ICCJ. Decizia nr. 5200/2003. Civil. Acţiune în constatare. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5200
Dosar nr. 13160/1/2003
Nr. vechi 3666/200.
Şedinţa publică din 26 iunie 2007
Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Constanţa sub nr. 10074/1996 N.I.M., N.M., M.N. şi G.M.N. au chemat în judecată Consiliul local Constanţa, Municipiul Constanţa prin primar, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanţa şi R.A.D.P.P. Constanţa, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să-i oblige pe pârâţi la restituirea în natură a apartamentului format din 4 camere, hol şi dependinţe, toate situate la parter precum şi terenul aferent în suprafaţă de 371 mp situat în Constanţa, fosta proprietate a defuncţilor părinţi.
În motivarea acţiunii reclamanţii au arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950 prin aplicarea greşită a acestui act normativ, emis pe numele E.N. deşi acesta era proprietatea lui N.C.V. şi N.C.I., aşa cum rezultă din C.F. nr. 152 din 26 februarie 1941 şi care făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naţionalizare.
După un prim ciclu procesual, rejudecând cauza în fond, invocând îndrumările Curţii de Apel Constanţa date prin Decizia nr. 1063 din 27 septembrie 1999, în sensul de a se stabili limitele procesuale, obiectul şi părţile din proces, Tribunalul Constanţa prin sentinţa nr. 839 din 18 decembrie 2000, a admis acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu Consiliul Local Constanţa, Municipiul Constanţa, Statul Român şi RA E.D.P.P. Constanţa, şi introduşii în cauză a F.C., F.F. şi V.Z. constatând nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare 27022/1996 şi 2740/1996 încheiate de RA E.D.P.P. Constanţa cu introduşi în cauză.
Pe cale de consecinţă, pârâţii au fost obligaţi să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi posesie imobilul situat în Constanţa, compus din construcţie şi terenul aferent în suprafaţă de 371mp.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că autorii reclamanţilor făcuseră parte din persoanele exceptate de la naţionalizare, conform art. II din Decretul nr. 92/1950.Referitor la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 11271995 între RA E.D.P.P. cu introducerea în cauză F.C., F.F. şi V.Z., instanţa a concluzionat, procedând la compararea titlurilor, că aceste contracte sunt nule, întrucât titlul statului este nelegal constituit iar cumpărătorii cunoscând această situaţie au încheiat totuşi contractele, prin fraudarea art. 1 alin. (4) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995.
Prin Decizia nr. 191 din 30 mai 2001 Curtea de Apel Constanţa a admis apelurile tuturor părţilor şi introduşilor în cauză şi a schimbat în totalitate sentinţa nr. 839 din 18 decembrie 2000 a Tribunalului Constanţa în sensul că a respins ca nefondată acţiunea reclamanţilor.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în speţa dedusă judecăţii nu s-a demonstrat reaua-credinţă a pârâţilor, care au încheiat contractele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995, înaintea apariţiei normelor de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr. 11/1997, întrucât notificările pe care reclamanţii au pretins că le-au făcut acestora nu au data certă. Cu probele administrate în cauză s-a demonstrat că demersurile făcute de foştii proprietari au fost ulterioare încheierii contractelor.
Referitor la titlul statului, acesta este legal, deoarece nu poate fi vorba de o menţiune eronată, în sensul că actul de naţionalizare s-a emis pe numele E.N., şi nu pe numele proprietarilor imobilului care figurau în cartea funciară.
E.N. făcea parte din familia proprietarilor (aspect necontestat de părţile din proces) şi potrivit art. V din Decretul nr. 92/1950 dispoziţiunile actului normativ se referă şi la ceilalţi membri de familie.
Curtea Supremă de Justiţie prin Decizia nr. 4731 din 20 decembrie 2002, a respins recursul declarat de N.I.M., N.M., M.N. şi G.M.N. împotriva deciziei nr. 191 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Constanţa.
Pentru a decide astfel, instanţa supremă a concluzionat că, deşi autorii reclamanţilor se încadrau în categoria persoanelor vizate de art. II din Decretul nr. 92/1950, exceptate de la naţionalizare, în cauză reclamanţii nu au probat reaua-credinţă a pârâţilor la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare.
Referitor la notificările din 5 mai 1996, cu numerele 4887 şi 4887 bis, cu care reclamanţii pretind că i-au încunoştinţat pe pârâţi de revendicarea imobilului, certificatul de grefă al biroului executori civili atestă că F.C. şi F. nu figurează ca părţi notificate de reclamanţi.
Faptul că la 5 august 1996, reclamanţii au acţionat în revendicarea imobilului Consiliul judeţean Constanţa şi D.F.P. Constanţa nu prezintă relevanţă pentru reaua-credinţă a părţilor din contractele de vânzare-cumpărare, deoarece RA E.D.P.P. a fost introdusă în cauză la 12 decembrie 1996, iar pârâţii F.C., F.F. şi V.Z., au fost introduşi în cauză în cel de al doilea ciclu procesual (după 27 septembrie 1999) după ce la 27 septembrie 1996 RA E.D.P.P. perfectase contractul de vânzare-cumpărare cu F.C. şi F.F., iar la 28 octombrie 1996 perfectase contractul de vânzare-cumpărare cu V.Z.
