ICCJ. Decizia nr. 522/2003. Civil. Despagubiri (art. 504 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 522.
Dosar nr. 4238/2003
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 26 noiembrie 2002 reclamantul C.R. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând repararea pagubelor suferite ca urmare a condamnării tatălui său pe nedrept, la 9 ianuarie 1959 şi achitării acestuia conform deciziei penale nr. 4736 din 6 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, prin obligarea pârâtului la plata sumei de 1.152.000.000 lei daune materiale, precum şi la daune morale în sumă de 15.000.000.000 lei.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, că în momentul condamnării se afla în întreţinerea tatălui său S.I. care era salariat, iar daunele materiale pretinse s-au raportat sub aspectul cuantumului la pierderile de venit indexate la zi pe o perioadă de 5 ani. A justificat daunele morale prin aceea că, în perioada detenţiei tatăl său a fost bătut şi chinuit, motiv pentru care la data eliberării suferea de grave afecţiuni psihice şi fizice ce nu s-au putut trata şi vindeca niciodată fiind susţinut toată viaţa de reclamant şi de mama sa.
În drept a invocat prevederile art. 998-1002 C. civ. şi art. 504-506 C. proc. pen.
A formulat acţiunea în calitate de moştenitor al tatălui său conform certificatului nr.24 din 10 februarie 1999 eliberat de Biroul Notarului C.M. Timişoara iar la termenul de judecată din 28 martie 2003 a depus acte pentru justificarea modificării cuantumului daunelor materiale la 1.298.655.000 lei, faţă de 1.152.000.000 lei, sumă pretinsă prin acţiune.
Învestit cu soluţionarea cauzei Tribunalul Timiş prin sentinţa civilă nr. 259 din 28 martie 2003 a admis în parte cererea şi l-a obligat pe pârât să-i plătească reclamantului 1.298.655.000 lei daune materiale şi 7.000.000.000 lei daune morale reprezentând repararea prejudiciului suferit de tatăl său în urma unei condamnări nedrepte.
A reţinut tribunalul că reclamantul, care la momentul condamnării definitive a tatălui său se afla în întreţinerea acestuia având vârsta de 8 ani, are calitate procesuală activă, cererea de despăgubiri fiind justificată în baza art. 504 şi art. 505 alin. (1) C. proc. pen. prin aceea că, în perioada celor 5 ani de detenţie, defunctul fusese privat de drepturile salariale ca angajat la Cooperativa S. în funcţia de merceolog, cu salariu de 750 lei lunar.
Cu privire la daunele morale, tribunalul a apreciat că prin executarea anilor de detenţie nejustificată, s-a produs tatălui reclamantului un prejudiciu moral, dată fiind suferinţa fizică încercată de acesta şi prestigiul afectat şi i-a acordat reclamantului o reparaţie echitabilă de 7.000.000.000 lei.
Sentinţa a fost apelată de reclamant, care, a cerut majorarea daunelor morale la 15.000.000.000 lei cu motivarea că nici o sumă de bani nu poate compensa suferinţa prin care a trecut tatăl său în închisoarea de la Gherla în cei 5 ani de detenţie, şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice care a invocat lipsa calităţii procesuale active pe motiv că reclamantul fiind major la data decesului condamnatului (6 februarie 1999), nu poate beneficia de prevederile art. 505 C. proc. pen. şi a susţinut, că suma exagerată acordată reclamantului diminuează bugetul statului şi conduce la o îmbogăţire fără justă cauză în favoarea acestuia.
Prin Decizia civilă nr. 95 din 16 iunie 2003 Curtea de Apel Timişoara a respins apelurile ca nefondate, reţinând prin interpretarea art. 505 alin. (1) C. proc. pen. că reclamantul are calitate procesuală activă, pentru că la data condamnării definitive a tatălui avea 8 ani, se afla în întreţinerea acestuia, de a cărui afecţiune şi sprijin material a fost lipsit, iar daunele materiale acordate, reprezentă o justă şi reală despăgubire, fiind lipsită de relevanţă perioada de timp scursă de la încadrarea în muncă a condamnatului, care nu e de natură a determina erori de calcul.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, au declarat recurs reclamantul, pârâtul, precum şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.
În recursul său reclamantul critică instanţa, susţinând că a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât a limitat daunele morale la numai 7.000.000.000 lei sumă care nu poate compensa suferinţa la care a fost expus defunctul în cursul executării pedepsei privative de libertate.
Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a invocat motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în care sens a susţinut că instanţele nu au ţinut seama de faptul că persoana îndreptăţită la daune materiale şi morale nu este reclamantul ci tatăl acestuia care a îndurat efectiv suferinţele fizice şi morale, şi nici de faptul că sumele acordate cu titlu de despăgubiri sunt mult prea mari raportat la posibilitatea plătitorului. În precizările motivelor de recurs formulate în scris sub nr. 26140 din 6 sept. 2004 Ministerul Finanţelor Publice arată că instanţele au calculat eronat daunele materiale ajungând la suma acordată de 1.298.655.000 lei, în loc de 129.869.730 lei sumă rezultată din înmulţirea salariului cuvenit defunctului pentru cei 5 ani cât a stat în detenţie, 45.000 lei cu 288.599, 4% coeficientul de inflaţie aplicat pentru perioada 1 ianuarie 1972–31 octombrie 2002 conform adresei I.N.S. Timiş.
