ICCJ. Decizia nr. 459/2003. Civil. Drept de autor - inventie - cerere rectificare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 459.
Dosar nr. 6366/2003
Şedinţa publică din 17 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele :
Prin sentinţa civilă nr. 112 din 22 februarie 1996, Tribunalul Bucureşti, admiţând excepţia invocată de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, a constatat prescris dreptul la acţiune al reclamantului N.M. şi a respins acţiunea formulată de acesta, în contradictoriu cu pârâtele S.C. I.M.N.R. Bucureşti şi S.C. B. S.A. Târnăveni,
Instanţa de fond a reţinut că, prin acţiune, reclamantul a cerut ca pârâtele să fie obligate să-i plătească drepturile ce i se cuvin în calitate de autor al invenţiei – brevet nr. 52193/1969 şi să încheie nota de negociere, în conformitate cu dispoziţiile HG nr. 152/1992. Invenţia a fost aplicată de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni în perioada 1980-1990, dar, raportat la data înregistrării cererii, 12 ianuarie 1995, dreptul la acţiune al reclamantului este prescris.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 21/A din 29 ianuarie 1997, a admis apelul declarat de reclamant, a desfiinţat sentinţa apelată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut că prin art. 66 din Legea nr. 64/1991 autorii de invenţii au fost repuşi în termenul de exercitare a dreptului la acţiune pentru drepturile ce li se cuvin ca urmare a aplicării invenţiilor. Legea nr. 64/1991 a intrat în vigoare la data de 21 ianuarie 1992, dată în raport cu care acţiunea, înregistrată la data de 12 ianuarie 1995, a fost formulată în termen.
Recursurile declarate de reclamant şi de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni împotriva acestei hotărâri au fost respinse de Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 3983 din 26 noiembrie 1997, iar Tribunalul Bucureşti, rejudecând cauza, prin sentinţa civilă nr. 688 din 23 septembrie 1998, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant şi a obligat-o pe pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni să-i plătească suma de 6.185.312.470 lei despăgubiri şi dobânda legală începând cu data introducerii acţiunii până la achitarea integrală a debitului.
De asemenea, pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni a fost obligată la negocierea drepturilor băneşti cuvenite reclamantului pentru invenţia aplicată de aceasta şi la plata sumei de 100.000 lei cheltuieli de judecată, iar acţiunea formulată de reclamant, în contradictoriu cu pârâta S.C. I.M.N.R. S.A., a fost respinsă.
Tribunalul a reţinut că O.S.I.M. a acordat reclamantului, la data de 12 iulie 1969, certificatul de inventator nr.52193 pentru invenţia „Procedeu şi instalaţie pentru separarea particulelor în suspensie din mediile fluide cu temperaturi ridicate şi pentru recuperarea căldurii fizice a acestor medii". Reclamantului i se cuvin drepturile băneşti pentru această invenţie brevetată, aplicată de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, nerecompensată, iar obligaţia de plată aparţine acestei pârâte, care este beneficiara invenţiei.
Reţine instanţa de fond, că suma datorată cu titlu de despăgubiri, pentru perioada 1 octombrie 1995 – 1 iunie 1998, este de 6.185.312.470 lei şi că pentru perioada ulterioară lunii iulie 1998 pârâta S.C. B. S.A. este obligată să negocieze cu reclamantul drepturile băneşti cuvenite, în condiţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.
Prin Decizia civilă nr. 83 din 24 februarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul înlăturării menţiunilor privind obligarea pârâtei-apelante la negocierea drepturilor băneşti cuvenite reclamantului, a respins apelul declarat de reclamant şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Instanţa de apel a reţinut că reclamantul critică hotărârea apelată, susţinând că greşit a fost respinsă acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale pasive a S.C. I.M.N.R. S.A., însă cererea formulată de apelant, în contradictoriu cu această pârâtă, nu a fost respinsă pentru lipsa calităţii procesuale, iar, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, obligată să plătească drepturile băneşti este unitatea care a aplicat invenţia. Regula 53 din HG nr. 152/1992 nu modifică art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 sub aspect procedural. Ea explică modul în care se desfăşoară negocierile între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia.
Reţine instanţa, că sunt neîntemeiate şi unele critici formulate de pârâta S.C.B. S.A. Târnăveni.
