ICCJ. Decizia nr. 511/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 511.
Dosar nr. 598/2003
Şedinţa publică din 2 decembrie 2003
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 16805 la 9 noiembrie 2000 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, reclamanta I.G. a solicitat obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti să-i lase în deplina proprietate şi posesie imobilul situat în Bucureşti, compus din teren şi apartamentele 7 parter, 8 etajul 1 şi apartamentul fără număr de la parter, fără cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este unica moştenitoare a defunctei F.D., căreia în mod abuziv i s-a naţionalizat imobilul litigios prin Decretul nr. 92/1950.
Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 3634 din 26 aprilie 2001 a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 89 din 28 ianuarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta I.G. şi a obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General să lase în deplină proprietate apartamentul nr. 7 de la parterul imobilului din Bucureşti, apartamentul fără număr ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 410 din 6 ianuarie 1995 şi terenul aferent în suprafaţă de 329 mp.
S-a constatat lipsa titlului de proprietate valabil al statului în privinţa celor două apartamente şi a terenului restituite. A fost respinsă ca nefondată cererea privind restituirea podului şi a pivniţei.
Prin încheierea din 8 aprilie 2002 tribunalul a admis cererea reclamantei şi a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinţei în loc de „apartamentul fără număr ce formează obiectul contractului de închiriere nr. 410/1995" se va trece apartamentul nr. 8 de la etajul 1.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta susţinând că prin cererea precizatoare a solicitat restituirea şi a apartamentului fără număr de la parterul imobilului care are acelaşi regim juridic cu al celorlalte apartamente revendicate (nr. 7 şi apartamentul nr. 8 de la etajul 1) şi care nu fac obiectul unor contracte de vânzare-cumpărare, astfel că, în mod greşit acest apartament a fost exclus de la retrocedare.
Prin Decizia civilă nr. 393 din 15 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV – a civilă, a admis apelul declarat de reclamanta I.G., a schimbat sentinţa în sensul că obligă pârâtul să lase în proprietate şi apartamentul 8. Au fost menţinute celelalte dispoziţii.
Instanţa a reţinut că apartamentul nr. 8 nu a fost retrocedat reclamantei, din eroare, şi ca urmare apelul declarat a fost admis.
Împotriva deciziei arătate, a declaratrecurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
În motivarea recursului, încadrat în drept în dispoziţiile art. 304 pct. 9, C. proc. civ. se susţine că imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu potrivit Decretului nr. 92/1950, considerând că numărul mare de apartamente supuse exploatării din care s-au obţinut anumite venituri – au anulat exceptarea autorului de la actul naţionalizării.
Dreptul de proprietate al fostului proprietar s-a stins prin efectul Decretului nr. 92/1950 şi s-a născut prin efectul legii dreptul de proprietate în favoarea statului.
Recursul este nefondat.
Reclamanta I.G. a solicitat prin acţiune, în contradictoriu cu Municipiul Bucureşti, să se constate lipsa titlului de deţinere al statului asupra imobilului situat în Bucureşti, şi să fie obligat pârâtul să-i lase în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul menţionat cu excepţia apartamentelor vândute şi a parterului corpului A care i-a fost retrocedat.
Reclamanta a făcut dovada că este unica moştenitoare a defunctei F.D. cu certificatul de moştenitor nr. 153 din 12 mai 1998 eliberat de Notarul Public M.E. şi nr. 1348/1981 eliberat de fostul notariat de Stat al sctorului 3 Bucureşti.
Imobilul în integralitatea lui a aparţinut autoarei reclamantului F.D. până în anul 1950, când în mod abuziv a fost inclus în listele anexe ale Decretului nr. 92/1950 la poziţia 2629, autoarea fiind pensionară în acea vreme.
În lista anexă a Decretului nr. 92/1950 a fost menţionată o altă persoană şi anume F.D., deşi adevăratul proprietar era F.D., situaţie în care, includerea imobilului în cauză în lista anexă a Decretului nr. 92/1950 reprezenta o măsură cu caracter abuziv, lipsită de consecinţe juridice.
Această stare de lucruri fiind confirmată de Primăria Municipiului Bucureşti cu adresa nr. 97 din 22 ianuarie 2001.
Constatând că imobilul în litigiu a fost naţionalizat în condiţiile în care, potrivit actelor din dosar, de la o altă persoană, decât adevăratul proprietar, autoarea reclamantei, care era pensionară la data naţionalizării, deci era exceptată de la această măsură de prevederile art. II din Decretul nr. 92/1950 şi că titlul statului nu este valabil, instanţa de apel a aplicat riguros în speţă, dispoziţiile art. 480 C. civ. admiţând în parte acţiunea, obligând pe pârât să lase în deplina proprietate şi paşnică folosinţă apartamentele menţionate prin cererea precizatoare deţinute cu contract de închiriere, respectiv care nu au fost vândute în baza Legii nr. 112/1995.
Reţinând că Decizia curţii de apel este legală şi temeinică, va respinge recursul formulat de pârât ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primar General, împotriva deciziei nr. 393din 15 noiembrie 2002a Curţii de Apel Bucureşt, secţia a IV – a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi2 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 511/2003. Civil. Conflict negativ de... | ICCJ. Decizia nr. 5103/2003. Civil. Contestatie în anulare.... → |
|---|