În recursul întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. la care a aderat şi pârâtul, parchetul a susţinut că instanţa în mod greşit a acordat reclamantului despăgubiri pentru daune materiale în cuantumul pretins (a cărui întindere nu a fost stabilită cu exactitate) întrucât, neprovenind dintr-o relaţie de căsătorie a defunctului cu mama sa F.I., acesta nu a dovedit, că în momentul condamnării tatălui la 5 ani închisoare se afla în întreţinerea sa şi că a suferit anumite privaţiuni ca urmare a executării pedepsei de către tatăl său. Că hotărârea confirmată de curtea de apel, a fost dată cu încălcarea legii şi în ce priveşte despăgubirile acordate în mod arbitrar pentru daune morale, întrucât pe de o parte, tatăl care a suferit un prejudiciu nepatrimonial prin condamnarea pe nedrept, în cursul vieţii nu a solicitat şi nici nu a făcut demersuri pentru a valorifica acest drept, iar pe de altă parte, reclamantul nu a dovedit că a fost lipsit de ocrotirea părintească şi privat de afecţiunea tatălui.
Motivele de recurs invocate de părţi şi de procuror, se rezumă în esenţă la: lipsa calităţii procesuale active; majorarea despăgubirilor pentru daunele morale de la 7 miliarde lei, la 15 miliarde lei; acordarea în mod arbitrar a daunelor morale în cuantum exagerat; nestabilirea cu exactitate a întinderii prejudiciului material şi acordarea unei sume disproporţionat de mari care nu reflectă realitatea.
Recursurile sunt întemeiate în sensul considerentelor ce se vor dezvolta în continuare.
Reclamantul C.R. a promovat acţiunea în calitate de fiu şi moştenitor al condamnatului S.I., decedat la 5 februarie 1999, care a fost achitat de pedeapsa de 5 ani închisoare corecţională, ca urmare a admiterii recursului în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia penală nr. 4736 din 6 noiembrie 2002, pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia penală.
Acesta şi-a întemeiat pretenţiile în drept pe dispoziţiile art. 998-1002 C. civ. şi art. 504, art. 505, art. 506 C. proc. pen.
În conformitate cu prevederile art. 505 alin. (1) C. proc. pen., acţiunea pentru repararea daunelor ca urmare a condamnării pe nedrept, poate fi pornită de persoana îndreptăţită potrivit art. 504, iar după moartea acesteia poate fi continuată sau pornită de către persoanele care se aflau în întreţinerea sa.
Aşadar, victima erorilor judiciare poate fi nu numai persoana condamnată pe nedrept, ci şi copiii acesteia care se află în întreţinerea sa, pot fi titularii acţiunii în despăgubire întemeiată pe dispoziţiile art. 504-505 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ.
Este de reţinut în cadrul răspunderii civile delictuale că despăgubirile acordate victimelor trebuie să constituie o justă şi integrală reparaţie a pagubelor cauzate prin fapta ilicită.
Tribunalul, prin sentinţa pronunţată şi Curtea de apel prin Decizia de respingere a apelului au acordat reclamantului despăgubiri pentru daunele materiale în sumă de 1.298.655.000 lei pe baza calculului făcut de acesta prin înmulţirea sumei de 750 lei, reprezentând salariul lunar al condamnatului avut la data arestării conform adeverinţei nr. 1749 din 27 martie 2003 eliberată de SC B.P. SA cu numărul de luni cât condamnatul a executat pedeapsa (60) şi cu 288.599,4 % reprezentând rata inflaţiei în perioada 1 ianuarie 1971-31 octombrie 2002 conform comunicării adresate reclamantului de către Direcţia generală de statistică, Regionala Timiş, cu nr. 7109 din 15 noiembrie 2002.
Deci, instanţele au acceptat calculul prezentat de reclamant, cu încălcarea principiului contradictorialităţii care guvernează procesul civil şi nu au dispus chiar din oficiu administrarea unor probe cum ar fi o expertiză contabilă, care să stabilească cu exactitate întinderea prejudiciului material solicitat de acesta reprezentând întreţinerea de care a fost frustrat şi valoarea actuală a prejudiciului.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ. „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Instanţa de apel acordând reclamantului 1.298.655.000 lei despăgubiri pentru daune materiale a pronunţat hotărârea cu încălcarea prevederilor legale citate.
Şi în privinţa stabilirii şi acordării despăgubirilor pentru daune morale în sumă de 7 miliarde lei hotărârea este greşită.
Într-adevăr, pentru stabilirea prejudiciului nepatrimonial care include, de regulă, o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele condamnării, măsura în care i-au fost afectate situaţia profesională, socială şi familială.
În speţă, instanţa a considerat cu totul arbitrar fără să precizeze criterii pentru stabilirea daunelor morale şi să administreze probe în acest sens, că din 15 miliarde lei, sumă solicitată de reclamant cu titlu de reparaţie a daunei morale suferite, i se cuvin 7 miliarde lei drept echivalent de natură să repare dauna morală.
Faţă de cele ce preced, recursurile urmează să fie admise, Decizia pronunţată de curtea de apel cu încălcarea principiului contradictorialităţii şi lipsei rolului activ urmează să fie casată, iar cauza trimisă curţii de apel pentru rejudecarea apelurilor, cu respectarea prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, de reclamantul C.R. şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.F.P. jud. Timiş împotriva deciziei nr. 95 din 16 iunie 2003 a Curţii de Apel Timişoara, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2003. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5211/2003. Civil. Legea nr.115/1996. Recurs → |
|---|
