ICCJ. Decizia nr. 5149/2003. Civil. Anulare contract vânzare cumparare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 5149
Dosar nr. 1236/2003
Şedinţa publică din 3 decembrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 81 din 8 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă şi de contencios administrativ, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. P.T.R. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta V.D., prin care solicitase anularea contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 976 din 14 februarie 1997, privind terenul în suprafaţă de 12.500 mp, situat în Bucureşti, pentru eroare substanţială şi dol, terenul fiind grevat de servituţi legale cunoscute şi nedeclarate de pârâtă prin mandatarul său, iar pentru neexecutarea de către pârâtă a obligaţiei de garanţie prevăzută de art. 1337 şi art. 1347 C. civ., rezoluţiunea vânzării – cumpărării.
S-a mai solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară, urmând ca reclamanta să restituie terenul, iar pârâta să fie obligată să înapoieze preţul de 425.000.000 lei, cheltuielile ocazionate de încheierea actelor, în sumă de 8.045.000 lei, sume reactualizate în raport de indicele de inflaţie, precum şi plata dobânzilor aferente, de la data chemării în judecată şi până la achitarea debitului, cu recunoaşterea unui drept de retenţie asupra terenului, în favoarea reclamantei până la plata integrală a sumelor datorate de către pârâtă.
Pentru a pronunţa sentinţa prin care s-a respins această acţiune, tribunalul a reţinut că nu s-a făcut dovada faptului că anumite porţiuni din terenul vândut au fost expropriate, aşa cum a susţinut reclamanta.
De asemenea, a mai reţinut că nu s-au făcut dovezi nici în sensul vicierii consimţământului reclamantei, prin eroare sau dol, vicii care să o fi determinat să încheie contractul de vânzare – cumpărare.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentinţe, iar prin Decizia nr. 79 A din 13 februarie 2003, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul, menţinând soluţia primei instanţe.
Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., care se referă la faptul că hotărârile au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, precum şi la aceea că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor mijloace de apărare care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, susţinând, în esenţă, că greşit s-a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele garanţiei contra evicţiunii, că au fost încălcate dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., care obligă instanţele să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, că s-a dat o greşită interpretare a art. 954 C. civ., în sensul că s-a reţinut greşit faptul că lucrul a fost cumpărat voit, fără a exista eroare asupra substanţei, că existenţa dolului a fost nelegal înlăturată;a mai susţinut că s-au interpretat greşit dispoziţiile Legii nr. 18/1991, deducându-se că a cumpărat teren agricol extravilan, că instanţa nu s-a pronunţat asupra unor probe, respectiv documentaţia amplă pentru executarea conductelor magistrale de gaze naturale, documentaţia tehnică pentru efectuarea investiţiei, etc.
Recursul este nefondat.
Este neîntemeiată susţinerea recurentei reclamante potrivit căreia instanţele ar fi încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât, în cauză a fost administrat un amplu material probatoriu, care a condus la concluzia corectă a ambelor instanţe, aceea a respingerii acţiunii ca neîntemeiate.
Este, fără indoială, nesusţinută de probe afirmaţia recurentei în sensul că nu a cunoscut faptul că terenul cumpărat este teren agricol situat în extravilanul localităţii, de vreme ce în titlul de proprietate al vânzătoarei se precizează că este atribuit acesteia prin reconstituirea dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, este trecut ca fiind situat în extravilan, la rubrica „arabil".
Acest fapt a fost recunoscut de recurenta reclamantă în interogatoriul propus de intimata pârâtă.
Astfel încât, recurenta nu poate susţine credibil că a fost în eroare cu privire la substanţa bunului cumpărat.
Nu a reuşit să dovedească nici dolul, respectiv inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, pentru a o determina să încheie un act, deoarece nu există la dosar probe care să ateste că vânzătoarea sau mandatarul său cunoşteau existenţa pe teren a unor magistrale de transport a gazului metan.
Faptul că pârâta a pus la dispoziţie actul de proprietate şi alte documente încă din 7 noiembrie 1996 (deci cu circa 4 luni înainte de încheierea contractului de vânzare – cumpărare), când s-a semnat o chitanţă de mână şi s-a predat avansul de 5.000 USD, denotă buna sa credinţă.
Nu poate fi reţinută nici afirmaţia, conform căreia pârâta cunoştea existenţa pe teren a celor 3 magistrale de transport gaz metan, ca urmare a faptului că ar fi participat la adunarea generală a membrilor CAP Dudeşti când s-a hotărât scoaterea temporară din circuitul agricol a unor suprafeţe de teren şi că ar fi semnat acest proces verbal, întrucât, potrivit statutului CAP, acesta se semna doar de preşedinte şi secretar, iar acest înscris nu a mai putut fi găsit şi prezentat instanţei; mai mult, din adresa subcomisiei pentru aplicarea Legii fondului funciar rezultă că nu există documente din care să reiasă fostul amplasament al terenului agricol cu care pârâta V.D. s-a înscris în CAP, astfel că ea nu putea cunoaşte existenţa conductelor de gaz, ca urmare a faptului că i s-a reconstituit dreptul de proprietate pe alt amplasament.
În ceea ce priveşte garanţia pentru evicţiune, tribunalul, şi apoi curtea de apel, au reţinut corect că nu întreg terenul este impropriu pentru construire, ci planul construcţiei trebuie să respecte anumite distanţe faţă de conductele magistrale.
Faţă de cele ce preced, recursul apare ca nefondat şi va fi respins ca atare.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. P.T.R. SRL împotriva deciziei nr. 79/A din 13 februarie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă.
Obligă pe recurenta reclamantă la 3.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata pârâtă V.D.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi3 decembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 514/2003. Civil. Anulare acte adminstrative.... | ICCJ. Decizia nr. 511/2003. Civil. Revendicare. Recurs → |
|---|