Încheierea contractelor de vânzare-cumpărare s-a făcut cu respectarea Legii nr. 112/1995, pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile trecute în proprietatea statului şi HG nr. 20/1996 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995. Imobilul la care se refereau contractele era preluat cu titlu în accepţiunea art. 1 alin. (2) şi (3) HG nr. 20/1996 atunci în vigoare, deoarece figura în anexa la Decretul nr. 92/1950.
Prin Decizia nr. 5409 din 1 octombrie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de N.I.M., N.M., M.N. şi G.M.N. împotriva deciziei nr. 4731/2002 a Curţii Supreme de Justiţie pe care a anulat-o fixând termen pentru judecarea recursului.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa supremă a reţinut că la pronunţarea deciziei nr. 4731/2002, nu s-a luat în discuţie situaţia construcţiilor cu suprafaţa construită de 59,15 mp şi terenul curte neconstruit cu suprafaţa de 186,04 mp care nu au fost înstrăinate.
Prin Decizia nr. 5713 din 9 iunie 2006 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis contestaţia în anulare formulată de F.C., F.F. şi V.Z. împotriva deciziei nr. 5409 din 1 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a anulat Decizia atacată, fixând termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare a reclamanţilor N.I.M., N.M., M.N. şi G.M.N. împotriva deciziei nr. 4731 din 20 decembrie 2002.
S-a reţinut din considerentele deciziei că pronunţarea deciziei nr. 5409 din 1 octombrie 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a făcut cu lipsa de procedură în privinţa intimaţilor contestatori F.C., F.F. şi V.Z.
Prin Decizia nr. 2094 din 6 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cu majoritate de voturi contestaţia în anulare formulată de N.M.I. şi continuată de N.M.N. şi N.M. precum şi în nume propriu de M.N. şi G.M.N. împotriva deciziei nr. 731 din 20 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, pe care a anulat-o, fixând termen pentru judecarea recursului.
Pentru a admite contestaţia, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că instanţa de recurs a omis să cerceteze critica vizând situaţia construcţiilor cu suprafaţa indicată în expertiza efectuată la fond şi a terenului curte care nu au format obiectul vânzării şi care de fapt a constituit unicul motiv al contestaţiei în anulare.
Aşa fiind, contestaţia în anulare, fondată pe dispoziţiunile art. 318 C. proc. civ. având un unic motiv, a fost integral admisă. Omisiunea examinării unui motiv de recurs generează anularea întregii decizii, deoarece implicaţiile admiterii unui motiv de recurs poate genera anularea integrală a deciziei. Verificând Decizia nr. 191 din 30 mai 2001, se constată că instanţa de apel a admis apelul pârâţilor F.C., F.F., V.Z., RA E.D.P.P. Constanţa, al Consiliului Local al Municipiului Constanţa împotriva sentinţei nr. 839 din 18 decembrie 2000 a Tribunalului Constanţa pe care a schimbat-o, în sensul că a respins integral acţiunea reclamantelor.
Din considerentele sentinţei, care fac corp comun cu dispozitivul, se reţine că instanţa de apel s-a pronunţat în privinţa valabilităţii contractelor de vânzare-cumpărare, omiţând să soluţioneze acţiunea în revendicarea restului imobilului care nu a făcut obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare.
Cu alte cuvinte, respingând integral acţiunea reclamanţilor, instanţa de apel a redus obiectul revendicării numai la imobilul teren şi construcţie care a format obiectul celor două contracte de vânzare-cumpărare, omiţând să se pronunţe în privinţa restului de teren şi a construcţiilor existente pe teren.
În acest context, este neîndoios că se impune numai sub acest aspect admiterea recursului reclamanţilor în temeiul art. 314 C. proc. civ. şi casarea deciziei nr. 191 din 3 mai 2001 a Curţii de Apel Constanţa cu trimitere la aceeaşi instanţă.
Celelalte aspecte ale deciziei pronunţată de instanţa de apel au fost definitive şi irevocabil soluţionate, astfel că în această fază procesuală nu se mai pot pune în discuţie aspectele de competenţă legate de valoarea imobilului şi aplicarea art. II din Legea nr. 219/2005 ca urmare a evaluării din expertiza extrajudiciară depusă de reclamanţii recurenţi. Un atare demers ar conduce la o aplicare retroactivă a Legii nr. 219/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de N.M.I. şi continuat de N.M.N. şi N.M., precum şi în nume propriu, M.N. şi G.M.N. împotriva deciziei nr. 191 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Constanţa.
Casează în parte Decizia şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă pentru soluţionarea cererii de revendicarea părţii din imobil neînstrăinate.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 301/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 455/2003. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