Acestei pârâte nu i-au fost încălcate drepturile procesuale, deoarece expertiza a fost depusă la dosar la data de 9 iunie 1998, iar termenul stabilit în proces a fost 17 iunie 1998. La următoarele două termene pârâta nu s-a prezentat la proces şi nu a invocat o eventuală neregularitate procedurală, în condiţiile art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Mai reţine instanţa de apel, că hotărârea apelată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat convingerea instanţei de fond, iar reclamantului nu i s-a acordat mai mult decât a cerut, pentru că acesta şi-a majorat pretenţiile la suma stabilită de expert.
Se reţine însă, că în mod greşit pârâta apelantă a fost obligată să încheie nota de negocieri.
Întrucât reclamantului i-au fost acordate despăgubiri pentru perioada aplicării invenţiei, se exclude posibilitatea unor negocieri pentru această perioadă, iar pentru perioada următoare negocierea nu este posibilă, pentru că este condiţionată de aplicarea invenţiei.
Cât priveşte prescripţia dreptului la acţiune, instanţa de apel a reţinut că problema fiind rezolvată prin Decizia civilă nr. 3983 din 26 noiembrie 1997 a Curţii Supreme de Justiţie, sunt aplicabile dispoziţiile înscrise în art. 315 C. proc. civ.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 1602 din 14 martie 2001, a admis recursurile declarate de reclamantul N.M. şi pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, a casat Decizia instanţei de apel şi sentinţa nr.688 din 23 septembrie 1998 a instanţei de fond şi a trimis cauza tribunalului spre rejudecare.
Instanţa de recurs a reţinut că reclamantul este autorul invenţiei, conform certificatului de inventator nr. 52193/1969 şi că titulara brevetului este I.M.N.R Bucureşti, devenit S.C. I.M.N.R. S.A.
Invenţia a fost aplicată de C.C. Târnăveni, în prezent S.C. B. S.A. Târnăveni, în perioada 1980-1990 şi acesta, prin adresa nr. 4786 din 13 decembrie 1988, transmisă fostului C.N.Ş.T., a precizat că economiile realizate din aplicarea invenţiei, pe o durată de 5 ani, sunt de 55.948.935 lei. Plecând de la această sumă, expertul a stabilit că valoarea reactualizată a despăgubirilor este de 6.185.312.470 lei.
Întocmirea raportului de expertiză nu a necesitat o lucrare la faţa locului, iar pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă. Aceasta a avut posibilitatea să cunoască conţinutul raportului de expertiză şi să facă eventuale obiecţiuni.
Reţine instanţa de recurs, că în raport cu art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, drepturile băneşti cuvenite inventatorilor se negociază între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia şi că se stabilesc de instanţă în cazul neînţelegerii dintre părţi. Prin lege s-a instituit o procedură prealabilă sesizării instanţei, care presupune negocieri între părţi, iar în cauză reclamantul nu a probat negocierile cu unitatea beneficiară, pentru a justifica promovarea acţiunii. În plus, raportat la art. 17 din Decretul nr. 884/1967, care stabileşte durata protecţiei invenţiei la 15 ani, instanţa urmează a calcula durata de protecţie a invenţiei şi implicit întinderea despăgubirilor. Se reţine, că recursul declarat de pârâtă este fondat pentru considerentele expuse, dar este fondat şi recursul declarat de reclamant, care a susţinut că în mod greşit i-a fost respinsă cererea formulată în contradictoriu cu S.C. I.M.N.R. S.A. Bucureşti, fără ca această cerere să fie examinată în raport cu Regula 53 din HG nr. 152/1992 de aplicare a Legii nr. 64/1991. Instanţa de recurs reţine că această apărare a reclamantului nu a fost examinată de instanţa de fond şi se dă indicaţia de a fi avută în vedere cu ocazia rejudecării pricinii.
Rejudecând cauza după casare, Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 180 din 17 februarie 2003, a admis excepţia prematurităţii şi a respins ca prematură cererea introdusă de reclamantul N.M., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.A. Târnăveni şi S.C. I.M.N.R. S.A.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul este autorul invenţiei „Procedeu şi instalaţie pentru separarea particulelor de suspensie din mediile fluide cu temperaturi ridicate şi pentru recuperarea căldurii fizice a acestor medii". Titulara invenţiei este S.C. I.M.N.R. S.A., însă invenţia a fost aplicată de C.C. Târnăveni, în prezent S.C. B. S.A. Târnăveni, iar reclamantul nu a primit despăgubiri.
