ICCJ. Decizia nr. 504/2003. Civil. Litigiu de munca. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 504.
Dosar nr. 3733/2003
Şedinţa publică din 28 noiembrie2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune, reclamanta V.I. a chemat în judecată Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Maramureş, solicitând obligarea la restituirea sumelor de bani încasate prin reţinerea procentului de 7% din salariu, cu titlu de contribuţie la fondul de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflaţie la data executării hotărârii.
Tribunalul Maramureş, prin sentinţa civilă nr. 623 din 12 iulie 2002, a admis acţiunea, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de Ministerul Justiţiei şi a constatat căîn perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, a fost calculat şi reţinut nelegal un procent de 7% din drepturile salariale reprezentând contribuţia la asigurările sociale de sănătate şi a obligat pârâtele să restituie reclamantei sumele de bani reprezentând aceste drepturi, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data efectuării plăţii.
S-a disjuns cererea de chemare în garanţie a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti.
S-a reţinut în esenţă, că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistraţii în activitate sau pensionari, precum şi soţul sau soţia şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistenţa medicală, medicamente şi proteze, astfel că legea nu condiţionează acordarea asistenţei medicale gratuite de plata unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei condiţii, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile băneşti respective.
Curtea de Apel Cluj, prin Decizia civilă nr. 1951 din 1 octombrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 623 din 12 iulie 2002 pronunţată de Tribunalul Maramureş.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiulart. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii.
În acest sens, se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistraţii beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente, proteze, iar condiţiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 409/1998 precum şi în Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuităţii lor se face în condiţiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susţine în recursul în anulare că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menţionate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistenţă medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac reţineri în contul contribuţiei lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români, cu domiciliul în ţară, pentru cetăţenii străini şi apatrizii care au reşedinţă în România şi totodată şi obligaţia acestora de a plăti contribuţia lunară; cei exceptaţi de la plata contribuţiei fiind nominalizate în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate şi pe magistraţi se deduce intenţia ca aceştia să nu fie scutiţi de plata contribuţiei pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanţele au interpretat şi au aplicat greşit actele normative în vigoare când au apreciat că magistraţii nu trebuie să plătească contribuţia lunară, iar această încălcare esenţială a legii a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
În consecinţă pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate şi pe fond respingerea acţiunii reclamanţilor ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reţinut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât şi în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleaşi prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispoziţiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reţine:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistraţii şi personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze.
Condiţiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului se precizeazăîn alin. (2) al art. 99.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuităţi se beneficiază în condiţiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) acelaşi lucru este prevăzut şi în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru aplicarea HG nr. 409/1998.
În consecinţă, având în vedere aceste acte normative rezultă fără echivoc că beneficiul gratuităţilor prevăzut de art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 se obţine în condiţiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toţi cetăţenii români cu domiciliu în ţară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asiguraţii vor plăti o contribuţie lunară pentru asigurările sociale de sănătate".
În art. 6 şi art. 55 din aceeaşi lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuţiei şi cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voinţa şi anume ca beneficiul gratuităţilor pentru magistraţi şi personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condiţiile Legii nr. 145/1997.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuţi în art. 99 şi art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asiguraţi fără plata contribuţiei sau să fie scutiţi de ea, nu ar fi făcut trimitere la condiţiile Legii nr. 145/1997" şi ar fi menţionat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaţilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanţele care au reţinut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condiţiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existenţa şi raportat între Legea specială nr. 92/1992 şi Legea generală nr. 145/1997, au interpretat şi au aplicat greşit actele normative mai înainte menţionate încălcând esenţial legea ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menţionate urmează a mai reţine că mai înainte de soluţionarea irevocabilă a cauzei prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea OUG nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistraţii în activitate sau pensionarii, precum şi soţul sau soţia şi copii aflaţi în întreţinerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistenţă medicală, medicamente şi proteze, în condiţiile respectării dispoziţiilor legale privind plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate", ceea ce demonstrează în plus că voinţa legiuitorului a fost constantă, în sensul că gratuităţile să se acorde cu condiţia plăţii contribuţiei lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Aşa fiind, văzând şi dispoziţiile art. 314 C. proc. civ. urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile şi, pe fond, a se respinge acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1951 din 1 octombrie 2002 a Curţii de Apel Cluj şi a sentinţei civile nr. 623din 12 iulie 2002 a Tribunalului Maramureş pe care le casează şi rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamanta V.I. împotriva Ministerului Justiţiei şi a Tribunalului Maramureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi28 noiembrie2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5050/2003. Civil. Litigiu munca. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 7142/2003. Civil. Revendicare - Decret... → |
|---|
