ICCJ. Decizia nr. 5224/2003. Civil. încheiere de respingere a cererii de repunere pe rol. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5224
Dosar nr. 10810/2003
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 5851/1998 la Judecătoria Constanţa reclamantul G.T. a chemat în judecată pe pârâţii G.E., T.M., N.T., R.A. şi D.A. solicitând să se constate componenţa masei succesorale rămasă de urma autorilor lor G.M., decedat la 14 august 1985 şi G.A., decedată la 19 februarie 1988, calitatea părţilor de moştenitori, cotele succesorale şi să se dispună ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în satul 2 Mai, judeţul Constanţa.
În motivarea acţiunii s-a arătat că succesiunea celor doi defuncţi s-a dezbătut pe cale notarială, dar că în masa succesorală a fost inclusă numai construcţia situată în satul 2 Mai nu şi terenul în suprafaţă de 9218 mp situat la aceeaşi adresă.
Pârâţii T.M. şi T.Ş. au formulat cerere reconvenţională prin care au solicitat anularea celor două certificate de moştenitor eliberate la dezbaterea succesiunii nr. 333 şi 332/1991, deoarece nu s-a stabilit corect masa succesorală şi nici moştenitorii.
Cerere reconvenţională a formulat şi pârâta N.T. prin care a solicitat anularea celor două certificate de moştenitor, stabilirea corectă a masei succesorale şi sistarea indiviziunii.
Pe parcursul soluţionării cauzei, cadrul procesual a fost completat prin citarea în calitate de pârâţi a numiţilor D.P., fiica defunctului G.M. provenită dintr-o altă căsătorie. Şi aceasta a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat anularea hotărârii nr. 1586/1991 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Constanţa, prin care numitei T.M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru 5540 mp teren.
Prin decesul pârâtei reconvenţionale T.M. la 16 august 2000, în cauză au intervenit moştenitorii acesteia, T.Ş. şi T.G.
Prin sentinţa civilă nr. 4118/1992 a Judecătoriei Constanţa a fost respinsă acţiunea principală şi s-au admis cererile reconvenţionale ale pârâţilor T.M., T.Ş., T.G. şi N.T., anulându-se certificatele de moştenitor nr. 331/1991 şi nr. 332/1992 eliberate de notariatul de Stat al Judeţului Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 27 din 17 ianuarie 1994, Tribunalul Constanţa a admis apelul pârâţilor, desfiinţând sentinţa instanţei de fond cu trimitere spre rejudecare pentru faptul că nu s-a rezolvat cererea reconvenţională formulată de pârâta D.P.
Rejudecând cauza, Judecătoria Constanţa prin sentinţa civilă nr. 1873/1999 a admis în parte acţiunea principală şi cererile reconvenţionale formulate de T.M., T.Ş. şi N.T.
Astfel, anulându-se cele două certificate de moştenitor nr. 331/1991 şi nr. 332/1991, s-a constatat că reclamanta G.A., moştenitoarea reclamantului G.T. şi pârâţii G.E., T.M., N.T., R.A., D.A. au calitate de moştenitori ai defuncţilor lor părinţi. De asemenea, s-a constatat că D.P. nu are calitate de moştenitor a defuncţilor G.M. şi A.G. S-a dispus demolarea construcţiilor ridicate de D.P. pe terenul proprietatea pârâţilor T.M. şi T.Ş.
S-au respins celelalte capete ale cererilor, cât şi cererea reconvenţională a pârâtei D.P.
Apelurile declarate împotriva acestei hotărâri s-au respins prin Decizia civilă nr. 295 din 17 iulie 1997 a Tribunalului Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 582 din 15 iulie 1997 a Curţii de Apel Constanţa s-au casat hotărârile instanţei de fond şi apel, cauza fiind trimisă spre rejudecare primei instanţe.
După rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 10799 din 7 iulie 1998 Judecătoria Constanţa a admis acţiunea principală formulată de G.M. şi G.A. (moştenitoarele defunctului G.T., decedat la 12 martie 1994).
S-a constatat că de pe urma defunctei G.A. au rămas ca moştenitori T.M. fiică, G.E. nepot, G.A. nepoată, A.V. nepoţii, R.A. nepoţii, D.A. nepoată şi G.T. nepot.
S-a respins capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune asupra imobilului situat în comuna Limanu, satul 2 Mai, compus din construcţie şi teren.
S-a admis cererea reconvenţională formulată de T.M. şi s-au anulat certificatele de moştenitor nr. 331/1991 şi 332/1991, constatându-se că D.P. nu are calitate de moştenitor a defuncţilor G.M. şi A.G., fiind obligată să demoleze construcţia edificată abuziv pe terenul proprietatea pârâţilor T.
S-a admis capătul de cerere din reconvenţionala formulată de T.M., constatându-se că pârâţii G.A., G.M. şi N.T. nu au acceptat succesiunea în termen. S-a respins cererea reconvenţională formulată de N.T. şi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Consiliul Judeţean Constanţa.
