ICCJ. Decizia nr. 506/2003. Civil. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 506.
Dosar nr. 2069/2003
Şedinţa publică din 28 noiembrie 2003
Asupra contestaţiilor în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 21 aprilie 2003 s-au înregistrat pe rolul Curţii Supreme de Justiţie contestaţiile în anulare formulate de R.A. E.D.P.P. Constanţa şi de A.T. împotriva deciziei nr. 1370 din 3 aprilie 2003, pronunţată de secţia civilă a Curţii Supreme de Justiţie.
Prin Decizia atacată, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta R.A. E.D.P.P. Constanţa împotriva deciziei cu nr. 15 din 29 ianuarie 2002 a Curţii de Apel Constanţa, fiind respinsă totodată cererea de intervenţie accesorie formulată în cauză de A.T.
În ambele contestaţii în anulare se susţine că sunt incidente dispoziţiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.
Astfel, contestatoarea R.A. E.D.P.P. Constanţa a susţinut că nu au fost cercetate, cu ocazia judecăţii, toate motivele legale invocate de recurentă cu referire la Legea nr. 112/1995 şi la normele de aplicare. În continuarea motivării este criticată pe fond Decizia, care ar fi interpretat în mod unilateral probele administrate în cauză, pe baza cărora ar fi tras concluzia că autorul reclamanţilor F. şi Ţ.a fost exceptat de la naţionalizare.
Şi intervenientul accesoriu A.T. a susţinut, în contestaţia formulată că instanţa a omis să examineze un motiv de recurs, anume că nu ar exista identitate între imobilul revendicat de reclamanţi şi imobilul care există în fapt, astfel cum a fost determinat de expert. În al doilea rând se susţine că din probele administrate rezultă că autorul reclamanţilor nu era exceptat de la măsura naţionalizării, fiind exploatator de locuinţe; în fine, se susţine că greşit instanţa de recurs nu a procedat conform cererii intervenientului, de a solicita reclamanţilor să opteze între procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi acţiunea în revendicare de drept comun.
Analizând motivele contestaţiilor în anulare precum şi dosarul nr. 1244/2002 în care s-a pronunţat Decizia contestată, Curtea constată că cele două contestaţii în anulare sunt nefondate, urmând a le respinge, potrivit următoarelor considerente.
Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
În speţă, ambii contestatori au invocat cea de-a doua ipoteză a textului, anume omisiunea instanţei de recurs de a analiza vreunul dintre motivele invocate.
Astfel cum rezultă din dosar 1244/2002, pârâta R.A. E.D.P.P. Constanţa, ca administrator al imobilului revendicat, a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 15/2002 a Curţii de Apel Constanţa prin care se respinsese apelul aceleiaşi pârâte împotriva sentinţei civile nr. 631/2001 a Tribunalului Constanţa, prin care a fost admisă acţiunea în revendicare şi au fost obligaţi pârâţii Municipiul Constanţa şi Consiliul Local Constanţa prin primar, Statul Român şi R.A. E.D.P.P. Constanţa să lase reclamanţilor liberă proprietatea asupra unor părţi din imobilul situat în Constanţa, identificate prin expertiză.
Recursul nu a fost sistematizat, s-a invocat generic incidenţa, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au fost criticate hotărârile anterioare pentru două motive: trecerea imobilului în proprietatea statului s-ar fi făcut cu respectarea Decretului nr. 92/1950 în interpretarea dată de Legea nr. 112/1995 şi art. 645 C. civ. Această afirmaţie recurenta şi-a bazat-o pe pretinsa calitate de exploatator de locuinţe a autorului reclamanţilor. A susţinut recurenta că erau aplicabile dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi în consecinţă ale Legii nr. 10/2001, astfel că instanţa (de apel) ar fi trebuit din oficiu să pună în vedere reclamanţilor dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 10/2001.
În motivarea – exhaustivă – a deciziei nr. 1370 din 3 aprilie 2003, instanţa de recurs a analizat toate aspectele invocate de recurentă: dacă imobilul a fost naţionalizat cu respectarea dispoziţiilor Decretului nr. 92/1950 – ceea ce putea susţine afirmaţia că bunul a trecut cu titlu în proprietatea statului – sau dimpotrivă, dacă nu s-au respectat acele dispoziţii, iar titlul statului nu era unul valabil, în accepţiunea dată de art. 6 din Legea nr. 213/1998.
Totodată, instanţa de recurs s-a referit în motivare şi la interpretarea corectă a dispoziţiilor art. 47 din Legea nr. 10/2001, pentru a răspunde astfel celui de-al doilea motiv al recursului.
Aşadar, toate motivele invocate au fost analizate de instanţa de recurs, care a menţinut prin soluţia pronunţată, hotărârile anterioare, ale instanţelor de fond şi apel.
Nemulţumirea părţii pentru modul de interpretare a probelor pe parcursul celor trei faze procesuale nu poate constitui motiv al contestaţiei în anulare.
Nici contestaţia formulată de intervenient nu este fondată. Astfel cum rezultă din considerentele anterioare, contestatorul a susţinut două motive comune cu R.A. E.D.P.P. Constanţa analizate mai sus, şi un motiv propriu, privind lipsa de identitate a bunului. O asemenea chestiune nu a format obiect al recursului, astfel cum rezultă netăgăduit din lucrările dosarului.
În concluzie, constatând că nu sunt întrunite cerinţele art. 318 C. proc. civ., invocate, cele două contestaţii în anulare vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestaţiile în anulare formulate de contestatorii R.A.E.D.P.P. Constanţa şi A.T. împotriva deciziei nr. 1370 din 3 aprilie 2003 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5063/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5060/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
