ICCJ. Decizia nr. 5249/2003. Civil. Revendicare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5249
Dosar nr. 4901/2003
Şedinţa publică din 15 iunie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 19 iulie 2001, I.F. a chemat în judecată pe G.M., G.I., G.L. şi Municipiul Bucureşti prin Primarul General pentru revendicarea imobilului situat în municipiul Bucureşti. Totodată, a cerut constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare nr. 52/112 din 14 februarie 1997 şi nr. 222/112 din 3 aprilie 1997 prin care a fost înstrăinate pârâţilor persoane fizice, mai multe încăperi din imobilul revendicat, evacuarea acestora din imobil şi obligarea lor la plata unor despăgubiri pentru degradările aduse bunului.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa nr. 1492 din 7 octombrie 2002, a respins, ca nefondată acţiunea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă, prin Decizia nr. 370 din 25 iunie 2003, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că acestuia din urmă i-a fost restituită proprietatea şi posesia bunului, cu excepţia încăperilor (apartamentelor) vândute, în baza Legii nr. 112/1995, pârâţilor G.M., G.I., G.L. Referitor la actele de înstrăinare s-a reţinut că, fiind încheiate cu buna credinţă a subdobânditorilor, sunt perfect valabile.
Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs bazat pe motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în dezvoltarea căruia a arătat, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea legii întrucât nu a fost examinată nulitatea actelor de înstrăinare atacate, dedusă din violarea dispoziţiilor art. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 20/1996 (republicate) şi invocată prin acţiune şi în apel. De asemeni, fără temei a fost reţinută buna credinţă a subdobânditorilor (pârâţi în proces).
Motivul de recurs este întemeiat.
Potrivit art. 6 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 20/1996, republicate în M. Of. partea I, nr. 27/1997, dreptul de a cumpăra apartamentele în care locuiesc, potrivit art. 9 din Legea nr. 112/1995, îl au numai chiriaşii care, având un contract de închiriere valabil încheiat, ocupau apartamentele respective la data intrării în vigoare a legii. Nerespectarea acestor prevederi este sancţionată cu nulitatea actelor juridice de înstrăinare a unor asemenea apartamente (art. 12).
Or, în speţă, reclamantul a invocat, prin acţiune şi în apel, că întrucât încăperile (apartamentele) din litigiu erau ameninţate de ruină, au fost părăsite în anul 1989, aşa încât, la data înstrăinării lor, nu erau locuite de subdobânditori ( pârâţi în proces), motiv pentru care, în temeiul legii actele de înstrăinare a acestor bunuri sunt lovite de nulitate.
Cum instanţa de apel, n-a examinat această apărare de fond, esenţială pentru soluţionarea capetelor de cerere apelate, referitor la care nu a intervenit efectul puterii lucrului judecat, se impune, în baza art. 312 şi urm. C. proc. civ., admiterea recursului şi reformarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea apelului, în limitele arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de I.F. împotriva deciziei civile nr. 370A din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III- a civilă.
Casează Decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea apelului.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5758/2003. Civil. Revendicare. Recurs în... | ICCJ. Decizia nr. 5160/2003. Civil. Constatare nulitate absoluta... → |
|---|