Prin Decizia civilă nr. 549 din 7 martie 2003 Tribunalul Constanţa a admis apelul declarat de D.P., N.T., R.A. şi D.A., a desfiinţat hotărârea instanţei de fond cu trimitere spre rejudecare, reţinând că nu a fost soluţionată cererea reconvenţională formulată de D.P. prin care a solicitat anularea hotărârilor nr. 1586/1991 a Comisiei Judeţene pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Constanţa.
Reinvestită cu soluţionarea cauzei, Judecătoria Constanţa prin încheierea din 20 iulie 2001 a admis în principiu acţiunea stabilind că:
Masa succesorală de pe urma defunctului G.M. (decedat la 16 august 1985) se compune din cote de ½ din dreptul de proprietate asupra terenului situat în satul 2 Mai, compus din 5050 mp, din care 3000 mp arabil, 1500 mp teren cu vie şi 800 mp teren curte, aferent construcţiilor.
S-a constatat că au calitate de moştenitori ai defunctului G.M.: M.A. soţie supravieţuitoare, G.E. fiu şi N.T. fiică.
De asemenea s-a constatat că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei G.A. (decedată la 19 februarie 1928) se compune din: cota de 5/8 din dreptul de proprietate asupra terenului situat în satul 2 Mai, compus din teren situat în această localitate în suprafaţă de 5050 mp şi că moştenitorii sunt: G.E., G.T., T.M., toţi în calitate de fii şi D.P. nepoată.
Faţă de succesiunile succesive instanţa de fond a reţinut că moştenitori ai celor doi defuncţi sunt cei ce urmează, cu cotele corespunzătoare: G.M. soţie supravieţuitoare a reclamantului G.T. cu o cotă de 1/8; G.A. fiica reclamantului G.T. cu cotă de 3/16; D.P. nepoată a defunctei G.A. cu cotă de 1/4; G.E. fiu al pârâtului G.E. cu cotă de 3/16; G.F. soţie supravieţuitoare a pârâtului G.E. cu o cotă de 1/8; N.T., R.A., D.A. moştenitoarele defunctei N.V. cu o cotă de 1/16; T.Ş. soţ supravieţuitor al defunctei T.M. cu cotă de 1/8; T.G. fiica defunctei T.M. cu cota de 3/16.
Prin Decizia civilă nr. 902 din 15 iulie 2002 Tribunalul Constanţa a admis apelul pârâţilor T.Ş. şi T.G. şi în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., a anulat încheierea din 20 iulie 2001 a Judecătoriei Constanţa.
S-a reţinut, în fond, după casarea cu trimitere că au fost introduşi în cauză, G.T. şi G.A. (descendenţi ai lui G.Ş. şi A.V.), iar G.M. ca descendentă a defunctului A.G..
Prin încheierea apelată, Judecătoria Constanţa nu s-a pronunţat cu privire la calitatea acestora de succesori şi a cotelor succesorale şi nici asupra acceptării în termen a succesiunii.
Urmare a anulării încheierii apelate, evacuându-se fondul instanţa a reţinut următoarele:
Instanţa a fost investită cu soluţionarea partajării succesiunii rămasă de pe urma defuncţilor G.M. (decedată la 6 august 1965) şi G.A.(decedată la 19 februarie 1988).
Conform art. 6735 C. proc. civ. se vor stabili bunurile supuse împărţelii, calitatea de coproprietari şi cota ce revine fiecăruia.
Prin certificatele de moştenitor nr. 331 şi 332/1991 părţile au împărţit prin procedura notarială construcţia rămasă de pe urma defuncţilor în sat 2 Mai, judeţul Constanţa.
Prin cererea principală şi cererile reconvenţionale s-a solicitat anularea celor două certificate de moştenitor, includerea în masa de împărţit a construcţiei şi efectuarea unei noi împărţeli.
Potrivit art. 790 alin. (2) C. proc. civ. se prevede că numai pentru simpla omisiune a unui bun din succesiune (ca în speţă terenul aferent locuinţei) nu se anulează împărţeala, ci se face un supliment de împărţeală pentru obiectul omis, motiv pentru care anularea certificatelor de moştenitor şi reîmpărţirea masei succesorale vor fi respinse.
Astfel, instanţa a reţinut că masa bunurilor supuse împărţelii se compune din: terenul din intravilanul satului 2 Mai, în suprafaţă de 6 ha şi din terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 3.000 mp. La data decesului în masa bunurilor (aflate în patrimoniul defunctei G.A.) se afla numai terenul arabil.
Actul de proprietate autentificat sub nr. 304/1921 evidenţiază că defunctul G.M. a cumpărat o construcţie compusă din 3 camere, bucătărie şi o grădină în suprafaţă de 3000 mp.
Asupra terenului agricol de 6 ha, moştenitorilor lui G.M. li s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza titlului nr. 18511/419 din 6 mai 1994 emis de Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanţa. Ca moştenitori ai acestui defunct s-au reţinut G.A. soţie supravieţuitoare, cu cota de 4/16 şi G.E., N.V., G.T., T.M., toţi în calitate de descendenţi cu câte o cotă de 3/16 fiecare.
