cu spaţiul „brutărie". Formele de executare silită pentru neplata împrumutului au vizat acest imobil. În actul de adjudecare a fost inclus în mod greşit şi terenul în suprafaţă de 396 m.p., aferent brutăriei. În plus se reţine că valoarea bunurilor urmărite de 104 milioane lei este superioară creanţei garantate de 27 milioane lei, astfel că nu se impunea urmărirea şi a altor bunuri decât cele ipotecate.
Recursul în anulare este întemeiat, urmând a fi admis în raport de cele ce urmează.
Din actele dosarului rezultă că prin contractul de împrumut autentificat sub nr. 324 din 26 februarie 1996 C.C.Măgura a garant restituirea împrumutului în valoare de 10 milioane lei, cu imobilul proprietatea sa, cu destinaţie de brutărie, indicat ca atare în cuprinsul actului. S-a întocmit la data acordării împrumutului şi un raport de expertiză tehnică imobiliară, în cadrul căruia s-a stabilit valoarea imobilului cu o suprafaţă de 140,22 m.p., şi depozit de cărbuni în suprafaţă de 44 m.p., la suma de 72 milioane lei.
Pentru neplata împrumutului la scadenţă, s-a început executarea silită prin efectuarea comandamentului la 1 februarie 1999. Apoi, la 17 mai 1999 s-a întocmit procesul verbal de situaţie, în care se arată în detaliu compunerea imobilului supus executării, însumând suprafaţa de 184,22 m.p., aceeaşi cu lotul menţionat în primul raport de expertiză, la care s-a făcut referire.
Cu ocazia reluării procedurii de executare silită, în anul 2001, a fost reactualizată valoarea bunului indisponibilizat la suma de 104.200.000 lei.S-a întocmit apoi un nou proces-verbal de situaţie de executorul bancar B.I., în care este cuprins acelaşi imobil, cu o suprafaţă utilă, totală de 184,22 m.p. Şi în publicaţiile de vânzare întocmite pentru licitaţie, este trecut de asemenea imobilul cu suprafaţa totală menţionată.
Cu toate acestea, în actul de adjudecare în litigiu încheiat la 8 ianuarie 2002, alături de imobilul în suprafaţă utilă de 184,22 m.p. este trecut şi terenul aferent în suprafaţă de 396 m.p.
De reţinut că această alăturare la obiectul vânzării şi a terenului, se face numai în actul de adjudecare, pentru că în procesul verbal de licitaţie din data de 8 ianuarie 2002 se menţionează că „s-a procedat la valorificarea bunului constând în brutărie şi depozit de cărbuni", deci nici o referire la teren.
În această situaţie, se constată că sunt întemeiate criticile făcute prin recursul în anulare deciziei, prin care a fost modificată sentinţa, fiind respinsă contestaţia la executare şi cererea de intervenţie.
Rezultă din cele redate că a făcut obiectul executării silite numai construcţia, astfel cum este trecută în toate formele de executare şi că numai în final, din eroare în actul de adjudecare este trecut şi terenul.
Este adevărat că potrivit art. 492 C. proc. civ., creditorul ipotecar poate urmări în acelaşi timp şi imobilele neipotecate ale debitorului său. Dar, această posibilitate legală de a urmări şi alte bunuri, nu justifică soluţia de respingere a contestaţiei, întrucât în speţă nu se impunea o atare măsură, pentru că numai valoarea bunului supus vânzării şi trecut ca atare în actul de garanţie, depăşea cu mult valoarea creanţei actualizată.
Aşa fiind, recursul în anulare de faţă urmează a fi admis în condiţiile art. 312 alin. (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., şi a se modifica Decizia atacată, în sensul admiterii recursurilor declarate de părţile interesate împotriva sentinţei, ce va fi menţinută în parte în sensul că anularea actelor de adjudecare în litigiu, priveşte numai terenul în suprafaţă de 396 m.p., astfel rămânând în vigoare actele de înstrăinare a construcţiei,brutărie cu anexă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1035 din 29 mai 2002 a Tribunalului Buzău, pe care o modifică astfel:
Admite recursurile declarate de S.C. S.I. SRL – comuna Pârscov- Buzău şi S.C. R.V.A. Buzău împotriva sentinţei civile nr. 213 din 25 februarie 2002 a Judecătoriei Pătârlagele.
Modifică, în parte, sentinţa judecătoriei în sensul că anularea actului de adjudecare din 8 ianuarie 2002 priveşte numai terenul în suprafaţă de 396 m.p.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 457/2003. Civil. Lg 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 453/2003. Civil → |
|---|
