ICCJ. Decizia nr. 5050/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5050
Dosar nr.3734/2003
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Pe rolul Curţii Supreme de Justiţie s-a înregistrat la 4 iulie 2003recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 1937 din 1 octombrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă, care a menţinut sentinţa civilă nr. 550 din 14 iunie 2002 a Tribunalului Maramureş. Se susţine că ambele hotărâri au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond, fiind şi vădit netemeinice, în sensul art. 330 pct. 2 din C. proc. civ.
Analizând recursul în anulare precum şi dosarele cauzei, ataşate, Curtea reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 8 mai 2002 pe rolul Tribunalului Maramureş, reclamanţii B.I. şi M.G., foşti executori judecătoreşti pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus, au chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Maramureş, solicitând restituirea sumelor încasate prin reţinerea nelegală a procentului de 7% din salariu cu titlul de primă pentru asigurările de sănătate pe perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii. În motivarea acţiunii s-a susţinut în esenţă că prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asistenţei medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, precum şi pentru familiile acestora,aceste prevederi legale având un caracter special şi ele derogă de la prevederile Legii nr. 145/1999 privind asistenţa medicală, lege care are un caracter general.
Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare, invocând lipsa calităţii procesual pasive şi o cerere de chemare în garanţie a Casei de Asigurări O.P.S.N.A.J. şi solicitând instanţei ca în ipoteza în care va fi admisă acţiunea principală să se admită şi cererea de chemare în garanţie şi să fie obligată chemata în garanţie la restituirea sumelor reţinute de la reclamanţi şi virate lunar cu titlu de contribuţie pentru asigurările sociale.
Prin sentinţa civilă nr. 550 din 14 iunie 2002, Tribunalul Maramureş a respins excepţia invocată, a admis acţiunea, a obligat pe pârâţi să plătească reclamanţilor sumele încasate cu titlul de primă de asigurări de sănătate în perioada 1 ianuarie 2000 - 1 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii. Afost disjunsăcererea de chemare în garanţie.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut în esenţă că pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 1 martie 2001 prin Legea nr. 92/1992 şi OG nr. 409/1998 s-a instituit gratuitatea asigurărilor medicale pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate, dispoziţii legale care se coroborează şi cu prevederile Legii nr. 145/1999 privind asigurările sociale de sănătate. Iar în concursul dintre legea generală (legea asigurărilor sociale de sănătate) şi legea specială (legea privind organizarea judecătorească), aceasta din urmă trebuie să primeze.
Recursul declarat de Ministerul Justiţiei a fost respins prin Decizia civilă nr. 1937 din 1 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia civilă.
Prin prezentul recurs în anulare sunt criticate ambele hotărâri judecătoreşti, ca fiind pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. În acest sens, se susţine că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin HG nr. 409/1998 precum şi Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţilor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistemică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997 se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizi care au reşedinţa în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară;
Cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizaţi în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi, se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că reclamanţii, ca auxiliari ai justiţiei nu trebuiau să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistemică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine.
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului, se precizează în alin. (2) al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care, în art. 1, arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG 409/1998.
În consecinţă, trebuie avute în vedere aceste acte normative care arată fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141din Legea nr. 92/1992 se face în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa sa – anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi, fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condiţiile Legii nr. 145/1997" ci ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportul între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generalănr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că anterior soluţionării irevocabile a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind faţă de considerentele mai înainte arătate, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. urmează a admite recursul în anulare, a casa hotărârile criticate şi, pe fond, a respinge acţiunea reclamanţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de la lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1937/1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj şi a sentinţei civile nr. 550/14 iunie 2002 a Tribunalului Maramureş, pe care le casează şi rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanţii B.I. şi M.G. împotriva Ministerului Justiţiei şi a Tribunalului Maramureş.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi28 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5060/2003. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 504/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în... → |
|---|