De pe urma decesului defunctei G.A. au rămas G.E., T.M., G.T. în calitate de fii cu câte o cotă de câte ¼ fiecare şi prin reprezentarea fiicei predecedate N.V., cu o cotă de ¼ numitei N.T., R.A. şi D.A.
Nu s-a dovedit calitatea de moştenitori a defuncţilor A.V., G.M., G.A. şi G.T.
Urmare a faptului că descendenţii au decedat, au calitate de succesori ai defuncţilor G.M. şi G.A. astfel:
- de pe urma fiului T.G. sunt succesori: G.M. în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 1/8 şi G.A. în calitate de fiică, cu o cotă de 3/16;
- de pe urma fiului G.E. sunt succesori G.E. în calitate de fiu, cu o cotă de 3/16 părţi şi G.F. în calitate de soţie supravieţuitoare cu o cotă de 1/8 părţi;
- de pe urma fiicei N.V. predecedată defunctei G.A. sunt moştenitori N.T. fiică cu o cotă de 3/16 părţi, R.A. fiică cu o cotă de 3/16 părţi şi D.A. fiică cu o cotă de 3/16;
- de pe urma fiicei T.M. sunt moştenitori T.Ş., în calitate de soţ supravieţuitor, cu o cotă de 1/6 părţi şi T.G., în calitate de fiică, cu o cotă de 3/16 părţi.
Prin Decizia civilă nr. 1392 din 19 noiembrie 2002, Tribunalul Constanţa a admis acţiunea principală şi cererile reconvenţionale cu privire la anularea certificatelor de moştenitor nr. 331/1991 şi nr. 332/1991 eliberate de fostul Notariat de Stat al Judecătoriei Constanţa în sensul celor arătate anterior.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanţii G.M., G.A. şi pârâţii G.T., T.Ş., T.G., D.P.
Prin încheierea de şedinţă din 21 aprilie 2003, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. s-a suspendat judecata recursurilor, cu motivarea că dezlegarea acestei cauze atârnă de modul în care se va soluţiona dosarul nr. 906/2002 aflat pe rolul Judecătoriei Mangalia, având ca obiect ieşirea din indiviziune asupra terenului în discuţie şi în acest dosar.
La 28 octombrie 2003 recurenţii-pârâţi T.Ş. şi T.G. au solicitat repunerea pe rol a cauzei, cererea respinsă prin încheierea din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, cu motivarea că nu a încetat cauza ce a impus suspendarea.
Împotriva acestei încheieri aceiaşi pârâţi au declarat recurs în termen legal susţinând că în mod greşit s-a respins cererea de repunere pe rol a dosarului nr. 10810/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, suspendat în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., în condiţiile în care nu este un supliment soluţionarea lui pentru faptul că pe rolul altei instanţe se află în curs de judecată un alt proces de ieşire din indiviziune între părţi, ce vizează bunuri ce fac obiectul acestui litigiu.
Deşi în drept nu s-a indicat motivul prin prisma căruia se critică încheierea anterior menţionată, de motivarea cererii se evidenţiază dispoziţiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Examinând recursul pârâţilor prin prisma criticii formulate şi faţă de actele din dosar instanţa reţine că este nefondat pentru următoarele considerente:
Art. 244 pct.1 C. proc. civ. prevede că instanţa poate suspenda judecata „când dezlegarea pricinii atârnă în totul sau în parte, de existenţa sau neexistenţa unui drept nu face obiectul unei alte judecăţi".
Instanţa a dat eficienţă acestui text, având în vedere că pe rolul Tribunalului Mangalia se afla dosarul nr. 906/2002, în care la data de 13 noiembrie 2002 s-a pronunţat încheierea de admitere în principiu, cu termen pentru soluţionarea fondului la 14 mai 2003, cu obiect ieşire din indiviziune asupra terenului ce face obiectul prezentului litigiu.
Corect s-a respins cererea de repunere pe rol formulată de recurenţii-pârâţi T.Ş. şi T.G., deoarece, aşa cum s-a reţinut, motivul care a determinat suspendarea cauzei, respectiv dosarul nr. 906/2002 al Judecătoriei Mangalia, având ca obiect ieşirea din indiviziune nu a dispărut, împotriva încheierii de admitere în principiu fiind declarat recurs, cu termen de judecată la 9 decembrie 2003, nesoluţionat nici în prezent.
Faţă de aceste considerente, critica întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este neîntemeiată, instanţa interpretând corect art. 244 pct. 1 C. proc. civ., astfel că recursul pârâţilor urmează să fie respins, menţinându-se ca legală şi temeinică încheierea din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa din dosar nr. 299/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâţii T.Ş. şi T.G. prin curator T.Ş. împotriva Încheierii din 17 noiembrie 2003 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă din dosarul nr. 299/2003.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 5451/2003. Civil. Revendicare. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5159/2003. Civil. Recurs → |
---|