De aceea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, care prevăd că drepturile băneşti cuvenite inventatorilor pentru invenţiile aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate, se negociază între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia şi numai în cazul neînţelegerilor dintre părţi drepturile băneşti se stabilesc de către instanţa de judecată, în condiţiile art. 61 din lege.
Reţine instanţa, că din redactarea acestui text şi din dispoziţiile HG nr. 152/1992 rezultă că atât iniţiativa cât şi rolul activ în obţinerea drepturilor băneşti aparţin inventatorului, pentru că, potrivit pct. 2 din Regula 53, în vederea începerii negocierilor inventatorul solicită unităţii care a aplicat invenţia postcalculul avantajelor economice realizate din aplicarea invenţiei, iar conform pct. 3 din aceeaşi regulă, în baza postcalculului întocmit de unitatea care a aplicat invenţia, inventatorul va cere unităţii drepturile ce i se cuvin, înaintând totodată calculul întocmit de inventator conform anexei I sau II, în funcţie de data înregistrării cererii de brevet de invenţie la OSIM.
Or, actele depuse la dosar, în baza cărora reclamantul susţine că a îndeplinit cerinţa negocierii prealabile, nu sunt concludente.
Adresa nr. 4786 din 13 decembrie 1988, emisă de S.C.B. S.A. Târnăveni, în care sunt evidenţiate economiile realizate prin aplicarea brevetului de invenţie nr. 52193 din 12 iunie 1962, având ca inventator pe reclamantul N.M., nu poate fi asimilată postcalculului avantajelor economice, pentru că nu au fost scăzute cheltuielile efectuate de unitate şi postcalculul nu a fost cerut de inventator, iar adresa nr. 565 din 20 iunie 1994, prin care reclamantul a cerut unităţii drepturile băneşti, nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la pct. 3 din regula 53 a HG nr. 152/1992, întrucât inventatorul nu şi-a cuantificat pretenţiile şi nu a depus nota de calcul prevăzută în anexa I partea I.
Pentru considerentele expuse, instanţa de fond a constatat că reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, şi a admis excepţia prematurităţii, respingând acţiunea ca prematur introdusă.
Prin încheierea dată de tribunal la 7 aprilie 2003 s-a respins cererea formulată de reclamant, de îndreptare, lămurire şi completare a acestei hotărâri şi a încheierii din data de 10 februarie 2003, instanţa reţinând că, întrucât s-a pronunţat asupra excepţiei, în sensul admiterii ei, susţinerile reclamantului, care privesc chestiuni de fond, nu-şi găsesc locul în încheierea de şedinţă şi în considerentele sentinţei. Aceste susţineri, eventual, pot constitui motive de apel.
Împotriva sentinţei şi a încheierii pronunţate de instanţa de fond a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr.417 A din 15 septembrie 2003, a respins ca nefondate ambele apeluri.
Instanţa de apel a reţinut că, în cauză, nu este aplicabil art. 46 din H.C.M. nr. 2250/1967 şi că art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 stabileşte care sunt drepturile băneşti cuvenite inventatorului pentru invenţiile nerecompensate sau parţial recompensate. Regula 53, în alin. (1), face trimitere la legile anterioare, însă numai în privinţa drepturilor băneşti ce se cuvin inventatorilor. Modul de acordare este cuprins în art. 66 alin. (2) din lege, care prevede imperativ procedura prealabilă a negocierii, fiind deschisă calea sesizării instanţei în ipoteza neajungerii la un acord.
Mai reţine instanţa de apel, că excepţia prematurităţii acţiunii, admisă prin sentinţa apelată, este o excepţie de fond, peremptorie, dirimantă şi absolută. Ea poate fi invocată de oricare dintre părţi, chiar şi din oficiu. În prezenta cauză, excepţia a fost invocată de instanţa supremă, iar în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum şi asupra necesităţii administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. De aceea, tribunalul, cu ocazia rejudecării, avea obligaţia să pună în discuţie această excepţie.
Instanţa de apel reţine că susţinerile reclamantului apelant că s-a îndeplinit procedura prealabilă nu sunt întemeiate, pentru că nici una din notificările şi adresele invocate nu reprezintă postcalcul, în sensul regulii 53 alin. (2), iar efectuarea negocierii la iniţiativa inventatorului este obligatorie, chiar şi pentru drepturile restante.
Referitor la apelul declarat împotriva încheierii de îndreptare, se reţine că susţinerile apelantului privesc legalitatea soluţionării excepţiei şi că motivele invocate în cele două cereri de apel sunt identice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul care, după ce face ample referiri la modul în care s-a soluţionat pricina din momentul înregistrării cererii şi la soluţiile pronunţate în cauză, arată, în esenţă, că, potrivit art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/11991 şi regulii 53 din HG nr. 152/1992, are dreptul să fie despăgubit. Susţine recurentul, că a iniţiat negocierea drepturilor băneşti şi a solicitat, prin acţiune, ca pârâtele să fie obligate să negocieze drepturile ce i se cuvin pentru încheierea notei de negociere, conform HG nr. 152/1992, pe baza notei anexate la acţiune. Solicitând ca pârâtele să fie obligate să negocieze drepturile băneşti, a fost efectuată expertiza dispusă de instanţă în dosarul nr. 1094/1998, iar sentinţa civilă nr. 688/1998 constituie dovada certă că s-a iniţiat negocierea şi că pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni avea obligaţia să negocieze, dar s-a sustras sistematic de la plata drepturilor şi de la negociere. Aceasta, în cererea de apel formulată în dosarul nr. 5162/1998, precizează că se opune negocierii.
Invocând art. 304 pct. 8, 9 şi 10 C. proc. civ., recurentul susţine că, potrivit art. 1041 C. civ., art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, regulii 53 alin. (1) şi (2) din HG nr. 152/1992 şi deciziei civile nr. 1602 din 14 martie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, pârâtele sunt debitoare solidare, iar conform art. 1075 C. civ., în calitatea sa de creditor, este îndreptăţit să obţină îndeplinirea exactă a obligaţiei de plată şi în caz contrar are dreptul la dezdăunări fără ca dispoziţiile Codului civil şi ale legislaţiei europene să prevadă obligaţia îndeplinirii vreunei proceduri prealabile.
- Se mai susţine, că instanţa de fond şi cea de apel au încălcat principiul neretroactivităţii, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi regula înscrisă în art. 725 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora actul de procedură îndeplinit înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămâne supus vechii legi.
Recurentul face o amplă analiză a art. 109 C. proc. civ., evidenţiind contradicţia dintre conţinutul textului dat prin Legea nr. 65/1993 şi cel stabilit prin OUG nr. 138/2000 şi susţine că, existând conflict de legi în timp, în mod greşit instanţele au aplicat textul în forma actuală, care se referă la îndeplinirea procedurii prealabile, cât timp prin OUG nr. 138/2000 nu s-a prevăzut retroactivitatea.
- Se susţine că hotărârea nr. 180 din 17 februarie 2003 este nelegală şi pentru faptul că s-a încălcat art. 315 alin. (3) C. proc. civ., întrucât nu s-a avut în vedere că problema neefectuării procedurii prealabile nu a constituit motiv de apel.
- Se invocă şi încălcarea art. 268 alin. (3) C. proc. civ., pentru că instanţa a revenit asupra celor dispuse prin încheierea interlocutorie din 18 noiembrie 2002, când s-a acordat termen, prorogându-se discuţiile asupra obiecţiunilor privind raportul de expertiză. La următorul termen însă, instanţa a revenit asupra măsurilor dispuse prin încheiere, invocând lipsa negocierii prealabile.
Analizând dispoziţiile art. 46 din H.C.M. nr. 2250/1967, art. 66 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, regula 53 din HG nr. 152/1992 recurentul susţine că existenţa dreptului său, în raport cu pârâta S.C. I.M.N.R. S.A., nu era condiţionată de îndeplinirea procedurii prealabile.
Prin lege, titularul de brevet S.C. I.M.N.R. S.A. are obligaţia să plătească drepturile băneşti fără vreo procedură prealabilă. Acţiunea a fost introdusă în anul 1995, când art. 109 C. proc. civ. nu cuprindea menţiunea procedurii prealabile, drepturile cuvenite sunt sub imperiul legilor anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 64/1991, solidaritatea a fost stabilită prin Decizia civilă nr. 1602 din 14 martie 2001 a Curţii de Apel, iar conform art. 1042 C. civ. creditorul poate să pretindă drepturile de la oricare debitor solidar.
Arată recurentul că, pârâta S.C. I.M.N.R. S.A. a luat şi unele măsuri pentru a-i da posibilitatea să-şi exercite dreptul de a obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei.
În acest sens O.S.I.M. a înaintat notificarea nr. 2766 din 23 decembrie 1986, prin care C.C. Târnăveni este somat să comunice titularului de brevet economiile generate de aplicarea invenţiei, începând cu anul 1980, urmând ca titularul de brevet să plătească inventatorului drepturile cuvenite.
Or, instanţa de fond şi cea de apel nu au ţinut cont de această notificare şi de faptul că S.C. I.M.N.R. S.A. s-a sustras în mod sistematic de la plată, fapt confirmat prin actul emis de aceasta cu nr. 215 din 9 februarie 1993, deşi pe baza acestor acte pârâta S.C. I.M.N.R. S.A. trebuia obligată la plata drepturilor băneşti.
Solicită recurentul să se admită recursul, să se desfiinţeze sentinţa civilă nr. 180 din 17 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, încheierea din 7 aprilie 2003 a aceluiaşi tribunal şi Decizia civilă nr. 417 din 15 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti şi să fie obligate ambele pârâte la plata despăgubirilor, reactualizate, stabilite prin expertiza tehnică din 21 octombrie 2002.
Recursul, admis în principiu prin încheierea din data de 18 martie 2004, va fi admis pentru următoarele considerente.
Curtea constată că, în raport cu dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 64/1991, ale HG nr. 499/2003 şi cu actele depuse la dosar, Decizia atacată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor înscrise în art. 70 din lege, în HG nr. 152/1992 şi că instanţa de apel nu a cercetat toate criticile formulate de reclamantul apelant.
Respingând cererea ca prematur introdusă, instanţa de fond a reţinut că dreptul reclamantului la despăgubiri există, fiind ocrotit de Legea nr. 64/1991, însă exerciţiul dreptului nu s-a născut, deoarece nu s-a realizat procedura negocierii în forma stabilită de regula 53 din HG nr. 152/1992. .Pricina fiind soluţionată pe excepţie, instanţa nu s-a mai pronunţat asupra întinderii drepturilor, în raport cu durata de protecţie a invenţiei şi nici asupra apărării reclamantului că obligată la plata despăgubirilor este şi S.C. I.M.N.R. S.A., ca titulară a brevetului. Asupra acestor aspecte, menţionate în Decizia de casare şi evidenţiate de apelant, nu s-a pronunţat nici instanţa de apel.
Excepţia a fost invocată de tribunal care, potrivit indicaţiilor date prin Decizia de casare, trebuia să verifice îndeplinirea procedurii negocierii, pentru a stabili dacă reclamantul justifică promovarea acţiunii, iar faptul invocării şi admiterii excepţiei după administrarea probei cu expertiza tehnică şi acordarea unui termen pentru discutarea obiecţiunilor nu constituie o încălcare a dispoziţiilor înscrise în art. 268 alin. (3) C. proc. civ.
Încheierea invocată de recurent pregătea dezlegarea fondului pricinii, dar menţiunile din încheiere nu exclud dreptul instanţei sau al părţilor de a invoca excepţiile care fac de prisos cercetarea în fond a cauzei, aşa cum este şi excepţia de prematuritate.
Fiind însă de principiu, că există prematuritate în situaţiile în care dreptul din raportul juridic dedus judecăţii este supus unui termen sau condiţii suspensive, rezultă că instanţa de fond a reţinut că negocierea prealabilă, efectuată după procedura stabilită prin regula 53 din HG nr. 152/1992, constituia o condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii în realizarea dreptului şi că până la momentul îndeplinirii ei dreptul la despăgubiri nu este actual.
Condiţia negocierii era prevăzută, la data pronunţării sentinţei civile nr. 180 din 17 februarie 2003, de art. 70 din Legea nr. 64/1991, republicată, iar modul în care trebuia făcută negocierea drepturilor cuvenite inventatorilor pentru invenţiile aplicate, parţial recompensate sau nerecompensate până la data intrării în vigoare a legii, era stabilit de regula 53 din HG nr. 152/1992.
Potrivit art. 70 din lege, drepturile băneşti se negociază între inventator şi unitatea care a aplicat invenţia.
De aceea, în prezenta cauză, dreptul reclamantului putea fi afectat de condiţia negocierii doar în raporturile sale cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni.
Or, reclamantul a chemat în judecată şi pe pârâta S.C. I.M.N.R. S.A., pe tot parcursul procesului şi-a susţinut cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, iar hotărârea instanţei de recurs, prin care s-a admis şi recursul declarat de reclamant, cuprinde indicaţia ca instanţa de trimitere să se pronunţe asupra existenţei dreptului în raport cu S.C. I.M.N.R. S.A.
Prin urmare, soluţia respingerii cererii, formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca prematur introdusă, pronunţată de instanţa de fond, păstrată prin hotărârea instanţei de apel, este dată cu aplicarea greşită a art. 70 din Legea nr. 64/1991.
Potrivit regulii 53 din HG nr. 152/1992, obligat să declanşeze negocierea cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni era reclamantul, însă prin această regulă, în vigoare la momentul introducerii acţiunii, erau stabilite obligaţii în sarcina fiecărui partener de negociere, iar actele invocate de reclamant pentru dovedirea susţinerii că s-a îndeplinit condiţia negocierii, apreciate de instanţa de fond şi cea de apel ca neconcludente, atestă faptul că la data de 20 iunie 1994 (anterior înregistrării acţiunii) acesta s-a adresat pârâtei cu cererea, înregistrată la nr. 565, prin care solicita să fie recompensat.
Cererea cuprinde menţiunea că s-au trimis alăturat următoarele acte: certificatul de inventator nr. 52193 din 12 iulie 1969, adresa S.C. I.M.N.R. S.A. nr. 215 din 9 februarie 1993, care confirmă că autorul invenţiei nu a fost recompensat; adresa OSIM nr. 8479 din 28 aprilie 1993, privind dreptul la recompensă şi adresa Combinatului Chimic Târnăveni nr. 4786 din 13 decembrie 1988, în care sunt consemnate economiile nete pe o durată de 5 ani, realizate prin aplicarea invenţiei.
Pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni nu a răspuns solicitării reclamantului, iar în cursul procesului a susţinut că dreptul la acţiune este prescris.
În cererea înregistrată la unitatea pârâtă, reclamantul nu a indicat suma pretinsă şi nu a completat nota de calcul, aşa cum prevedea regula 53 din HG nr. 152/1992, dar a anexat adresa în care sunt înscrise economiile nete pe 5 ani, în sumă de 55.948.935 lei.
De altfel, la data judecării apelului, îndeplinirea procedurii negocierii în forma stabilită prin regula 53 nu mai constituia o condiţie pentru exercitarea acţiunii, pentru că HG nr. 152/1992 a fost abrogată prin HG nr. 499 din 11 aprilie 2003.
Dispoziţiile art. 70 alin. (3) din Legea nr. 64/1991 republicată, sunt identice cu cele ale art. 66 alin. (2) din aceeaşi lege, publicată în M. Of., nr. 221 din 21 octombrie 1991, dar HG nr. 499/2003 nu reglementează procedura negocierii drepturilor prevăzute de art. 70 din lege.
De aceea, instanţa de apel, soluţionând pricina într-un moment în care pentru reclamant nu mai exista obligaţia de a îndeplini procedura negocierii cu pârâta S.C. B. S.A. Târnăveni în forma prevăzută de HG nr. 152/1992, raportat la cererea formulată la data de 20 iunie 1994, la faptul că refuzul acestei pârâte de plată a drepturilor pretinse rezultă din lipsa unui răspuns la cererea reclamantului şi din neexprimarea pe parcursul procesului a intenţiei de negociere, şi la inexistenţa obligaţiei de a negocia în raporturile reclamantului cu S.C. I.M.N.R. S.A., trebuia să hotărască asupra îndeplinirii condiţiei ca dreptul să fie actual, în conformitate cu art. 70 din Legea nr. 64/1991 şi să procedeze în sensul art. 297 C. proc. civ.
Referitor la încheierea prin care a fost soluţionată cererea formulată de reclamant pentru îndreptarea şi completarea sentinţei civile nr. 180/2003 a Tribunalului Bucureşti şi a încheierii de dezbateri din 10 februarie 2003, instanţa de apel, reţinând că susţinerile apelantului sunt identice cu criticile formulate împotriva sentinţei, nu le-a analizat, deşi nu există identitate între toate criticile formulate prin cele două cereri de apel.
Prin urmare, constatându-se că sunt incidente dispoziţiile art.304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant, conform art. 312, art. 314 C. proc. civ. va fi casată Decizia instanţei de apel şi, pentru că procesul a fost soluţionat fără a se intra în cercetarea fondului, se va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre rejudecare, urmând ca instanţa de trimitere să aibă în vedere şi celelalte apărări invocate prin cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul N.N.M. împotriva deciziei civile nr. 417 A din 15 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care o casează.
Trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea cererilor de apel.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4608/2003. Civil. Pretentii. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 447/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
